Unde poți lucra remote sau hibrid în 2022

Lucrul de la sediul firmei „ca înainte” nu mai este o opțiune pentru mulți angajați. Vezi cum (mai) arată piața joburilor remote din România după doi ani de pandemie.

Deși perioada de restricții din cauza Covidului s-a încheiat acum câteva luni, iar telemunca nu mai e obligatorie, angajații preferă să lucreze în continuare de acasă și „mai răruț" de la birou:

„Eu lucrez hibrid, 1-2 zile la firmă și restul zilelor de acasă. Mie, personal, mi-ar fi fffff greu să revin 100% la birou”, spune Luiza care lucrează în departamentul de vânzări al unei companii de publicitate.

Ileana se declară, de asemenea, în favoarea telemuncii: „Eu mă duc 2 zile pe săptămână la birou. Mă ocup de planuri de marketing, așa că în restul săptămânii pot lucra lejer de oriunde am acces la PC și conexiune la Internet. Îmi place mai mult de acasă”.

undefined

Cine sunt cei care vor să lucreze remote?

Specialiștii în recrutare au observat și ei o mare reticență pentru munca la birou în special din partea candidaților din domeniile financiar/contabil, juridic, marketing, customer service, dezvoltare software.

Cei mai mulți candidați, indiferent de funcția pentru care aplică sau sunt contactați, întreabă/ sunt interesați de modul de lucru și caută preponderent locuri de muncă unde este implementat cel puțin un sistem hibrid, dacă nu remote", spune Ana-Maria Soare, consultant Arthur Hunt. „Iar candidații din vânzări, chiar daca nu caută în mod special programe hibrid sau remote, își doresc o cât mai mare flexibilitate în modul de lucru".

Dacă ne raportăm la nevoi, joburile remote sunt ideale pentru cei care nu au locuri de muncă în proximitatea casei, fiind nevoiți să facă zilnic naveta (încă de-acum doi ani, mulți români au migrat din cutiile de chibrituri de la oraș cu tot cu laptopuri și stick-uri de Internet și au început să lucreze de pe prispa caselor de la țară, iar acum parcă nu s-ar mai întoarce în jungla urbană), pentru cei care au o dizabilitate care nu le permite să se deplaseze la serviciu, pentru cei care doresc să petreacă mai mult timp cu familia sau pentru cei care doresc să călătorească, dar să își și asigure un venit. Apropo de călătorii, știai că România este pe locul al treilea în lume în topul ţărilor celor mai avantajoase pentru un angajat care vrea să îmbine munca la distanţă cu plimbatul pe meleagurile patriei? Avem valoare și Net cu viteza mare.

Iar dacă ne raportăm la vârsta candidaților, specialistul în recrutare a observat că angajații din generația 40+ optează pentru interacțiunea directă (aceștia vor să socializeze fizic cu angajatorii și colegii de serviciu). Cu cât sunt mai tineri, angajații preferă să lucreze de acasă (mai mult sau mai puțin organizat). Cei din Generația Z (vorbim despre ei, pentru că reprezintă viitorul țării) sunt mult mai obișnuiți cu ideea de digitalizare și cu viața virtuală, iar faptul că nu se duc la birou să se întâlnească mai des cu Gigel sau cu Ionel nu-i deranjează absolut deloc. Oricum ei discută chiar și cu prietenii doar pe Whatsapp și prin videocall. 

Sunt angajatorii pregătiți pentru amploarea fenomenului „Noi vrem să lucrăm de acasă sau hibrid"?

„Companiile multinaționale cu mulțangajați (de ordinul miilor), de tipul celor din telecomunicații, outsourcing (BPO), centre de servicii (SSC), consultanță și audit financiar, IT (dezvoltare și testare software, mentenanță rețea) au redus semnificativ numărul de zile de lucru de la birou sau au implementat munca 100% remote.

Și anterior pandemiei existau companii care ofereau angajaților posibilitatea de a lucra un număr de zile, lunar, de acasă (Vodafone este un astfel de exemplu) și pentru aceste companii trecerea la acest mod de lucru, complet remote sau hibrid, a fost mult mai facilă. Multe alte companii au implementat și păstrat un model de lucru hibrid, acordând însă o mai mare flexibilitate departamentelor de suport - finaciar/contabilitate, marketing, customer service etc., departamente care au interacțiune limitată cu clienții sau partenerii companiei", transmite Ana-Maria Soare.

În firmele mari s-au redimensionat (în sensul că s-au micșorat) semnificativ spațiile de birouri, deci și numărul de posturi de lucru (adică birourile dotate cu tot ce trebuie) și s-au implementat niște aplicații prin care, dacă vrei să lucrezi la firmă într-una din zile, trebuie să-ți rezervi locul... pe hartă (așa cum faci atunci când vrei să-ți cumperi bilet online la film). În acest mod companiile țin sub control numărul de angajați prezenți la birou zilnic și evită astfel situația în care cineva ar veni la sediu și ar găsi biroul ăla preferat de la geam, cu flori în glastră și poză cu pisici pe desktop ocupat. 

S-a mai domolit și monitorizarea aceea prin softuri care-i transmiteau șefului de câte ori ai atins mouse-ul sau tastatura în ultimele 10 minute și de câte ori ai deschis ușa frigiderului. Acum normarea se face la nivel de proiect, pe obiectiv sau target atins, nu pe muncit mult și fără rost. 

Unele firme au dus tehnologia până într-acolo, încât în prezent recrutează și personal din sau pentru străinătate prin canale online sau pun la dispoziția angajaților camere virtuale, unde unii colegi discută la cafea împreună... dar separat, iar alții se uită la filme, joacă diverse jocuri de societate etc. Doar teambuildingurile se mai desfășoară live.

undefined

La unii nu se poate, la alții nu se vrea 

Majoritatea firmelor românești sau de mici dimensiuni preferă încă prezența fizică, zi de zi, la birou. Pentru ele activitatea remote sau hibrid este greu de cuantificat și monitorizat, neavând puse la punct sisteme informatice, procese și proceduri de lucru care să faciliteze comunicarea între echipe, în cadrul echipelor, între echipe și management și să permită evaluarea corectă a muncii prestate în acest fel", a observat consultantul în recrutare.

Primirea în echipă a unor persoane noi pune de asemenea presiune pe mulți patroni: „Dacă lucrează de acasă, oare se vor descurca? Cum vor relaționa cu colegii? Cum le asigur eu un mentor de la distanță?".

Însă principala problemă a firmelor de la noi este micromanagementul, bată-l vina!... La conducerea unui IMM există de multe ori „omul-orchestră”, adică managerul acela care, atunci când și-a deschis afacerea, se ocupa și de angajări, și de achiziții, și de contabilitate etc., etc., iar acum a rămas cu nevoia de control și cu dorința de a-i vedea pe toți zilnic la birou ca să-i poată cicăli. Această practică are multe efecte negative, unul dintre ele fiind fluctuația de personal: angajații ajung să demisioneze pe bandă rulantă și să-și caute un alt serviciu (dacă nu unul remote, măcar unul mai puțin stresant).

Segmentele de piață unde modelul de lucru remote sau hibrid este în continuare dificil de luat în calcul sunt producția, construcțiile, distribuția de bunuri de larg consum, retailul, sănătatea. Dar aici exista o scuză: încă nu se pot frământa și coace sute de pâini pe zi, nu se pot asambla mașini, conduce tramvaie, planta grâu, construi blocuri sau vindeca bolnavi... de acasă. 

undefined

Iată unde poți lucra în regim remote sau hibrid în 2022

Pentru că interesul pentru joburile remote este în creștere și nu dă semne că s-ar opri, angajatorii care au înțeles nevoia de flexibilitate a angajaților (la fel de apreciată ca beneficiile extrasalariale: tichete de masă, abonamente medicale, bonusuri de performanță, cursuri etc.) au lansat pe Anuntul.ro oferte de joburi la distanță. Astfel:

  • Poți lucra de acasă în vânzări. Bine, va fi nevoie să mergi la birou în primele luni pentru training, dar ulterior vei munci sută la sută remote. Vezi mai multe detalii despre job aici.
  • Chiar și în domeniul Confecții, marochinărie poți munci de la domiciliu dacă te pricepi să coși de mână. Ți se aduce acasă materia primă și tot de acasă ți se ridică accesoriile pe care le realizezi. Detalii aici
  • Nu trebuie să vii la birou pentru a vorbi la telefon cu clienții, că altfel „zbori" ca angajații lui Elon Musk. Poți lucra ca operator call center și de la domiciliu. Detalii aici.
  • Dacă ești bun pe comunicare și poți purta o conversație plăcută cu o persoană (chiar dacă aceasta are datorii), poți lucra în funcția de Consultant Colectare Debite. În sistem hibrid de data asta: o săptămână de acasă, una de la birou. Detalii aici.
  • Dacă ai experiență financiară, poți fi Asistent financiar-contabil pentru un lanț renumit de florării. Se lucrează în sistem hibrid (1 zi de la birou, 4 de-acasă). Detalii aici.
  • Tot în sistem hibrid este și postul de Secretară - Asistentă manager - juristă. Se lucrează de acasă, dar se face și muncă de teren atunci când e nevoie (cu transport și cazare la hotel decontate). Salariul se oferă în funcție de experiență și ai și posibilitatea de a avansa în funcția de manager. Detalii aici.

Ce-am câștigat al nostru să rămână

Munca remote și cea hibrid reprezintă clar ceva câștigat în pandemie și în prezent putem spune că sunt aici ca să rămână a la long. Așa cum am văzut mai sus, angajații nu mai sunt dispuși să renunțe la cel mai prețios element: timpul. Banii vin, se duc, vin iar... Timpul, odată dus, nu se mai întoarce.  

Foto: Unsplash

6.355 vizualizari Autor Raluca Cincu 14.07.2022
Distribuie articolul
Reproducerea partiala sau integrala a informatiilor sau imaginilor prezentate in acest articol, fara acordul scris al SC Anuntul Telefonic SRL, constituie incalcarea drepturilor de autor detinute de SC Anuntul Telefonic SRL, urmand a se raspunde pentru daunele provocate conform legilor romanesti aflate in vigoare.