Tot ce vrei să știi despre videochat și ți-a fost rușine să întrebi

Ce se întâmplă la videochat; E legal? Cum intri în branșă; E mai bine pe cont propriu sau la studio? Cum se fiscalizează; Videochat = prostituție?

Ce înseamnă videochat și ce presupune această activitate?

Videochat-ul este o formă de comunicare, virtuală, prin intermediul unui site, între două sau mai multe persoane (chat=discuție în limba engleză). Relația uzuală este între un model (femeie, bărbat, intersex) și un client. Modelul se înregistrează (în cazul platformelor gen OnlyFans sau YouTube) sau face un streaming live (în cazul site-urilor de Videochat), iar clientul accesează acea înregistrare sau transmisie live prin intermediul unui site terț. Site-ul terț este mijlocitorul dintre cei doi și îl taxează pe client cu o sumă/minut, apoi îi transmite modelului o cotă parte din acest câștig.

În practică mai apare un intermediar în această relație, și anume studioul de videochat, care este un soi de manager al modelelor, le pune la dispoziție dotările necesare pentru practicarea meseriei (sediu, amenajări, aparatură video, ținute, machiaj, instruire etc) și încheie un contract colectiv cu site-ul terț care facilitează transmiterea reprezentațiilor date de modele. În acest caz modelul nu mai primește banii direct de la site, ci de la studioul la care lucrează, studio care își oprește și el un procent din câștigul modelelor.

Avem așadar patru actori principali în această piesă:

1. Modelul (i se mai spune și artist) – se expune/își expune fizicul, calitățile, inteligența, abilitățile în fața publicului care plătește – nu toate reprezentațiile au legătură sau conotație sexuală;
2. Clientul (i se mai spune și membru pe site-ul de streaming) – plătește ca să aibă acces la imaginile oferite de model, să interacționeze cu modelul, să-i urmărească reprezentațiile;
3. Site-ul de streaming – transmite live sau găzduiește înregistrări realizate de modele. Site-uri precum OnlyFans sau YouTube oferă doar conținut înregistrat, iar cele pe care se face videochat efectiv facilitează comunicarea (video/audio și scrisă) dintre clienți și modele. De regulă aceste site-uri sunt în SUA. Site-urile își fac reclamă, îi taxează pe clienți și dau mai departe un procent din bani modelelor sau studiourilor;
4. Studioul de videochat – manageriază mai multe modele, le pune la dispoziție dotările necesare pentru videochat, le învață tainele meseriei, uneori le și angajează sau le ajută să-și gestioneze câștigurile și relațiile fiscale cu autoritățile;

Nu există o relație fizică între model și client, deși cu siguranță că cel puțin una dintre părți și-ar dori asta, iar secretul reușitei acestei afaceri este ca niciuna dintre părți să nu aibă date personale sau de contact despre cealaltă parte, ci doar să se vadă pe un ecran.

Alexandru Stegaru este un consultant care oferă servicii de specialitate studiourilor de videochat (iModels este unul dintre ele) și unul dintre cei mai vechi oameni în branșă. El spune că „site-urile au niște reguli foarte bine stabilite. Nu ai voie să te întâlnești cu persoanele care îți intră pe cameră, nu ai voie să primești bani separat de la aceste persoane, nu ai voie să faci schimb de numere de telefon sau orice adresă de contact separată”.

Totuși, în pofida acestor reguli stricte, nimic nu-i împiedică pe clienții site-urilor să viseze. Deși concepția generală despre videochat este că prima replică rostită acolo este „dezbracă-te!”, Stegaru susține că dimpotrivă, conversația e de bază: „Pe ei îi interesează altceva în principal. Îi interesează prietenia cu fata respectivă și poate, poate, într-o zi o să se vadă cu ea. Deci ăsta este interesul numărul unu al membrului care intră pe cameră”.

Spre deosebire de membri, pe modele le mână în luptă banii și dorința de a nu fi recunoscute în viața reală, după meseria practicată virtual. Așadar, încă o relație guvernată de dorințe contradictorii, ca multe altele din viața reală :)

Ne batem pe primul loc la videochat

Videochat-ul a început la finele anilor 90, în America, unde este denumit „camming” (de la cameră video) iar „Eva videochatului” este considerată studenta la arte Jennifer Ringley, din Pensylvania, care în 1996 și-a montat o cameră video în camera ei de cămin și a început să transmită aspecte din viața ei de zi cu zi. Ea este cunoscută ca prima camgirl din lume. Ulterior altă americancă a descoperit că dacă face și chat cu persoanele care o urmăresc, câștigă mai mult (urmăritori și bani) și așa s-a născut videochat-ul care azi este o industrie mondială de multe miliarde de dolari, are zeci de mii de modele și câteva sute de mii de urmăritori plătitori.

La câțiva ani distanță, 1999-2000, videochatul a început timid și în România. Stegaru își amintește cum era atunci când a aflat despre videochat, de la o cunoștință care câștiga bani din asta, prin Olanda: „Aveam idee ce înseamnă cuvântul în engleză, dar ce se întâmpla exact acolo nu știam. Când mai vorbeam cu prieteni și le spuneam că uite, se câștigă bani din asta, toată lumea spunea că nu crede. Majoritatea persoanelor credeau că vii la cameră, te cunoști cu niște oameni pe Internet, și după aceea urmează să te întâlnești cu ei... că așa se câștigă banii. Mulți oameni cred și în ziua de azi treaba asta”.

Bogdan Dumitrescu, reprezentantul firmei de consultanță videochat AMP, care se consideră cel mai vechi în branșă, susține chiar că „România este leagănul civilizației de videochat. Pentru că țara era mai săracă și fetele erau mai îngrijite, mai frumoase. De aceea cele mai mari încăsări în trecut au fost în România”. Între timp nici alte țări nu au stat degeaba, au lucrat la sărăcirea populației, așa că încearcă să ne întreacă.

Aici există mai multe păreri. Alexandru Stegaru susține, cu ușoară invidie profesională, că România se situează abia pe locul trei în clasamentul mondial al videochat-ului, ca număr de modele și încasări, după Columbia și Rusia. „Deja columbienii au ajuns la nivelul la care invită site-urile la discuție pentru că au și o uniune a studiourilor de acolo și site-urile chiar se duc. Se țin și summit-uri. Bine, summit-uri se țin și la noi în România, doar că nivelul de acolo este mult mai amplu”, zice Stegaru.

Bogdan Dumitrescu și Maria Boroghină (fostă videochatistă și acum patroană de studio) susțin că, dimpotrivă, România a fost de la început și încă mai e pe primul loc: „Astăzi suntem oarecum pe picior de egalitate cu Rusia și Ucraina. Suntem încă pe locul 1, dar nu suntem așa cum eram acum 10 ani, când eram cu mult înaintea tuturor. Piața din Columbia, într-adevăr este o piață puternică, dar din punct de vedere al numărului de modele. Adică în Columbia sunt de zece ori mai multe modele decât în toate celelalte țări la un loc. În schimb, ca încăsări stau mai prost. Adică toate încăsările din Columbia sunt o fracțiune din încăsările pe care le face România”.  

Statistici independente pot fi verificate, spune Dumitrescu, pe site-ul statbate.com, unde se vede în timp real ce modele sunt live și cât câștigă, pe vreo patru site-uri de profil. Din păcate, ca să vedeți și modelele din România vă trebuie un IP din altă țară, întrucât modelul de business este acela de a bloca IP-urile din țara de baștină a modelelor, pentru protecția acestora.

Cât se câștigă din videochat

De la câțiva dolari pe minut până la milioane în câțiva ani, e răspunsul standard. Firește, și aici avem premiante, repetente și… marea masa care se zbate pe salarii medii, dar chiar și așa branșa susține la unison că și câștigurile medii sunt cele mai mari din orice industrie din România.

Stegaru spune că el a inventat pe piață salariul minim garantat în primele luni de la angajarea la studio. În prezent cam toate studiourile de videochat oferă o sumă minimă pentru început, chiar și modelelor fără experiență, pentru a le încuraja să performeze. La iModels acest minim este de 1000 de euro net, iar studioul plătește impozitul și asigurările sociale:

„Dacă știe limba engleză, la început modelul câștigă mai mult de atât. Dacă nu știe limba engleză, cam pe acolo. Chiar iese în pagubă studioul, dacă se merge pe sumă garantată. Ăsta este un management pe care eu, în 2007 mai exact, l-am scos pe piață. Am vorbit atunci cu doi psihologi, că nu înțelegeam de ce există punctul ăsta de du-te-vino, de ce plecau fetele după primele săptămâni. Și unul dintre psihologi mi-a explicat că fetele nu au o garanție că vor câștiga bani. Și atunci am zis să le dăm o garanție, le dăm un bonus. Și în anul 2007 eu am dat primul anunț cu salariu garantat. Iar după mine s-a umplut piața de salariu garantat în videochat. Prefer să pierd 1000, 2000, 3000 de dolari în primele trei luni de zile, dar dacă eu am ales-o pe fata asta că va face bani, cu siguranță va face”, explică Stegaru filosofia de business.

Nu vă gândiți că studiourile acceptă pe oricine pe salariu garantat. În momentul în care, după interviu, nu ți se oferă acel salariu garantat și ți se spune: te accept doar pe procent, înseamnă că angajatorul nu este convins că tu vei face bani din videochat. Ăsta ar fi un prim semn de întrebare dacă merită să te bagi sau nu.

Procentul perceput de studiouri variază, de la 40 la 60% din încasările modelului. Cu cât e mai mic procentul perceput de studio, cu atât sunt mai mari șansele ca modelul să fie lăsat să-și plătească singur taxele și impozitele.

Cele mai mari sume câștigate din videochat sunt raportate de rețeaua de studiouri Charm, care susține pe site-ul propriu că modelul Arianna a făcut milionul de dolari în doi ani. Asta desigur dacă nu o luăm în calcul pe videochatista care și-a triplat câștigurile arătând cum pune ea murături ;)

Pentru a câștiga banii vehiculați în domeniu e nevoie de o prezență online de minim 30 de ore pe săptămână. 6 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, după cum spune Stegaru, adică un program de muncă aproape normal. Cu cât reziști mai mult, cu atât câștigi mai mult, firește.

De asemenea, cel mai bănos timp este cel nocturn, dar nu e o regulă. Stegaru spune că cel mai bun timp este cel în care modelul se simte bine și e mai activ, adică după cum are bioritmul. Dacă e pasăre de noapte, atunci noaptea va performa cel mai bine și la videochat.

Cum intri în branșă? Calități, investiții, dotări

Aspect, Internet și limba engleză. Astea ar fi cele trei ingrediente principale pentru un videochat de succes. După asta începe munca.

„Videochat poate să facă toată lumea. Indiferent că este mai slabă, normală, mai grăsuță, mai mică sau mai înaltă, brunetă sau roșcată, indiferent că are 18 ani sau 60 de ani. Căci și pe aceste site-uri intră persoane diverse, din toate țările posibile. Bineînțeles, mai puțin țările arabe și musulmane. Ei nu prea au acces. Dar, într-adevăr, trebuie în primul rând, un aspect foarte îngrijit și o grijă în exprimare. Dacă intuim ce vrea să audă un membru, treaba merge. Dacă ne apucăm să povestim ce vrem noi, iar membrul nu e interesat, atunci nu merge. De asemenea, Internetul trebuie să fie bun. Foarte mult contează și limba engleză. Persoanele care vorbesc engleza au un avantaj foarte mare pentru că ele câștigă din mai multe capitole. Câștigă odată din conversații vocale. O persoană care nu cunoaște limba engleză nu poate să acopere timpul. Mai mult de 40% din membri vor să te audă, vor să vorbească cu tine”, spune Stegaru, care enumeră engleza, franceza și un pic japoneza ca limbi care îți asigură un câștig bun în secțiunile non-nud ale site-urilor.

Cu alte cuvinte, dacă ai carte nu e musai să te și dezbraci pentru bani. Decât foarte târziu, dacă chiar vrei să ridici miza ?

Dacă vrea să lucreze pe cont propriu, din confortul propriei case, un model trebuie să investească niște bani și în amenajarea unui background care să dea bine pe cameră, și în echipamentul tehnic necesar transmisiei, iar asta nu e lucru puțin.

„Sunt trei tipuri de echipamente pe care le putem folosi. Low cost, medium sau high class. Un echipament low cost - o placă video, memoria, procesorul, să ducă cam 2-3 site-uri simultan, iar echipamentul cu o cameră fără telecomandă, zoom in, zoom out, vorbim aici de un Logitech C920 sau 930, care să redea o imagine corectă, face undeva la vreo 300 de lei, iar calculatorul cu monitor cu tot duce undeva pe la vreo 700 de dolari. Asta înseamnă cam 800 de dolari. După care trebuie o investiție și în amenajarea camerei, să mai bage și acolo 1.500-2.000 de lei. Deci ca o medie, să spunem, pentru o fată care lucrează de acasă, 1.500 de dolari tot trebuie să scoată din buzunar pentru un start”, arată Stegaru.

Dar pe piață există deja o competiție acerbă, iar tehnologia e menită să ușureze și munca asta. Prin urmare lumea a descoperit că vrea cameră cu telecomandă, zoom in, zoom out stânga, dreapta, sus, jos, ca modelul să aibă posibilitatea să se miște. Tehnologia AI face chiar mai mult, mută camera automat după model și o identifică oriunde se plimbă prin cameră. Se mai folosesc cât mai multe lumini și decoruri de excepție, ceea ce nu e la îndemâna oricui.

Cu cât cresc pretențiile la dotări cu atât devine mai clară nevoia înregimentării într-un studio. Aici vorbim de zeci de mii de euro pentru echipamente de ultimă generație, amenajări, traineri, fotografi, make-up artiști etc.

Investiția într-un studio pornește de la minim 30.000 de euro pentru început, ajunge la 60-80.000 de euro pentru cei care vor performanță (deschid eventual și un al doilea studio) și până la 100.000 pentru cine vrea o franciză a unui grup consacrat. Există mai multe rețele care oferă francize sau consultanță. Bogdan Dumitrescu vorbește despre ambele:

„Noi promovăm mai multe tipuri de studiouri, dar în special trei tipuri: Start, Performance și Franciza. La studiourile mai micuțe, de apartament, bugetul necesar este undeva cam 50.000 de euro, în București cel puțin, că aici e concurență. 30.000 poate fi un studio mai micuț într-un oraș în care nu există competiție. Studiourile mai mari, cu 8 posturi, se fac într-o clădire de birouri și necesită un buget, în București, până la 80.000 de euro. Iar franciza AMP este exact cuvântul franciză, adică se foloseste un brand puternic, existent. În cazul nostru este Charm, rețeaua Charm Studios, care este cel mai vechi client al nostru. Aici sunt 12 posturi de lucru într-o clădire de birouri și necesită un buget până la 120.000 de euro. Asta însemnă totul, de la chiria locației, pregătire, proceduri, computere, suport, utilizarea unui brand, practic tot ce ține de viața studioului în primele luni”.

Dumitrescu spune că banii se recuperează, în medie, în 20-30 de luni, iar profitul apare după primele trei luni de activitate.

Stegaru, care oferă de asemenea consultanță și are studiouri în București, Brașov și Cluj, e ceva mai reținut în privința profitului și spune că „poți să investești de la 30.000 euro în sus, dar poți să investești și 2 milioane de euro. Banii se recuperează în primele 12 luni sau 18, depinde de managementul pe care l-ai găsit. Și abia după 18 luni poți să intri pe profit. Cert este că undeva în 90-180 de zile cheltuielile ar trebui să ajungă la un T0. Adică nu mai vii cu bani de acasă, dar nici nu iei. Abia după 6 luni de zile începi să ieși cu profit exponențial și tocmai de-aia zic că într-un an, într-un an și jumătate o să recuperezi cheltuiala”.

E mai bine să faci videochat pe cont propriu sau să lucrezi cu un studio?

Depinde. Teoretic e mai bine să iei tu toți banii, decât să-i împarți cu un studio. Dar mai întâi trebuie să îi câștigi și pentru asta ai nevoie de suport și experiență. Cu alte cuvinte, dacă ești la început e mai bine să furi meserie de la un studio și abia apoi, după ce ajungi să câștigi bani și să ai experiență, s-o faci pe cont propriu.

„Pentru o fată care lucrează singură de acasă este bine, că păstrează toți banii, dar pot apărea două probleme. Una că uită să declare banii și a doua că se poate trezi într-un colaps al managementului defectuos. Ba nu ai stat destul online și nu ai reușit să faci bani. Sau intri și vezi că ceva nu merge pentru că nu te-ai documentat cum trebuie despre setări și de fapt în final nu ai reușit să faci banii doriți. Lasă că intru când vreau și muncesc când vreau...  Nu merge. Confortul se plătește scump. În schimb la studio poate să lipsească acest confort, pentru că există un program. Știm când începe, știm când termină. O fată de la studio pleacă, cu siguranță, cu mai mulți bani decât cea care lucrează de acasă. Sunt desigur și excepții. Dar în 95-97% lucrurile se petrec exact așa” spune Stegaru.

Pe de altă parte, deși pare că încasează mult, studioul nu rămâne în final cu toți banii, explică Stegaru. „Dacă oferă un procentaj de 50%, el în realitate rămâne cu 12-15% profit, după ce scade cheltuielile. Asta în condițiile în care se fac niște sume semnificative. Dar dacă sumele sunt mici, credeți-mă că studiourile rămân pe zero, adică după ce își achită tot, nu le mai rămâne nimic. Un studio cu 4 camere, un studio mic, dacă încasează undeva la vreo 10.000 de dolari pe lună, în medie, el nu rămâne cu nimic din banii ăștia. Luăm în considerare o medie, că ar lucra doar 4 persoane acolo. Media pe o lună ar trebui să fie undeva la 1.500 de dolari/persoană. Este și în funcție de sezon. Abia peste 10.000 de dolari lunar începe să-ți crească procentajul de profit”.

Deși n-ai zice, videochat-ul nu merge în fiecare lună la fel. De exemplu, cele mai proaste luni sunt februarie (luna în care vin taxele și impozitele peste membri și văd cât au cheltuit), august (luna concediilor) și noiembrie (înainte de Crăciun, când oamenii strâng bani pentru cadouri și nu-i mai dau pe prostii). Iar atunci când sunt campionate de fotbal, e doliu în videochat, conchide Stegaru.

Și Bogdan Dumitrescu e de părere că pe cont propriu nu pot să lucreze decât fetele experimentate, deși apariția OnlyFans a cam stârnit microbul antreprenoriatului în toate fetele frumoase. Pe lângă furatul meseriei, însă, studiourile au și alt rol: „Când sunt la studio sunt plătite pe drepturi de autor, deci nu trebuie să-și bată capul cu nimic contabilicesc. Când trebuie să-și facă o firmă, ca să poată contabiliza veniturile, au contabil, trebuie să învețe că banii firmei sunt banii firmei, nu sunt banii lor. Deci sunt niște chestii care vin ca un ciocan, împotriva firii lor, că ele sunt persoane tinere, care vor doar să cheltuie toți banii. E mai complicat puțin, dar le oferă o șansă de a crește mai frumos, nu mai plătesc acel comision mare studioului. De asemenea, dacă lucrează de acasă se demoralizează foarte ușor… Când sunt în studio, sunt înconjurate și de alte colege, dacă au o zi proastă, echipa le ajută să treacă de momentele astea mai grele. Eu aș recomanda în continuare modelelor tinere să vină la studiouri, să învețe, să facă treaba bine, să lucreze cu niște profesioniști, și apoi…”, explică Dumitrescu, care adaugă că la firma de consultanță înființată de el vin deopotrivă oameni care vor să-și facă studiouri dar și modele care vor să lucreze pe cont propriu:

„Noi îi ajutăm să-și deschidă studiouri, îi ajutăm din toate punctele de vedere. Și mai ajung modele performante, independente, care au probleme cu legea. Pentru că noi avem și firmă de contabilitate și le oferim și aceste servicii de fiscalizare. De aceea lucrăm doar cu modele care fac 20.000 de dolari într-o lună și a venit ANAF peste ele, că nu-și declarau veniturile. După ce le ajutăm să iasă bine din control, adică să-și plătească taxele, noi le recomandăm să le facem firmă, să le facem sistemul de plată. Noi avem totul bine pus la punct acum în zona asta, le oferim suport, și în felul ăsta noi câștigăm un mic procent. Nu mai este un procent cum pierdeau ele la studio, unde primeau 50% din încasări. Când lucrează cu o entitate ca noastră, ele primesc 90% din tot ce încasează. Au și contract, au și un suport minimal, cineva se ocupă de ele”.

Cine face videochat?

După cum spunea Alexandru Stegaru, oricine poate să încerce, pentru că există admiratori pentru orice gen. Însă iModels, Suprems, ca și studiourile din rețeaua AMP, nu lucrează decât cu femei. Pe piață există și modele bărbați sau de diverse orientări sexuale. Conform statisticilor, piața ar fi împărțită astfel: 70,8% femei, 18% bărbați, 4,5% cupluri și 6,7% trans.

Profilul modelelor de la iModels, de exemplu, este următorul: 18-40 de ani, „toate au liceul, unele au și facultate, unele au și alte job-uri”. Peste 40% dintre modele, susține Stegaru, au și un prieten/soț și copii. Ele sunt și cele mai serioase, după cum admite și Dumitrescu:

„Pentru că au nevoi, au rate la bancă, știu ce înseamnă un job. Când ai copii, familie, ești mai motivat să ai ce pune constant pe masă și să ai și o rezervă. Au și în jur de 30 de ani, care e și o vârstă a maturității creierului, ai o direcție”.

E o activitate legală sau așa și așa?

Videochat-ul nu e interzis de lege, dar nici reglementat ca atare în nomenclatorul de meserii nu se găsește. Încă. Adică nu există meseria de videochatist/ă. În schimb modelele se pot declara liber profesioniste, pot încheia contracte de drepturi de autor cu studiourile de videochat sau pot fi chiar angajate de acestea pe post de „agent asistență clienți”, adică un soi de angajat de call center, căci până la urmă cam asta și este modelul. Dar mai sexy :) Alte codificări ale acestei meserii ar fi:

521002 - Model atelier artistic si publicitate

312201- Operator calculator electronic si rețele (dar pentru asta au nevoie de anumite studii și cursuri de specialitate)

342907 - Agent servicii clienți

347106 - Lucrător în ateliere de modele

Studioul de videochat este o activitate legală, subliniază cei implicați în domeniu. Nici asta nu există ca atare între codurile CAEN, dar prin diverse interpretări s-au găsit codurile potrivite. Codurile CAEN folosite de studiouri sunt 6312 (activități ale portalurilor web) 9329 (alte activități recreative și distractive) sau 7022 (activități de consultanță pentru afaceri – căci studioul este o firmă care oferă servicii modelelor de videochat și le consiliază).

De altfel prin perceperea de impozite, inclusiv autoritățile consideră această activitate ca fiind legală, și ar fi absurd să nu fie așa când câștigurile în domeniu sunt imense, raportat la restul economiei. Dar tocmai de aici, de la taxare, au apărut și problemele și ingineriile fiscale prin care studiourile se apără de mâna hrăpăreață a statului.

Se plătește sau nu TVA la videochat?

Căci, așa cum deja a apărut prin presă, ANAF nu se mulțumește doar cu impozitul de pe urma activității de videochat, ci percepe și TVA, așa cum spune legea, pentru sumele ce depășesc pragul legal de TVA. Doar că studiourile spun că ele nu datorează TVA statului, pentru că această taxă e percepută și încasată deja de site-urile de streaming din SUA, iar taxarea studiourilor care doar intermediază serviciile modelelor nu ar fi decât o dublă impozitare, care contravine legislației UE.

Întrucât studioul de videochat nu stochează materiale video, nu le vinde direct clienților și nici nu are o relație directă cu aceștia, industria consideră că nu ar trebui să fie taxate și cu TVA pentru serviciile prestate modelelor. Interpretând greșit o decizie CEDO într-un caz din Olanda, ANAF a considerat că și studiourile sunt firme de streaming și ca atare le-a cerut TVA.

Există deja un precedent – un studio a dat în judecată ANAF și a câștigat – dar din păcate România nu funcționează pe precedente, așa că restul studiourilor continuă să plătească TVA. Subiectul este unul dureros pentru toți cei din branșă

„Nici unul dintre site-uri nu spune că nu oprește TVA, deci TVA-ul este reținut în mod automat de către compania cu care lucrezi. Eu personal am avut un schimb de email-uri cu site-urile din afară și ei au spus că noi vă oprim TVA-ul și îl virăm către autoritățile voastre. Dar ai noștri nu știu de capul lor. E ca atunci când cumperi de pe Aliexpres, ei îți vând produsul și opresc și TVA. Nu-l mai plătești și tu când primești produsul”, explică Stegaru.

Relatia comercială dintre studio și platforma de streaming este următoarea: toate încasările modelelor se primesc pe firma studioului, acestea fiind ulterior plătite modelelor, mai puțin comisionul studioului. Firma studioului facturează site-ul pentru serviciile livrate electronic. Studioul de videochat nu organizează spectacole, nu este o firmă de divertisment și nu oferă servicii de divertisment clienților finali. Studioul sau modelele nu au relații directe cu clienții platformei, nu se cunosc datele personale ale clienților și nici informații de plată, controlul accesului membrilor la streamingul modelelor este realizat exclusiv de platforma de streaming.

„Dar ANAF se uită la cod CAEN 6312, care e un cod specializat de videochat, și mai ales în ultima vreme au adăugat și servicii de streaming la el, și automat impun TVA pe el. Și ca persoană fizică, model independent, atunci când ai ajuns la pragul de TVA, plătești TVA. ANAF spune că trebuie să plătim și noi TVA, că platforma și studioul e tot aia. În Europa avem acorduri de evitare a dublei impuneri. Dacă platforma încasează TVA de la membri, noi nu ar trebui să mai plătim TVA încă o dată, că e dublă impunere. Au fost analize serioase, noi am lucrat cu Deloitte, dar degeaba. De aceea toate marile studiouri și grupuri din domeniu au plecat din România, din cauza TVA-ului. Toată lumea are firme în Cipru, în America, și nimeni nu mai face videochat pe codul 6312. Din cauza TVA. Este o inginerie financiară, gândită cu cele mai mari companii de fiscalizare din lume și așa lucrăm. Am avut controale, am ieșit foarte bine, nu am mai plătit TVA și gata. Am mutat firmele în afara României, în UE sau în America, și nu se mai folosesc codurile 6312, ci marketing sau închirieri spații de broadcasting”, explică Dumitrescu cum a găsit o parte din industrie soluția salvatoare.

Deci în prezent, plătesc TVA doar modelele și studiourile care nu au aflat de găselniță și nu și-au mutat firmele în alte țări. Mai multe despre cum este fiscalizat domeniul videochat și ce impozite și taxe trebuie plătite găsiți de site-ul AMP.

De ce nu vor unele bănci să lucreze cu videochatiști?

Dacă mentalitatea colectivă înclină mai degrabă spre blamarea modelelor sau a studiourilor care „profită” de ele, statul le taxează și impozitează cu supramăsură, mai există o entitate care încă nu s-a decis ce atitudine să adopte față de videochat – băncile.

Alexandru Stegaru povestește că a avut o dispută de acest gen cu o mare bancă din București, care după o relație de un an de zile, în care au făcut tranzacții, brusc i-a închis contul. „Tu te duci cu documentele de la firmă, uite, sunt firmă legală, funcționez în România, am sediu aici în București, cum îl aveți și voi, care este problema, unde am greșit? Păi nu că n-ați greșit niciodată, dar vă aflați în gradul de risc zero. Asta e explicația. Am înțeles că e grad de risc. Dar dacă statul îți dă voie să-ți desfășori activitatea legal, tu ce faci? Nu înțeleg!”

Problema bancară e una sensibilă în domeniu. Și Dumitrescu dă aceeași explicație: „Majoritatea băncilor nu-și doresc să lucreze cu industriile de tip high risc. Videochat e catalogat ca high risc transaction. Cam toate băncile evită crypto, jocuri de noroc și industria adult. Traseul banilor e de vină. Banii nu vin direct, ci trec prin mai multe bănci intermediare, iar dacă una din băncile astea cataloghează tranzacția ca high risc și cere documente suplimentare, și băncile nu au de unde să le dea, atunci banii se întorc înapoi. Când se întâmplă de câteva ori asta, ei aleg să nu mai facă afaceri cu acel studio... Puține bănci mai colaborează cu noi si sunt deschise”.

Firește, o rezolvare ar fi adoptarea soluției pentru evitarea TVA, adică schimbarea codului CAEN pe marketing sau închirieri de spații pentru broadcasting, și atunci banca nu mai cataloghează câștigurile ca high risc, pentru că nu mai apare videochat-ul în ecuație. În plus, dacă nici firma studioului nu mai e înregistrată în România, ci în altă țară, atunci banii nu mai vin direct de la site-ul din America, la studioul din România, ci de la firma înregistrată în altă țară, care a încasat banii din videochat de la site și a făcut un contract cu „firma de închirieri” din România. Adică un soi de suveică.

„Cu sau fără băncile din România, lucrurile vor merge înainte. Singura diferență este că nu mai încasează ei comisioane, le încasează altcineva. Asta nu se va opri niciodată. Nici în România, dacă s-ar da o lege că videochat-ul este ilegal, să stea liniștiți că oricum domeniul va merge mai departe. Chiar dacă fetele sunt nevoite să se mute din țară ca să facă această activitate, o vor face fără niciun fel de problemă. Deci, restricțiile pe care țara le dă nu fac decât să-și îndepărteze populația să plece într-un alt stat unde videochat-ul e legal”, conchide Stegaru.

Videochat = prostituție?

Întrucât relația dintre model și client este strict virtuală, nu se poate spune că ceea ce face un model este prostituție în sensul clasic al cuvântului. De altfel, de multe ori nici măcar la pornografie nu se încadrează această activitate, întrucât există site-uri și modele care performează în secțiuni non-nud, adică nu se dezbracă în fața clienților.

„Există multă dezinformare, la capitolul nuditate. Se vehiculează termeni ca videochatul non-adult și adult. Nu există. Videochatul non-adult putem să-l considerăm pe TikTok, de exemplu. Pentru că acolo au voie și copiii sub 18 ani. Când vorbim însă de videochat, toate site-urile sunt adult. Nu există non-adult. În schimb, există secțiuni non-nud, se poate face videochat non-nud, dar tot pe site-uri de adulți.” explică Alexandru Stegaru.

Cu toate astea, mentalitatea despre videochat, în opinia publică, este adesea similară părerii despre prostituție. Persoanele care fac videochat și studiourile care le manageriază au o imagine proastă, sunt diabolizate și anatemizate, iar activitatea este asociată adesea și cu traficul de carne vie. Totuși, reprezentanții studiourilor și modelele nu pierd nicio ocazie să explice că nu le obligă nimeni să facă această meserie, în afară, firește, de dorința de câștig.

Deși, după cum spune Stegaru, aceste mentalități și zvonistica aferentă nu dăunează afacerii, dimpotrivă. „E o reclamă pe care societatea nu o conștientizează. Noi o simțim de fiecare dată când apare un personaj care sare el împotriva domeniului sau vine cu argumente pe care le știe, probabil, din auzite, atunci lucrurile încep să meargă mai bine. Și chiar fetele vin la interviuri și zic că am văzut că a zis nu știu cine că aici se întâmplă nu știu ce. Adică lucruri rele, pe care ele le aud și normal ar trebui să le sperie, dar ele vin să vadă și zic că vor să facă și ele videochat. Au mai fost, nu știu care frați (frații Tate) care spuneau că sechestrează fetele pe acolo... Atunci a fost boom-ul angajărilor. Deci, orice lucru de genul ăsta care vine negativ vine, de fapt, cu o parte foarte pozitivă pentru noi, ăsta e adevărul”.

În spațiul public au apărut în ultimii ani mai multe modele care și-au expus și imaginea, și câștigurile și au vorbit deschis despre plusurile și minusurile meseriei, dar cum se întâmplă adesea, partea luminoasă și bănoasă a influențat mai mult imaginația tinerelor decât riscurile asociate. O studentă la psihologie, de exemplu, a încercat videochat-ul și după un video în care explica ce de avantaje descoperise în domeniu a revenit cu un altul, câteva luni mai târziu, în care se răzgândise.

Un model celebru, cu vechime de 15 ani în branșă, devenită între timp patroană de studio de videochat, este Maria Boroghină, care a vorbit ceva mai nuanțat și înțelept despre câștigurile mari care pot veni, dacă te pricepi să faci meseria asta, dar și despre riscul depresiei, dacă nu știi să gestionezi bine succesul sau eșecul.

E clar că un job în videochat nu e pentru toată lumea, te consumă mult, atât psihic cât și fizic. Durata medie de viață a unui model în domeniu este de 5 ani, după cum estimează Bogdan Dumitrescu. Dar asta dacă reușești să treci de primele săptămâni. Atunci e proba de foc.

„Din 100 de persoane înscrise, la interviu ajung cam 15. Din 15 persoane selectezi undeva la 6, iar când urmează să se facă angajarea, îți mai vin 3. Și din astea 3, una pleacă până la finalul săptămânii, iar celelalte în primele 21 de zile”, face Stegaru socoteala. „Primele 21 de zile am observat că sunt cruciale pentru cele care nu au mai făcut niciodată asta. În astea 21 de zile, categoric, pe orice cont nou, lucrurile nu merg extraordinar, din punct de vedere financiar. Și atunci ele cred că în realitate nu este cum au citit sau au văzut ele pe net. Sau pur și simplu clachează”.  

90% din modele, renunță în prima lună, admite și Bogdan Dumitrescu, adăugând că asta se întâmplă în special tinerelor de 18-20 de ani, mai neobișnuite cu munca și viața. „E greu, își dau seama ce trebuie să facă. Ce au auzit ele, că se fac milioane de dolari, astea sunt niște cuvinte, și realitatea este că în prima lună nu poți să te întreții din banii de videochat. Și ele se așteptau foarte mult să își ia poșetă Gucci, că numai prostii își cumpără fetele astea ? Se așteptau să-și ia un iPhone de ultimă generație, dar ca să vezi, au făcut doar jumătate din banii de telefon. Trebuie să stea la program, nu sunt obișnuite, pentru că n-au avut niciun job în viața lor înainte. Tipologia modelului este asta, 18 ani, abia a terminat 8 clase sau se apucă de liceu, nu au mai muncit niciodată, au stat cu părinții, se ceartă cu părinții, vor să plece de acasă, se mută independent. Astea sunt motivele care le trimit pe ele în direcția asta”.

Un alt moment de cotitură în carieră este acela al găsirii unui iubit, care nu este de acord să o mai lase pe fată să presteze aceeași meserie. Stegaru spune că în jur de 40% dintre modele renunță la meserie în momentul în care își fac un prieten. Dumitrescu, însă, spune că dimpotrivă, iubitul este acel ingredient necesar în menținerea fetelor cu ochii pe bani:

„Cele mai bune modele pe care le avem noi au un prieten, și mai exact un prieten care le ajută să cheltuie toți banii. BMW-ul ăla trebuie condus de cineva. Iar prietenul le ajută să nu pice în depresie, deci eu încurajez să aibă un prieten, dar să nu fie gelos”.

Chiar dacă reușesc să supraviețuiască debutului și celorlalte hopuri de pe parcurs, modelele nu vor ieși la pensie din videochat. Dar dacă își joacă bine cărțile, vor câștiga suficient cât să-și facă singure pensia mai sigură, prin investiții imobiliare. Elefantul din cameră, însă, este costul psihic pe care ajung să-l plătească destule fete, în timpul sau la finalul acestei meserii. Iar pentru asta a apărut Pineapple support (al cărui nume vine de la cuvântul de siguranță folosit în industria porno pentru momentul în care dorești să fii „salvat” dintr-o situație limită din timpul filmărilor).

Pineapple este un ONG care oferă servicii de consiliere și suport psihologic modelelor din industria adult și primește sponsorizări de la studiouri și alte firme care activează în domeniu și au experiența bolilor „profesionale” asociate meseriei. Există și varianta românească.

Nevoia de sprijin psihologic a fost conștientizată mai ales după ce s-au înregistrat câteva sinucideri ale unor vedete din industria pentru adulți. În România nu se vorbește despre asta, cum în general nu se vorbește despre sănătatea mintală în societate, decât la modul peiorativ, așa cum se vorbește și despre videochat.

Alexandru Stegaru spune că în studiourile de care se ocupă există o grijă permanentă pentru bunăstarea modelelor, la care toți membrii echipei se raportează ca la „surorile sau verișoarele noastre”. Bogdan Dumitrescu alege să minimizeze chestiunea depresiei spunând că „multe modele intră în depresie când nu reușesc să facă banii pe care și-i doresc, când nu reușesc să se adapteze la viața de videochat, la cerințele membrilor. Când se adună toate astea, unele studiouri oferă servicii de consiliere. Noi preferăm să le trimitem să vadă un film vesel, să facă shopping, să mănânce o prăjitură, să facă ceva plăcut, să mănânce un măr, să se vitaminizeze... Eu aleg să nu-mi pese, pentru că dacă ești cu depresie înseamnă că locul tău nu e aici. La videochat. Du-te la McDonalds. Dacă aș sta să analizez toate depresiile persoanelor de 20 de ani mi-aș ocupa tot timpul cu asta”.

Așadar, activitatea de videochat poate fi văzută ca un soi de prostituție morală, o meserie pe care nu mulți sunt în stare s-o facă, în principal din cauza presiunii sociale, și din care nu se iese la pensie. Dar să ridice piatra cine nu a făcut sau face lucruri cu care nu e confortabil moral, la serviciu sau în viața de zi cu zi, doar pentru că are nevoie de bani. În videochat se vehiculează sume de bani mai mari, deci e vorba de o prostituare morală pe ceva mai mult decât mărunțișul pe care o facem noi ceilalți.

Iar evoluția economiei pare să încurajeze acest domeniu. „Ne aflăm în primăvara unei noi creșteri a industriei adult, după căderea de anul trecut. Cu cât România se va adânci într-o criză financiară, cu atât industria videochat se va dezvolta. Sărăcia crează nevoi și performanță. Noi vedem deja un număr mai mare de oameni care vor să facă studiouri, un număr mai mare de modele, mentalitățile, percepția s-au schimbat, începe să nu mai fie tabu. Chiar și părinții înțeleg asta”, conchide Bogdan Dumitrescu.

Acest lucru se reflectă și în multitudinea de oferte de locuri de muncă videochat...