Fii meseriaș, înscrie-te la un liceu dual și învață o meserie

Oferta educațională profesională și duală din București îi așteaptă pe absolvenții de opt clase la Târgul de la Circul Metropolitan, să-și aleagă o meserie pe care s-o învețe în următorii trei ani

undefined

Primăria Capitalei îi așteaptă zilele astea (11-14 aprilie) la Târgul de meserii pentru învățământul dual pe absolvenții de clasa a VIII-a care vor să învețe și o meserie în timpul liceului, înainte de a afla dacă vor și la facultate sau nu. Târgul se desfășoară la Circul Metropolitan București, Aleea Circului nr.15, sector 2, și e deschis până joi, 14 aprilie, între orele 10.00 și 18.00.

La standuri se găsesc licee cu profil divers: de la alimentație publică până la transport și instalații electrice, plus 30 de companii interesate să angajeze absolvenții de învățământ dual.  În prezent, Capitala are peste 30 de licee cu 79 de clase de învățământ profesional și dual, astfel:

  • 16 clase pentru învățământ dual;
  • 42 de clase pentru învățământ profesional de stat;
  • 14 clase pentru învățământ profesional special de stat;
  • 7 clase pentru învățământ profesional particular.

undefined

Ce înseamnă învățământ dual

Învățământul dual este organizat ca formă de învățământ cu frecvență, cursuri de zi, cu o durată de 3 ani, după absolvirea a 8 clase, în cadrul liceelor de stat sau particulare. Programa conține atât părțile teoretice din învățământul obligatoriu și de specialitate cât și o pregătire practică pentru o meserie, desfășurată la operatorii economici cu care liceul este asociat, pentru clasele a IX-a, a X și a XI-a.

Anunturi sugerate

Învățământul dual se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale nivel 3, recunoscută atât în țară cât și în Uniunea Europeană. Cine dorește poate să continue liceul și să urmeze o facultate, dacă la finalul celor trei ani își dă seama că meseria aleasă nu îi e de ajuns.

Se pot înscrie în învățământul dual, după ablsovirea a 8 clase, și elevi care au întrerupt școala, dar care vor s-o reia, și au maximum 26 de ani.

undefined

Avantajele învățământului dual

În alcătuirea celor 79 de clase de învățământ profesional și dual din București sunt implicați 51 de operatori economici cu care unitățile de învățământ au încheiat contracte de parteneriat, astfel încât elevii să poată face deja practică la locurile de muncă specifice calificărilor pe care le vor obține după absolvire.

Anunturi sugerate

13 companii susțin și financiar un număr de 426 de elevi înscriși în cele 16 clase de învățământ dual, oferindu-le: burse, o masă caldă, transport, cazare, echipament de protecția muncii și un loc de muncă la absolvire.

Găsiți aici lista tuturor liceelor cu învățământ profesional și dual din București. Admiterea se va susține începând cu 11 iulie și va avea o probă eliminatorie.

Pe site-ul Proedus găsiți și oferta educațională a tuturor liceelor din București pentru anul școlar 2022-2023, organizate după profil și medii de admitere.

2.056 vizualizari Autor D.B. 12.04.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.