Symbio Dent-clinica stomatologica- Bucuresti
Boala Parodontala
Reprezinta o boala cronica ce afecteaza gingia, osul alveolar si ligamentele ce sustin dintele in alveola. Boala parodontala este nedurereoasa, trecand neobservata o lunga perioada de timp. Pacientii se prezinta la medic abia cand dintii incep sa li se miste, fapt ce indica un stadiu avansat al bolii. Placa bacteriana constituie factorul principal al aparitiei bolii parodontale, la care se adauga factorii favorizanti:
– tartrul dentar
– fumatul
– anomalii dento-maxilare netratate ( dintii inghesuiti sau spatiati)
– factorul ereditar
– edentatiile (lipsa dintilor vecini)
– cariile netratate sau incorect tratate
– traumele ocluzale (forte masticatorii incorect distribuite la nivelul arcadelor dentare)
– parafunctiile ( bruxismul)
– boli generale ( boli endocrine, diabet, boli cardivasculare, boli hepatice, etc.)
Primele semne ale imbolnavirii parodontale sunt :
– sangerarile gingivale spontane sau provocate de periaj
– inflamatia gingiilor
– respiratie urat mirositoare
In fazele de inceput, in urma unui tratament adecvat, boala este reversibila. Din pacate, de cele mai multe ori neprezentarea la medic face ca boala sa nu fie depistata si sa progreseze spre stadii mai avansate ce se extind la nivelul osului alveolar, afectiunea devenind astfel ireversibila.
Stadiile avansate sunt caracterizate de prezenta pungilor parodontale de diferite adancimi, ce apar in urma distructiei ligamentelor parodontale si a pierderii osoase. Dintii sunt slabiti, capata grade diferite de mobilitate, se misca si in lipsa tratamentelor cad.
In stadiile incipiente tratamentul consta intr-o igienizare profesionala prin care se indeparteaza placa bacteriena si tartrul supra si subgingival. La nivelul santului gingival sunt efectuate spalaturi si sunt aplicate substante antimicrobiene complexe. In stadiile avansate ale bolii, metodele de tratament mai sus mentionate nu mai sunt suficiente, deoarece se urmareste desfiintarea pungilor parodontale si stoparea evolutiei bolii.
Manoperele chirurgicale (chiuretajele, operatiile cu lambou, gingivectomiile, aditiile osoase ) efectuate in acest stadiu vizeaza desfiintarea pungilor parodontale si crearea de zone accesibile mijloacelor de igienizare. Tratamentul protetic, ortodontic, imobilizarile sunt tratamente asociate acestei faze si ajuta in mentinerea dintilor pe arcada.