Indemnizația de creștere a copilului - cât este, cine o primește și cum
Cine are drept la concediu de creștere a copilului? * Cum se calculează indemnizația de creștere a copilului și cât timp se primește? * Reținere CASS după 1 august 2025 * Acte necesare pentru obținerea indemnizației * CCC se ia în calcul la pensie?
Creșterea unui copil vine la pachet și cu ceva birocrație, nu doar cu responsabilități. Dacă urmează să devii părinte anul acesta și nu știi ce condiții trebuie să îndeplinești ca să beneficiezi de indemnizația de creștere a copilului, ce hârtii trebuie să strângi la dosarul cu șină, câți bani primești de la stat, pe ce perioadă etc., îți explicăm noi mai jos.
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de indemnizația de creștere a copilului?
Întâi și întâi e bine de știut că poți să intri în concediu de creștere sau îngrijire a copilului (CCC ori CIC cum i se mai spune în HR) și să beneficiezi de indemnizație dacă ești mama sau tatăl lui biologic, dacă ești părintele lui adoptiv, dacă ți s-a încredințat un bebeluș în vederea adopției, dacă l-ai luat în plasament sau dacă ești tutorele lui (a nu se confunda concediul de creștere a copilului cu concediul de maternitate, căci acesta din urmă se acordă exclusiv femeilor însărcinate și lăuze).
Pe lângă condiția de a fi părinte sau tutore, e musai să le îndeplinești și pe următoarele:
- să ai domiciliul sau reședința legală în România;
- să locuiești împreună cu copilul/copiii pentru care ceri indemnizație și să te ocupi de creșterea și îngrijirea lui/lor;
- să fi realizat venituri impozabile pe o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani dinaintea nașterii/adopției/preluării tutelei sau a luării în plasament a copilului. Veniturile pot proveni din:
- salarii şi asimilate salariilor;
- activităţi independente;
- drepturi de proprietate intelectuală;
- activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
Important: nu se iau în calcul veniturile din dividende sau chirii.
De asemenea, e bine de știut că pentru a avea dreptul la concediu și indemnizație de creștere a copilului, nu este necesar ca cele 12 luni din cele 24 anterioare nașterii copilului în care s-au obținut venituri din activităţi să fie consecutive.

Poți lua indemnizație și dacă nu ai lucrat în ultimele 12 luni din cele 24 anterioare nașterii copilului?
DA, dacă cele 12 luni pot fi adunate din perioadele în care te-ai aflat într-una sau mai multe din situațiile de mai jos:
- ai beneficiat de indemnizaţie de şomaj sau ai realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective ori ai fost în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj;
- ai beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Aici intră concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă din pricina unor boli obişnuite, unor accidente în afara muncii, concedii medicale pentru maternitate, concedii medicale pentru îngrijirea copilului bolnav, concedii medicale în caz de risc maternal.
- ai beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
- ai beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul;
- te-ai aflat în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată;
- te-ai aflat în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
- ai mai avut un copil şi: ai beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea lui, ai beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea sau, după caz, pentru îngrijirea copilului cu handicap ori ai beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului;
- ai beneficiat de pensie de invaliditate;
- ai fost trimis/ă în misiune permanentă în străinătate ori ţi-ai însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
- ai efectuat sau efectuezi serviciul militar pe bază de voluntariat, ai fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
- ai urmat sau frecventezi (fără întrerupere) cursurile unei forme de învăţământ la zi (preuniversitar, universitar ori postuniversitar organizate potrivit legii, în ţară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia situaţiei de întrerupere a cursurilor din motive medicale;
- ești doctorand;
- te afli în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învăţământ şi începerea, în acelaşi an calendaristic, a unei alte forme de învăţământ la zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
- te afli în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master şi postuniversitar la nivel de masterat, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;
- te afli în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă organizat în prima sesiune, şi începerea primului rezidenţiat după absolvire.
Condițiile de mai sus se aplică, desigur, și în cazul în care tatăl este cel care dorește să intre în concediu de creștere a copilului și să beneficieze de indemnizație.
Pe ce perioadă se primește indemnizația pentru creșterea copilului?
Banii de la stat se primesc lunar, pe toată perioada concediului pentru creșterea copilului. Concediul durează până la data când copilul împlinește 2 ani, iar, dacă acesta are dizabilități, se poate prelungi până la vârsta de 3 ani a copilului. E bine să știi că în timpul în care te afli în CCC vei beneficia de asigurare de sănătate (plata contribuției pentru asigurarea socială de sănătate va fi asigurată din bugetul de stat).
Care este valoarea minimă și cea maximă a indemnizației pentru creșterea copilului...
Începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizația lunară are o limită minimă, raportată la valoarea indicelui social de referință din fiecare an (până atunci, indemnizația minimă se raporta la salariul minim pe economie). Conform OUG 82/2017 „cuantumul minim al indemnizației nu poate fi mai mic decât suma rezultată prin aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință".
Pentru 2026, indemnizația pentru părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului nu poate fi mai mică de 1.651 lei brut pe lună (reprezentând 2,5 ISR x 660 lei), iar cuantumul maxim al indemnizatiei nu poate depăşi valoarea de 8.500 lei.
Măsura plafonării la valoarea de 8.500 de lei a indemnizației de creștere copil a fost introdusă în toamna anulului 2017, având ca scop, potrivit guvernanților, utilizarea eficentă a resurselor bugetare și pentru a fi evitate situațiile în care un părinte ar fi putut obține o indemnizație mult prea mare, vezi, Doamne!
...și cum se calculează?
Potrivit OUG nr. 111/2010, calculul indemnizației este stabilit în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei de naștere a copilului.
Concediul pentru creșterea copilului se ia în calcul la pensie?
Perioada în care stai acasă cu cel mic în concediu pentru creșterea copilului e luată în calcul la pensie, dar modul în care se calculează depinde de perioada în care ai fost în CCC. Astfel:
- Dacă ai fost în CCC înainte de 1 aprilie 2001, perioada e considerată vechime în muncă și perioadă contributivă potrivit Decretului-lege nr. 31/1990 și Legii nr. 120/1997. Deci e tratată ca o perioadă-n care ai contribuit la pensie.
- Dacă ai fost în CCC între 1 aprilie 2001 și 31 decembrie 2005, anii în care ai stat cu copilul acasă apar în calculul pensiei tale ca perioadă asimilată, dar nu te ajută să-ndeplinești stagiul minim și complet de cotizare contributiv și nu-ți aduc puncte de stabilitate*. Asta deoarece pentru acești ani nu s-au plătit contribuții la pensie (indemnizația era plătită pe atunci integral din bugetul asigurărilor sociale de stat).
- Dacă ai fost în CCC după 1 ianuarie 2006, perioada de CCC e recunoscută ca stagiu de cotizare asimilat și poate fi folosită la îndeplinirea stagiului necesar pentru pensionare. Totuși, nu ți se acordă puncte de stabilitate pentru perioada petrecută în CCC. Aceste reguli sunt prevăzute de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
* Punctele de stabilitate sunt un fel de „bonus" la pensie pentru perioada de contribuție care depășește 25 de ani.
Din 1 august 2025, se reține CASS la indemnizația pentru creșterea copilului
Deci indemnizația de creștere copil va scădea lunar cu 10%. De exemplu, dacă indemnizația brută este de 5.000 de lei, scădem CASS (5000 x 10% = 500 lei) si ne dă o indemnizație netă de 4500 de lei.
Beneficiarii indemniziației nu trebuie să depună niciun fel de declarație, căci reținerea se face automat.
Ce indemnizație iei dacă ai gemeni, tripleți sau multipleți?
În septembrie 2023, Guvernul a adoptat o lege conform căreia se suplimentează cu 50% indemnizația lunară pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil în condițiile prevăzute de lege. Practic, pentru al doilea copil primești 50% din valoarea primei indemnizații, dar nu mai puțin de 1.650 de lei pe lună.
Majorarea se acordă şi în cazul copiilor născuţi în timpul în care primeşti deja indemnizaţia pentru creşterea unui alt copil.
Ce acte trebuie să conțină dosarul pentru indemnizație creștere copil?
- Cerere tip de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului (se ridică de la ghișeu);
- Actul de identitate al solicitantului indemnizaţiei pentru creşterea copilului (copie +original). Poate fi ori mama, ori tatăl;
- Actul de identitate al celuilalt părinte (copie + original). Dacă tatăl nu a recunoscut copilul, nu mai este necesar acest document;
- Certificatul de căsătorie al părinţilor copilului (copie + original). Dacă părinții nu sunt căsătoriți, dar copilul e recunoscut de tată, Autoritatea Tutelară efectuează o anchetă socială necesară pentru completarea dosarului de obținere a drepturilor de creștere a copilului;
- Certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie + original);
- Certificatele de naştere ale celorlalţi copii, după caz (copie + original);
- Certificatul de încadrare în grad de handicap și hotărârea, după caz (copie+original);
- Acte doveditoare, după caz, privind componenţa familiei, filiaţia copiilor, situaţia lor juridică (originale + copii): hotărâre judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, hotărâre judecătorească sau hotărâre D.G.A.S.P.C. pentru măsura plasamentului, plasamentului în regim de urgenţă, hotărâre judecătorească de instituire a tutelei sau hotărâre a autorităţii tutelare, actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile;
- Adeverinţă eliberată de angajator (original) din care să rezulte că persoana îndreptăţită realizează/a realizat venituri cu caracter salarial;
- Adeverință de la școală/facultate (original) pe ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului, din care să rezulte că s-au frecventat cursurile la zi și fără întrerupere, diploma de licență, master etc., după caz (copie);
- Adeverințe eliberate de Administraţia Financiară privind veniturile realizate în anii fiscali anteriori celui în care s-a născut copilul, dovada suspendării activităţii, copie după declarațiile unice, precum şi registrul-jurnal de încasări şi plăţi în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală şi din activități agricole, silvicultură şi piscicultură;
- Dovada eliberată de organele competente, în cazul asociaților unici, privind veniturile realizate de aceștia;
- Adeverință eliberată de Administraţia Financiară din care să rezulte veniturile realizate, data începerii activității precum și data suspendării, în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
- Decizia de suspendare a activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului (copie certificată pentru conformitate cu originalul de către angajator/decizie încetare activitate);
- Declarația celuilalt părinte care nu a solicitat indemnizaţia de crestere copil;
- Declarație date cu caracter personal;
- Extrasul de cont pe numele solicitantului pe format hârtie dacă se dorește ca indemnizaţia să fie virată într-un cont bancar.
Când și unde depui actele?
Hârțogăraia de mai sus trebuie depusă la Direcția Generală de Asistență Socială din orașul sau sectorul unde ai domiciliul în cel mult 60 de zile de la data nașterii copilului ori de la încetarea concediului de maternitate (de minimum 42 de zile).
Ulterior, cererile ajung la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială spre soluționare (durează cam 15 zile procedura). După 5 zile de la luarea deciziei, vei primi răspuns de la ei.
Atenție! Dacă depui dosarul mai târziu de 60 de zile de la data nașterii copilului ori de la încetarea concediului de maternitate, indemnizația de creștere a copilului se va acorda începând cu data depunerii cererii.
Prima plată a indemnizației se face în termen de aproximativ 2-2,5 luni de la depunerea dosarului.
Poți obține venituri în afara indemnizației de creștere a copilului?
Da, poți cumula indemnizația cu anumite sume de bani, fără a-ți fi afectat dreptul la aceasta:
- când primești de la angajator diverse sume acordate în baza legii, a contractului colectiv sau individual de muncă, cum ar fi tichete cadou sau prime, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de CCC;
- când obții indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul lor;
- când banii în plus provin din chirii sau dividende, pentru că sunt considerați venituri pasive;
- dacă-ți iei un job pentru mămici, de exemplu, în timpul concediului de creștere a copilului și realizezi în decursul unui an calendaristic venituri al căror nivel nu depășește de opt ori cuantumul minim al indemnizației. Cum la 1 martie 2026 valoarea minimă a indemnizației CCC este de 1.651 de lei, înseamnă că pragul maxim de venituri din activități ce pot fi obținute în paralel cu indemnizația de CCC este de 13.208 de lei (la data redactării acestui articol).
Întrebări frecvente despre indemnizația de creștere a copilului
Cât este indemnizația de creștere a copilului în 2026?
În 2026, indemnizația este de minimum 1.651 lei brut și maximum 8.500 lei brut pe lună. Suma efectivă reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din cei 2 ani anteriori nașterii copilului, din care se reține CASS de 10%.
Cum se calculează indemnizația de creștere a copilului?
Se adună veniturile nete din cele 12 luni luate în calcul, se împart la 12 și se aplică 85% din rezultat. Dacă suma obținută este sub 1.651 lei, se acordă minimul legal; dacă depășește 8.500 lei, se plafonează la această valoare. Exemplu: la un venit net mediu de 4.000 lei, indemnizația brută este 3.400 lei.
Cine are dreptul la indemnizația de creștere a copilului?
Oricare dintre părinți, precum și persoana care a adoptat copilul, tutorele sau asistentul maternal, cu condiția să aibă domiciliul sau reședința în România, să locuiască împreună cu copilul și să se ocupe de creșterea lui. Este necesar să fi realizat venituri impozabile timp de cel puțin 12 luni în ultimii 2 ani înainte de naștere.
Pot lua indemnizație dacă nu am lucrat 12 luni?
Da, în anumite situații. Perioadele de studii universitare, concediu medical, șomaj indemnizat, concediu de maternitate sau creșterea unui copil anterior se asimilează perioadelor lucrate și intră în cele 12 luni necesare. Dacă nu îndeplinești nici așa condiția, nu primești indemnizația, dar poți solicita sprijinul lunar prevăzut de lege pentru părinții fără venituri, la direcția de asistență socială de domiciliu.
Cât timp se primește indemnizația de creștere a copilului?
Până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. Cel puțin 2 luni din perioada totală sunt rezervate părintelui care nu a solicitat inițial dreptul; dacă acesta nu le folosește, familia pierde indemnizația aferentă lunilor respective.
Se reține CASS din indemnizația de creștere a copilului?
Da, începând cu 1 august 2025 se reține contribuția de asigurări sociale de sănătate de 10% din cuantumul brut. Reținerea se face automat, fără nicio declarație din partea beneficiarului. Astfel, la o indemnizație brută de 3.400 lei, suma încasată efectiv este 3.060 lei. Indemnizația nu se impozitează cu impozit pe venit.
Ce acte sunt necesare pentru dosarul de indemnizație?
Cererea tip, actele de identitate ale părinților, certificatul de naștere al copilului, adeverința de la angajator cu veniturile nete din ultimele 12 luni și data suspendării contractului, decizia de suspendare a activității, extras de cont și declarația pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de acest drept. Pentru persoanele fizice autorizate se adaugă documente de la ANAF.
Unde și când se depune dosarul?
La primăria de domiciliu, care îl transmite Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, sau direct la Direcția Generală de Asistență Socială. Termenul este de 60 de zile de la naștere sau de la finalul concediului de maternitate. Dosarul depus după acest termen se aprobă, dar plata începe de la data depunerii, nu retroactiv.
Când intră banii pentru indemnizația de creștere a copilului?
Plata se face în luna curentă pentru luna anterioară, de regulă între 8 și 15 ale lunii, prin virament bancar sau mandat poștal. Primul drept poate întârzia 1–2 luni față de depunerea dosarului, dar se achită integral, inclusiv sumele retroactive de la data nașterii.
Pot lucra în timpul concediului de creștere a copilului?
Da, poți realiza venituri impozabile de până la 8 ori cuantumul minim al indemnizației într-un an calendaristic, adică aproximativ 13.208 lei. Peste acest plafon, dreptul la indemnizație se suspendă și se poate solicita în schimb stimulentul de inserție.
Ce este stimulentul de inserție și cât este în 2026?
Este suma acordată părintelui care se întoarce la muncă înainte de finalul concediului. Valoarea este de 1.500 lei pe lună dacă revii la muncă înainte ca cel mic să împlinească 6 luni (1 an pentru copilul cu handicap), plătit până la vârsta de 2 ani a copilului, sau 650 lei pe lună dacă revii ulterior, plătit până la 3 ani. Nu se cumulează cu indemnizația.
Cât este indemnizația pentru gemeni, tripleți sau multipleți?
Cuantumul crește cu 50% din valoarea indemnizației minime pentru fiecare copil începând cu al doilea provenit dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți. Majorarea se aplică automat, pe baza certificatelor de naștere depuse la dosar.
Concediul de creștere a copilului se ia în calcul la pensie?
Da. Perioada se asimilează stagiului de cotizare, cu diferențe după data intrării în sistem: contribuție integrală pentru persoanele asigurate înainte de 1 aprilie 2001, stagiu asimilat fără contribuție pentru intervalul 1 aprilie 2001 – 31 decembrie 2005 și stagiu asimilat pentru cei intrați în sistem după 1 ianuarie 2006.
Poate tatăl să ia indemnizația de creștere a copilului?
Da, oricare dintre părinți poate solicita concediul și indemnizația, dacă îndeplinește condiția de venit. Mai mult, cel puțin 2 luni din concediu sunt rezervate prin lege părintelui care nu a solicitat inițial acest drept, iar aceste luni nu pot fi transferate celuilalt părinte.
Pot fi concediat în timpul concediului de creștere a copilului?
Nu. Concedierea salariatului este interzisă pe toată durata concediului de creștere a copilului și pe perioada în care primește stimulentul de inserție. Singurele excepții sunt reorganizarea judiciară, falimentul sau dizolvarea angajatorului.
Ce se întâmplă dacă rămân însărcinată din nou în timpul concediului?
Poți intra în concediu de maternitate pentru noul copil, iar la finalul acestuia se deschide un nou drept de indemnizație, calculat pe baza veniturilor din ultimele 12 luni. Perioada în care ai primit indemnizația anterioară se asimilează perioadei lucrate, deci nu pierzi eligibilitatea.
Contează câte clase ai atunci când îți cauți un loc de muncă? * Unde te poți angaja cu 8, 10 sau 12...
Ce înseamnă lunile tatălui și cine poate beneficia de ele? * Lunile tatălui vs. concediul paternal *...
Diploma de Bac este o etapă intermediară pentru ce se întâmplă în viitorul tinerilor. Șanse au și cei...
