Sonrisa Dental - Clinica Stomatologica Bucuresti

Implant dentar

Ce este un implant dentar?
Un implant dentar este o radacina artificiala, realizata din titan, care înlocuieste radacina naturala a unui dinte lipsa. Implantul va servi ca suport pentru restaurarea protetica (coroana, punte, proteza), care va înlocui dintele sau dintii lipsa.

Cine poate fi un candidat potrivit pentru implantul dentar?
Orice persoana careia îi lipsesc unul sau mai multi dinti, în urma unui accident, a evolutiei cariei sau a parodontozei, poate fi un candidat pentru implanturile dentare. Factorul determinant este cantitatea de os disponibila.

Pentru a putea stabili un plan de tratament adaptat nevoilor tale, medicul specialist chirurg are nevoie de un set de analize recente (mai putin de 6 luni) si de o radiografie tridimensionala, tip computer tomograf. Pe baza acestora, medicul îti va putea spune cât os disponibil ai, daca este necesara aditia de os, câte si ce tip de implanturi se pot pune, ce fel de lucrare protetica se poate face pe implanturi.

Prin ce se deosebeste implantul dentar de celelalte metode de înlocuire a dintilor lipsa (punte, proteza clasica)?
Implantul este de sine statator si nu depinde de dintii vecini. Daca, pentru a putea face o punte dentara, spatiul creat de dintii lipsa trebuie sa fie delimitat la ambele capete de dinti vecini, care vor fi slefuiti si acoperiti cu coroane, în cazul implantului nu se intervine asupra dintilor vecini. Un alt avantaj ar fi ca permite curatarea spatiilor interdentare, ceea ce în cazul puntii dentare nu se poate face, dintii fiind lipiti între ei. Astfel, pe termen lung, implantul contribuie la mentinerea sanatatii gingiilor.

Pentru pacientii care au pierdut ultimele masele de pe arcada si mai au doar dintii frontali, tratamentul cu implanturi dentare reprezinta singura solutie care ofera dinti ficsi. Alternativa este proteza mobila.

Lipsa tuturor dintilor de pe arcada indica tratamentul cu proteze. Spre deosebire de protezele clasice, lucrarile pe implanturi au o mentinere si o stabilitate mult îmbunatatite, functionalitate crescuta si confort sporit pentru pacient.

Programeaza-te acum!
Care este durata de viata a unui implant dentar?
Durata medie de viata a unui implant este 25 – 30 ani (conform FDI – Federatia Dentara Internationala). Chiar daca implantul sau lucrarea pe implant nu se pot caria, acestea necesita masuri riguroase de îngrijire. Ca si în cazul dintilor naturali, obiceiurile sanatoase si corecte de igiena orala, precum si controalele regulate prelungesc durata de viata a implantului.

Cât dureaza inserarea unui implant dentar?
Odata planificata toata procedura, inserarea unui implant dentar este simpla si dureaza aproximativ o ora. Cu cât situatia este mai complicata si necesita interventii suplimentare (aditie de os, sinus lift, grefa de tesut conjunctiv, etc.), cu atât durata interventiei este mai mare.

De la momentul inserarii implantului si pâna la momentul montarii coroanei va trece o perioada de 4-6 luni, necesara pentru osteointegrarea implantului (“prinderea” acestuia în os).

Ce complicatii pot sa apara?
Implantul sau lucrarea pe implant nu se pot caria. Cu toate acestea, au nevoie de tesuturi înconjuratoare sanatoase (gingie, osul suport) pentru a se mentine pe arcada. Fiind expusa în permanenta bacteriilor din gura, gingia se poate îmbolnavi, în conditiile unor masuri insuficiente de igiena orala. Vor aparea semne de inflamatie si sângerare. Lasata mult timp asa, infectia se va transmite la osul de sub gingie. Daca osul suport are de suferit, atunci si stabilitatea implantului în os va fi afectata.

Pentru a evita acest lant de reactii negative, pacientii care au implanturi trebuie sa respecte niste masuri riguroase de îngrijire si sa mearga cel putin la fiecare 6 luni la un control stomatologic. Astfel, medicul va depista orice problema într-un stadiu incipient si o va putea trata cu usurinta.

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0739457190
Splaiul Unirii, nr. 45, bl. M15, sc. A, ap. 3, int. 003, sector 3
Distribuie