Nimic rău despre 2021, dar bine că se duce

Ce s-a întâmplat bun în anul care tocmai se încheie, din punctul de vedere al unei firme românești care supraviețuiește, încă, din 1990

undefined

 

Nu știu alții cum au trecut prin 2021, dar nouă, la Anunțul Telefonic, oficial ne-a mers bine. Am reușit să funcționăm în același ritm, cu trei ediții de print săptămânale, am introdus pe site secțiuni, rubrici și funcții noi, avem o aplicație nouă de android și, după mai bine de șase ani de stres juridic, suntem în sfârșit exonerați de o nedreaptă acuzație, care ne-a afectat nu numai afacerea, dar și viețile. Trăgând linie, ieșim pe plus din 2021, ceea ce nu pot spune mulți. Și totuși, ca toată lumea, abia așteptăm să se termine, sperând că 2022 va fi mai calm.

Statistic, 2021 a fost mai bun ca 2020, dar nu la fel de bun ca 2019, deși toată lumea se aștepta ca pandemia să se încheie în 2020, odată cu apariția primelor vaccinuri, și să reluăm viața de unde o lăsasem. Din 1990, de când conectăm noi cererea cu oferta pe piața imobiliară sau a locurilor de muncă, urmărim câțiva indicatori care arată destul de bine cum se mișcă lucrurile în societate. O comparație pe ultimii trei ani (2019 ca an de referință relativ normal) ne arată că piața locurilor de muncă s-a prăbușit în aprilie 2020 (doar 7.200 de anunțuri de locuri de muncă față de peste 41.000 în aceeași lună a lui 2019) și tot anul 2021 a luptat să-și revină, dar nu a reușit pe deplin.

undefined

La fel s-a întâmplat cu piața imobiliară: vânzările au scăzut în aprilie 2020 la 26.000 de anunțuri față de 63.000 câte fuseseră în aceeași lună din 2019, iar în 2021 abia au crescut la 54.200. Anunțurile de închiriere în schimb au avut un an 2020 derutant, crescând pe o piață în care nu mai închiria nimeni, cu școli închise și muncă online sau deloc. În 2021, începând din luna mai, numărul anunțurilor de închirieri a început să revină spre valorile din 2019, deși prețul chiriilor a continuat să scadă pe alocuri. Suntem țara cu cel mai mare număr de proprietari din UE (94%) și probabil că piața chiriilor va rămâne în continuare distorsionată din cauza asta.

undefined

undefined

Pe această piață debusolată, noi ne-am străduit să rămânem o constantă în viața oamenilor. Ziarul Anunțul Telefonic a continuat să apară lunea, miercurea și vinerea, așa cum o face de când s-a înființat. Deși pare demodat, printul rămâne o unealtă potrivită pentru un segment de populație care mai are ce să vândă, să cumpere sau ce servicii să ofere.

Pentru toți ceilalți există site-ul www.anuntul.ro, printre primele apărute în România, în 1996. De anul acesta l-am completat cu câteva secțiuni și funcționalități noi:

Detectorul de servicii” este probabil cea mai mare bază de date din România, în care am adunat de-a lungul a 31 de ani de existență pe piața anunțurilor mii de firme, furnizori de servicii și produse pentru piața bucureșteană și nu numai, care oferă servicii diverse în: sănătate, educație, reparații, construcții, acte/avocați/contabili, sport, servicii de frumusețe, catering sau transport.

Ce e important aici e că absolut toate anunțurile sunt verificate și actuale, ceea ce nu se poate spune despre rezultatele unei căutări oarecare pe Internet.

Tot anul ăsta am lansat și o nouă aplicație android, pentru că acum dacă nu ești și pe telefon, nu exiști. Aplicația poate fi descărcată din google store și după aceea aveți în permanență la îndemână, pe telefon, tot ce oferă bun Anunțul Telefonic. Postați sau căutați anunțuri, discutați cu potențiali clienți pe chat sau telefon, încheiați tranzacții cu doar câteva click-uri.

O altă secțiune adăugată anul ăsta pe site este cea în care găsiți peste 230 de ansambluri rezidențiale din București și Ilfov, finalizate sau încă în proiect. Pentru că Anunțul Telefonic nu mai e demult ziarul în care se vindeau sau închiriau doar apartamente vechi, comuniste, și pentru că piața imobiliară a fost singurul domeniu care a duduit efectiv și în 2021, ca și în 2020, avea nevoie de o secțiune aparte pe www.anuntul.ro. Secțiunea are mai multe filtre de căutare, de la număr de camere, apartamente sau case, localități din Ilfov sau sectoare din București și an de execuție (între 2017 și 2024). Bani să fie, că aveți de unde alege.

O idee mai veche a prins și ea viață tot anul ăsta pe site: secțiunea de știri, articole, comunicate. Găsiți aici informații utile despre cum să cumpărați o proprietate în străinătate, cum să vă schimbați locul de muncă, cum și de ce să vă asigurați proprietățile, la ce să fiți atenți când închiriați o casă, care sunt pașii de urmat pentru o înmormântare fără complicații și chiar ponturi turistice inedite într-un oraș aglomerat ca Bucureștiul. Secțiunea este vie, se dezvoltă văzând cu ochii și e deschisă și altora, companii sau persoane fizice care doresc să-și promoveze aici serviciile sau realizările, altfel decât printr-un simplu anunț.

Anunțul Telefonic este primul ziar apărut în România, în 1990, cu anunțuri de orice fel. Cu apariție neîntreruptă de atunci încoace, ziarul și site-ul www.anuntul.ro continuă să fie locul de întâlnire (offline și online) al cererii cu oferta din București și Ilfov. Am împlinit anul ăsta 31 de ani de existență și ne mândrim să fim una dintre puținele firme românești curate, care încă stă pe propriile picioare.

În ultimii șase ani din cei 31 am fost târâți într-un proces nedrept – singurul „cadou” din partea statului român, pentru taxele și impozitele plătite conștiincios de la înfințare. Procesul ne-a costat bani, ne-a tăiat o bună parte din cifra de afaceri, în favoarea concurenței, ne-a consumat energii și s-a răsfrânt asupra vieților noastre, zilnic, ca o umbră de incertitudine în climatul economic și așa lipsit de optimism din România.

Anul 2021 a fost anul achitării, al exonerării Anunțul Telefonic de aceste acuzații. Suntem bucuroși că măcar justiția a funcționat corect, desi cam lent. Rămânem cu șase ani și mulți bani pierduți, o bună reputație pătată arbitrar și un gust amar, că asta se poate întâmpla oricând și oricui, din nou. O fi meritat? Asta numai cei care au câștigat ceva din acest proces pot să spună. Căci statul doar a avut de pierdut – cheltuieli cu o anchetă absurdă, taxe și impozite de pe urma noastră.

Ne despărțim deci de 2021, mulțumiți cu câte ne-a oferit, și-i întredeschidem ușa lui 2022. În continuare, în Anunțul Telefonic veți găsi:

  • Cumpărători sau chiriași pentru casele voastre
  • Grădinițe pentru copii sau instalatori pentru țevile din baie
  • Mașini potrivite, parfumuri preferate,
  • Locuri de muncă sau colaboratori
  • Menajere, bone, șoferi, avocați, notari, instructori, constructori, doctori sau pompe funebre
  • Și nu în ultimul rând, perechea ideală!

 

La mulți ani, să ne revedem cu bine din ianuarie!

Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de peste 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se, cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.

1.466 vizualizari 20.12.2021
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.