Clinica Dr. Barbu- cabinet stomatologic-Bucuresti
Estetica Dentara
Astăzi, dorința pacienților de a avea un zâmbet estetic natural este un motiv puternic pentru o vizită la dentist, așa cum revoluția estetică în medicina dentară este un fapt. Cu această revoluție vin o mulțime de oportunități pentru orice dentist care este dispus să învețe principiile de funcționalitare și design ale zâmbetului. Realizarea unui zâmbet natural nu înseamnă a încerca și a ghici, a greși și a corecta, ci înseamnă a învăța acele principii care sunt compatibile cu obținerea unor rezultate predictibile pe termen lung, cu asigurarea confortului și funcției pacientului. Există un proces clar ce trebuie parcurs pas cu pas pentru a obține în cazul fiecarui dinte restaurat poziția, conturul, înclinația, și culoarea sa, în conformitate cu dorințele pacientului și cu funcționalitatea aparatului dento-maxilar. În cazul în care acest proces este înțeles și urmat, nu va fi niciun motiv ca tratamentul să se încheie cu dinți care arată artificial sau sunt incomozi sau instabili. Nu contează dacă este vorba despre fațete, coroane sau punți dentare, sau restaurări pe implanturi.
conf. univ. dr. Dan Pătroi
medic primar stomatologie generală
medic specialist estetică dentară
lucrări protetice (coroane dentare)
PROTETICA DENTARĂ se ocupă cu refacerea funcţiilor aparatului stomatognat prin protezarea cu proteze fixe (coroniţe, punţi dentare fixe, microprotezele), semimobile (proteze scheletate, supraproteze) şi proteze mobile. Scopul final este de a reda sau de a oferi pacienţilor echilibrul funcţional, estetic şi psihic. Lucrările protetice dentare sunt în general piese rigide, realizate în afara cavităţii bucale cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară. Acestea se pot clasifica după sprijinul pe care îl au, după materialul din care se realizează sau după aspectul fizionomic. Lucrările integral ceramice şi metalo-ceramice efectuate în clinica noastră urmăresc în egală măsură redarea funcţionalităţii aparatului masticator şi estetica zâmbetului. Tratamentele protetice prin definiţie ireversibile trebuie aplicate numai după o temeinică analiză interdisciplinară. Există o strânsă interdependenţă între protetică şi celelalte ramuri ale medicinei dentare. Prin iscusinţa medicilor (tehnici de preparare, amprentare, etc), imaginaţia tehnicienilor, precum şi din colaborarea lor strânsă, puteţi fi siguri ca la finalul tratamentului veţi obţine rezultatul dorit.
faţete
Fie că vorbim de modă sau de integrarea socială, fiecare dintre noi este interesat de aspectul zâmbetului său. Faţetele dentare reprezintă cea mai rapidă şi non-invazivă metodă de a rezolva probleme ca: dinţi coloraţi, ciobiţi, spaţii mari sau traumatisme (fisuri) dentare. Faţetele acoperă doar suprafata frontală a dintelui, ele fiind foarte subţiri (fără a se oberva diferenţe între ele şi ceilalţi dinţi), realizate integral din ceramic, din zirconiu sau cele care nu necesită deloc şlefuirea dinţilor, faţetele Lumineers. Sunt recomandate doar pentru aplicarea lor pe dinţii sănătoşi! Prima dată se tratează afecţiunile dinţilor (dacă este cazul) şi apoi se pot aplica faţetele dentare.
CAZ 1 CAZ 2 ÎNAINTE DUPĂ ÎNAINTE DUPĂ tratamente de albire profesională
O curăţare profesională a dinţilor nu este suficientă pentru menţinerea culorii naturale a acestora, un adjuvant pentru obţinerea unor rezultate estetice superioare este albirea dentară. Stilul de viaţă, procesul de îmbătrânire şi alţi diverşi factori pot întuneca şi păta culoarea dinţilor dumneavoastră. Multe dintre lucrurile pe care le facem în mod regulat, pot contribui la pătarea dinţilor, cum ar fi consumul de cafea, ceai, cola, vin roşu sau fumatul. Albirea dentară profesională este realizată numai în cabinetul stomatologic, sub supravegherea medicului stomatolog şi numai în anumite circumstanţe, după o consultaţie efectuată în cabinet, de către un medic specialist. În cadrul clinicii Dr. Barbu este utilizat sistemul de albire ZOOM!, o metodă dentară revoluţionară, ideală pentru pacienţii care vor rezultate imediate. Procedura de albire ZOOM! este simplă şi nedureroasă, începe cu o scurtă pregătire pentru a izola buzele şi gingiile, apoi se aplică gelul profesional ZOOM! care este activat de o lampă special concepută. De obicei dinţii devin cu 6 până la 10 nuanţe mai albi, procedura de albire dentară fiind completată de un tratament de fluorizare. În cazul în care suferiţi de boli ale gingiilor sau alte probleme de sănătate orală este posibil ca tratamentul de albire dentară să nu fie indicat pentru dvs. Procedura de albire dentară nu schimbă culoarea coroanelor dentare, a faţetelor sau a plombelor de compozit, prin urmare s-ar putea să fiţi nevoiţi să le schimbaţi pentru a se potrivi cu dinţii albiţi în urma procedurii. Majoritatea pacienţilor vor simţi o sensibilizare a dinţilor în timpul sau după tratament, sau un disconfort la nivelul gingiilor, dureri de gât sau pete albe pe linia gingiilor, însă aceste simptome sunt de obicei temporare şi dispar în decurs de câteva zile.