Cum recuperezi banii pierduți cu RCA-ul la Euroins

Instanța a declarat falimentul societății de asigurări Euroins; Cât mai sunt valabile asigurările Euroins și după decizia Guvernului; Dacă RCA-ul v-ar fi expirat după această dată aveți dreptul la despăgubiri de la stat

 

UPDATE 1 septembrie 2023: Falimentul Euroins, a treia firmă care ne dă țeapă pe piața asigurărilor, a fost declarat de Tribunalul București la 9 iunie 2023. Conform legii, din acel moment polițele de asigurare încheiate cu acest asigurător mai erau valabile timp de 90 de zile, adică până la 8 septembrie 2023, după care posesorii lor erau obligați să încheie alte polițe la alți asigurători. În ultima zi a lunii august, însă, întrucât mai mult de un milion de șoferi nu își reziliaseră polițele ce urmau să expire, Guvernul a decis prelungirea valabilității acestora cu încă trei luni, până la 7 decembrie 2023. După această dată mai rămân în vigoare puține polițe, conform evidențelor Fondului de Garantare.

În acest interval, locul Euroins, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) este entitatea responsabilă și cu plata daunelor, și cu restituirea sumelor pe asigurările încă valabile. Adică noi toți vom plăti și pentru acest faliment, ca și pentru celelalte.

Cum se pot obține banii înapoi pe polițele RCA de la Euroins

Într-un caz concret, dacă RCA-ul încheiat la Euroins ar fi fost valabil din decembrie 2022 până în decembrie 2023, dar falimentul firmei i-a grăbit sfârșitul în septembrie 2023, titularul poliței are dreptul să primească înapoi suma aferentă lunilor rămase până la expirarea polițelor. Adică septembrie-decembrie 2023.

undefined

Pentru asta titularul trebuie să depună la FGA o solicitare de restituire a banilor. Iată formularul de completat pentru restituirea primei. Restituirea se poate cere de acum, caz în care ar fi de primit înapoi contravaloarea primei din iunie 2023 până la expirarea poliței - în decembrie (luând exemplul de mai sus) sau se poate face până cel mai târziu în decembrie, când expiră automat toate polițele, conform deciziei Guvernului, iar de atunci încolo nu vă mai despăgubește nimeni.

FGA plătește pe sistemul primul venit, primul plătit, dar nu se prea grăbește să plătească, după cum arată, de asemenea experiența celorlalte falimente. Se pare că există oameni care au avut polițe la City și nu și-au primit nici după un an banii.

Atunci când solicitați restituirea banilor veți fi întrebați și dacă aveți deja încheiată o altă poliță, deci e bine să aveți la îndemână toate aceste informații.

undefined

Cine plătește în caz de accident

Cazul și mai trist este acela în care se produce un accident, iar cel puțin unul dintre cei implicați (cel vinovat mai ales) are poliță de asigurare RCA la Euroins. În acest caz, tot până în decembrie, perioada de valabilitate a polițelor, entitatea plătitoare va fi tot FGA. Păgubitul trebuie să completeze următorul formular, pentru primirea daunelor.

Și în cazul recuperării primei și în cazul solicitării de daune, plățile vor veni greu, dar așa era și când Euroins nu era în faliment, nu? Nu vă așteptați la minuni nici de la stat, că nu e cazul. De aceea pe site-ul FGA există și locul în care puteți să urmăriți statusul solicitării depuse.

Mai multe informații despre această situație găsiți în ghidul Autorității de Supraveghere Financiară făcut special pentru falimentul Euroins. Și vorba aia, dacă nici ASF nu se pricepe la falimente nu știm cine s-ar mai pricepe…

Cât mai costă RCA-ul azi

Indiferent de cazul în care vă aflați, ca posesor de RCA Euroins, tot trebuie să scoateți bani – și nu puțini – din contul propriu mai devreme sau mai târziu. Deși prețul polițelor RCA a fost plafonat pentru șase luni la valoarea din februarie 2023, e de așteptat că prețul lor va exploda după această dată. Așa că poate e chiar mai indicat să vă încheiați o nouă poliță mai devreme, chiar cu riscul că nu vă primiți banii înapoi de la FGA. Oricum n-ar fi suficienți pentru o nouă poliță.

Exemplu: Tot cu titlu de exemplu, dacă vreți să vă încheiați acum (iunie 2023) o poliță RCA pentru o mașină cu capacitate cilindrică de 1,2 și 80 de CP, din 2008, cu un șofer de 50+ ani, fără evenimente în trafic, dar cu domiciliul în București (adică locul în care se produc cele mai multe accidente și deci RCA-ul e cel mai scump) veți plăti acum minimum 740 de lei și maximum 1.250 de lei pentru un RCA pe 12 luni. Dacă vreți și cu decontare directă adăugați între 90 și 150 de lei la prețul total.

În caz că sunteți nemulțumit cu aceste oferte vă puteți adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) ca să cereți un RCA la tariful de referință. Procedura pentru asta e descrisă pe site-ul BAAR, astfel:

  • Trebuie să aveti cel putin 3 oferte de asigurare aflate in perioada de valabilitate primite de la asiguratori RCA diferiti, mai mari cu 36% decât tariful de referință al ASF;

E un calcul ceva mai complex, dar nu imposibil, merită să vă documentați pentru asta căci prețul poliței poate să scadă chiar cu câteva sute de lei.

Și înainte de a alege cea mai ieftină poliță dintre toate ofertele, gândiți-vă că și City și Euroins ofereau cele mai ieftine polițe cu un an înainte de faliment, inclusiv BAAR le aloca lor cazurile care cereau polițe la prețul de referință, deci mai bine să vă protejați singuri și să alegeți un preț pe la mijlocul intervalului de oferte. Până ajunge falimentul acolo sigur treceți anul cu polița cumpărată ;)

 

25.683 vizualizari Autor D.B. 09.06.2023
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.