Mașini electrice și hibrid pentru Rabla de toamnă 2023, de la 13.000 de euro în sus
Zece autoturisme electrice sau hibrid, noi, cu prețuri începând de la 13.000 de euro (bonus Rabla inclus), pe care le găsiți pe Anunțul Telefonic și le puteți cumpăra cu subvenție prin Programul Rabla Plus 2023; Condiții Rabla Plus 2023
Pentru sesiunea de toamnă a programului guvernamental Rabla 2023 sunt disponibile subvenții de peste 222.457.000 lei pentru Rabla Clasic și de 272.468.500 lei pentru Rabla Plus. Cele mai mari subvenții – până la 10.000 de euro – se acordă în programul Rabla Plus, adică pentru achiziția unei mașini electrice/hybrid, așa că iată un top zece cele mai ieftine variante noi pe care le găsiți pe www.anuntul.ro
Și foarte important, parcarea pentru astfel de mașini este gratuita în București ;)
1. Suzuki Ignis – 16.400 euro – 2023, SUV, Hibrid, Motor 1200 cmc, Cutie de viteze manuală. Prețul mașinii cu reducerea din programul REMAT este de 13.000 euro;
2. Hyundai Kona - 22.280 euro – 2023, SUV, Electric, Cutie de viteze automata. Prețul promoțional include și reducerea Remat Plus 2023;
3. Toyota Corolla – 25.155 euro – 2023, Sedan, Hibrid, Motor 1800 cmc, Cutie de viteze automată;
4. Hyundai Kona – 26.000 euro – 2023, SUV, Electric, Cutie de viteze automata. Prețul include reducerea acordată prin programul Rabla 2023;
5. Toyota C-HR – 27.370 euro – 2023, SUV, Hibrid, Motor 1800 cmc, Cutie de viteze automata. Prețul include reducerea prin programul rabla 2023 și TVA deductibil.
6. Ford Kuga – 31.000 euro – 2023, SUV, Hibrid, Motor 2500 cmc, Cutie de viteze automata. Prețul include reducerea acordată prin programul Rabla 2023;
7. Toyota Corolla – 31.638 euro – 2023, Sedan, Hibrid, Motor 1800 cmc, Cutie de viteze automata. Prețul include reducerea prin programul rabla 2023 și TVA deductibil.
8. Mitsubishi Eclipse-Cross – 43.780 euro – 2023, SUV, Hibrid, Motor 2400 cmc, Cutie de viteze automata. Prețul cu subvenția Rabla Plus este 37.380 Euro, TVA inclus.
9. Alfa Romeo Tonale – 43.210 euro – 2023, SUV, Hibrid, Motor 1500 cmc, Cutie de viteze automată.
10. Skywell ET5 – 43.259 euro – 2023, SUV, Electric, Cutie de viteze automată.
La 1 septembrie a început Rabla de toamnă 2023. Puteți intra pe site-ul AFM ca să depuneți o cerere pentru a fi înscriși în program. Aceasta este cea de-a 19-a ediție a programului guvernamental de înnoire a parcului auto național și va dura, în această a doua etapă, până la 30 noiembrie 2023. Citiți instrucțiunile de înscriere în program, iar aici comunicatul oficial al AFM. Pentru achiziția unei mașini electrice sau hibrid, este necesar să dați la casat una sau două mașini vechi, maxim Euro3, iar subvențiile se calculează astfel:
Valorile ecotichetul Rabla Plus pentru casarea unei singure rable:
- 51.000 lei pentru cumpărarea unei mașini noi pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
- 26.000 lei pentru cumpărarea unei mașini noi electrice hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
- 26.000 lei pentru cumpărarea unei motociclete electrice.
Cuantumul ecotichetului pentru casarea a două rable:
- 54.000 lei pentru cumpărarea unei mașini noi pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
- 29.000 lei pentru cumpărarea unei mașini noi electrice hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP.
+ La ecotichet se poate adăuga un ecobonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Atenție! Dacă vă dă inima ghes să cumpărați o mașină mai scumpă de 75.000 de euro cu TVA inclus nu veți primi nicio subvenție prin programul Rabla.
Găsiți aici mai multe informații despre Programul Rabla 2023.
4.689 vizualizari Autor D.B. 04.09.2023