Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani neîmpliniți pot lua credite în valoare de maximum 75.000 de lei pentru nuntă, botez, creșă, școală, mașină, chirie sau alte nevoi de familie
Guvernul a aprobat în această vară Ordonanța de Urgență 95/2022 prin care acordă credite garantate de stat tinerilor studenți și familiști, pentru a-și susține studiile și familiile la început de drum. Creditele au intrat în linie dreaptă după ce, zilele astea, și Ministerul Finanțelor a publicat normele de aplicare a ordonanței, așa că sunt clare condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a contracta un astfel de credit. Urmează ca până la finalul lunii octombrie 2022 să se înscrie în program și băncile care doresc să dea aceste credite. De îndată ce veți vedea afișe prin vitrinele băncilor cu slogane precum: „FamiliyStart” sau „Susținem tinerii prin Programele „StudentInvest" și „FamilyStart" finanțate de Guvernul României 2022", să știți că acolo se dau cei 75.000 de lei „de la stat” pentru familiile tinere.
Momentan în OU 95/2022 și în nomele de aplicare publicate de MF condițiile sunt doar două:
- cei care își întemeiază o familie și/sau tinerii care formează deja o familie (aici nu e clar dacă se referă la familie cu acte sau și la uniunile consensuale, dar probabil băncile vor cere la dosar și certificatul de căsătorie)
- și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei (așadar măcar unul dintre voi trebuie să muncească și să câștige un salariu care nu e mic deloc. Nu e specificat minimul, dar e clar că nu poate fi prea mic pentru că trebuie să vă permită și rambursarea creditului)
FamilyStart este un credit în valoare de maximum 75.000 lei, în proporție de 80% garantat de stat, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial (o să fiți cu ochii de IRCC mai ceva ca pe starea vremii) plus o marjă de 4%, comisionul de analiză este de 0,2% la acordare calculat la valoarea creditului, iar comisionul de gestiune a garanției este de 0,4% anual calculat la valoarea garanției.
Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei, deci 3.333 de familii tinere se pot înscrie să contracteze credite până la finele lui 2022.
Cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor, precum și 75% din dobânda totală (IRCC plus marja) vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Creditul poate fi acordat o singură data, cu una sau mai multe trageri, în funcție de documentele justificative prezentate la decontare sau cu plata directă a furnizorului pe baza documentelor justificative. Nu merge, așadar, să vă căsătoriți de mai multe ori, în caz că vă dădea ghes acest gând.
Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație. Beneficiarul stabilește de comun acord cu finanțatorul o perioadă de grație, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului.
Dacă e să ne luăm după statisticile moderne e posibil ca familia în sine să nu dureze mai mult decât perioada de grație, așadar ce se va întâmpla dacă vă despărțiți înainte de rambursarea creditului nu scrie la ordonanță, dar se poate deduce. Creditul va fi rambursat de stat, care l-a garantat, dar vă va urmări ANAF-ul prin toate familiile pe care le mai întemeiați după aceea, ca să vă plătiți datoriile făcute la prima încercare.
Destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind „obținerea statutului de soț și soție, locuirea, sănătatea, educația și cultura” - zice foarte poetic la OU 95/2022. În limbaj comun, cei 75.000 de lei se pot sparge pe următoarele:
Cheltuielile se decontează numai dacă sunt făcute pe teritoriul României. Dacă vreți să vă însurați cu vreo fată din străini trebuie să vină și ea cu ceva „zestre”.
Cam astea sunt condițiile de bază pentru creditarea destinată tinerelor familii. Din păcate nu sunt cuprinse aici familiile monoparentale, care sunt destul de multe, sau familiile „netradiționale”, care trăiesc împreună și se lovesc de aceleași probleme economice în viața de zi cu zi.
Vedeți și cum se accesează un credit StudentInvest garantat de stat.