Cutie manuală versus automată: diferențe, plusuri și minusuri * Ce tip de transmisie preferă viitorii șoferi * Poți conduce o manuală după ce ai făcut școala de șoferi pe automată?
Atunci când vrei să cumperi un autoturism, fie el nou sau second hand, pe lângă faptul că ai de ales între mai multe tipuri de caroserii, de motor, de tracțiune, culoare (asta este mai degrabă o dilemă a doamnelor) etc., mai trebuie să te gândești și la tipul de transmisie: manuală sau automată?
Îți arătăm care e diferența dintre cele două, care sunt plusurile și minusurile fiecăreia, rămânând ca tu să o alegi pe cea potrivită nevoilor tale.
Principala diferență constă în modul în care e acționată cutia de viteze.
În cazul autovehiculelor cu transmisie manuală, șoferul este cel care schimbă vitezele. Mașinile au trei pedale (ambreiaj, frână și accelerație), iar pedala de ambreiaj trebuie acționată de fiecare dată împreună cu maneta de viteze pentru a porni de pe loc, pentru a trece într-o treaptă superioară sau inferioară sau la plecarea din rampă.
În schimb, cutia automată cuplează singură vitezele, astfel că autovehiculele cu acest tip de transmisie au doar două pedale: frâna și accelerația.
Iar dacă la manuale cutia de viteza este prevăzută cu 4, 5 sau 6 viteze + marșarier dispuse perpendicular, maneta sau butonul de comandă al unei cutii automate are butoanele R (Reverse - marșarier), P (Park - parcare), D (Drive - pentru a porni și a conduce), N (Neutral - neutru, punctul mort) și, în cazul modelelor sport, S.
Pentru a face o comparație în ceea ce privește avantajele și dezavantajele celor două tipuri de transmisii, vom porni de la următoarele criterii: factorul economic, fiabilitatea, confortul, siguranța, condusul pe timp de iarnă/aderența sau performanța.
„Majoritatea celor care se înscriu la o școală de șoferi preferă să se pregătească pentru a da de carnet pe o manuală", spune domnul Ilie Marinescu, instructor al școlii de șoferi Soft Drive din București. O dată pentru că tipul acesta de cutie de viteze este momentan cel mai des întâlnit în România, dar și pentru că există încă ideea preconcepută că nu deții controlul îndeajuns pe o mașină automată și „nu ești considerat șofer adevărat dacă nu știi să amesteci în benzină sau motorină”.
Însă reprezentantul școlii de șoferi e de părere că mașinile cu transmisie manuală vor pierde teren în fața celor automate pe viitor și asta pentru că noua generație de șoferi își dorește mai mult confort și mai puțin stres la volan. Oricum viitorul este al electricelor și hybridelor, iar acestea vin dotate doar cu transmisie automată (până și reprezentanții Mercedes au anunțat că, începând cu 2023, nu vor mai produce autoturisme cu cutie de viteze manuală).
„Cei mai mulți cursanți care optează pentru automată sunt din generația Z (tinerii cu vârsta între 18 și 25 de ani) și milenialii (cei născuți după 1980, care sunt mai deschiși la schimbare)", spune instructorul auto. Raportându-ne la aceste informații, am putea spune că generația Alpha (reprezentată de cei născuți din 2010 încoace) va afla doar din poveștile bunicilor că, „pe vremea lor", schimbarea vitezelor unui autoturism se făcea manual de către șofer.
Tot domnul Marinescu a observat și că, cel mai des, femeile sunt cele care preferă să dea de permis pe automate, pentru că sunt mai ușor de condus (mai ales în condiții de oraș), dar și pentru că doamnele și domnișoarele nu au nimic de demonstrat :).
În principiu, dacă ești calificat să conduci o manuală, tranziția la un autoturism cu transmise automată ar trebui să fie simplă. Trebuie să ai grijă totuși să nu confunzi din obișnuință pedala de ambreiaj - care nu mai există - cu pedala de frână (mai ales când conduci cu viteză pe autostradă e foarte periculos să se întâmple asta). Carevasăzică când treci de pe manuală pe automată, e bine „să uiți că ai piciorul stâng".
E bine să știi că atunci când se obține permisul pentru cutie automată, pe spatele documentului va fi înscris un cod (78) în dreptul categoriei. Acest cod indică faptul că titularul permisului a fost instruit doar pe o mașină cu comandă dublă echipată cu o cutie de viteze automată.
Articolul 16 din Ordinul de Ministru nr. 574/1 aprilie 2005 care spunea că permisele care conţin acest cod 78 pot fi utilizate doar pentru conducerea vehiculelor echipate cu schimbător de viteze automat a fost abrogat ulterior și nu are efecte juridice în prezent. Instructorul auto Ilie Marinescu a transmis că „legislația din România nu prevede sancțiuni pentru șoferii cu permis pe cutie automată care sunt prinși în trafic de polițiști conducând o mașină cu transmisie manuală".
Însă tot dumnealui recomandă conducătorilor auto care doresc să facă schimbarea de la automată la manuală „să participe mai întâi la câteva ore de practică la o școală de șoferi pentru a se putea obișnui cu ambreiajul și schimbătorul de viteze. Ulterior aceștia pot susține un examen de traseu pentru anularea codului 78 de pe spatele permisului (sala nu se mai dă încă o dată)."
Depinde de prioritățile tale, precum și de condițiile în care urmează să conduci autoturismul. Dacă intenționezi să folosești autoturismul într-un oraș aglomerat sau vrei să înveți să conduci mai repede, atunci o mașină automată este mai potrivită. Dacă ești genul care vrea să dețină controlul absolut asupra mașinii și-ti place jocul de pedale ambreiaj-frână-accelerație sau bugetul tău este mai mic, atunci ți s-ar potrivi mai degrabă un autoturism cu transmisie manuală.
Intră pe Anuntul.ro si caută autoturismul potrivit nevoilor tale. Pe lângă marcă, model, an, preț, bifează în criteriile de căutare și tipul de cutie de viteze dorit: manuală sau automată.
Drumuri bune!