Cliniquedent -clinica stomatologica- Bucuresti
Implantologie ( implanturi dentare )
Implantul dentar este un șurub care are rolul de rădăcină artificială a dintelui lipsă. După ce implantul este bine integrat în osul maxilar, deasupra lui se fixează un bont metalic pe care va fi sprijinită coroana care va inlocui dintele lipsă. Implantul dentar nu se face întâmplător, ci în funcție de calculele privind dimensiunea osului și în funcție de forțele pe care implantul va trebui să le suporte în timpul masticației.
Pașii urmați în demersul implantului dentar
Studiul calității osului maxilar este foarte important și de aceea studiul clinic este cel care decide dacă persoana care dorește să-și facă un implant dentar este aptă pentru realizarea acestui procedeu. Pacientul trebuie să aibă o stare bună de sănătate, osul receptor trebuie să fie de calitate, iar poziția sinusului maxilar trebuie să fie corespunzătoare. După efectuarea unei radiografii și a unor analize de sânge, medicul stomatolog alege varianta de tratament și o propune pacientului care își va da sau nu acceptul. Unii pacienți merg pe metode clasice și aleg fie punți dentare, fie protetice mobile, în funcție de situația clinică pe care o au.
Implantul dentar propriu-zis
Primul pas în procesul implantului dentar este intervenția chirurgicală de inserare a implantului în osul maxilar. Perioada de realizare a implantului poate decurge timp de 3-6 luni, depinzând de vârsta pacientului și de calitatea osului în care au fost introduse. După ce a fost așezat implantul în osul maxilar se așteaptă o perioadă pentru a exista siguranța că implantul a fost perfect integrat și nu vor exista probleme. Faza următoare presupune supraprotezarea pe rădăcina artificială prin așezarea bontului protetic. Toată operațiunea este făcută sub anestezie, iar implantul dentar nu este dureros.
Implantul dentar – Complicații posibile
Există situații în care pot apărea accidente sau complicații în timpul implantului dentar, dar procentul este limitat. Accidentele se referă la alegeri greșite, manopere greșite în faza de inserare a acestor implanturi dentare. Complicațiile pot apărea imediat sau tardiv și țin de mai mulți factori. Factorii care duc la producerea accidentelor și complicațiilor țin în foarte mică măsură de materialele din care sunt confecționate implanturile dentare. Ceea ce poate provoca într-adevăr un accident în procesul implantului dentar ține mai degrabă de tipurile, de mărimea implanturilor, de superficialitatea de studiu a cazului, a ofertelor osoase și a echilibrării ocluzale protetice.Implanturile dentare trebuie să fie într-un echilibru foarte bun ocluzal, pentru a-și îndeplini funcțiile de masticație. Rata accidentelor și complicațiilor este mică, întâlnită într-un procent de 2-3 %.
Avantajele implantului dentar
Persoanele care își pierd unul sau doi dinți din cauza unor accidente au avantajul că implantul dentar poate făcut pentru fiecare dinte în parte și astfel nu vor fi nevoiți să stea toată viața cu dinții lipsă sau să folosească o proteză dentară. Implantul dentar individual dă un aspect estetic deosebit față de o punte dentară unde coroanele și dinții lipsă sunt sudați între ei. Un alt mare avantaj este căimplantul dentar este fix. Astfel, cazurile clinice care se confruntă cu o lipsă a dinților într-o mai mare măsură, pot renunța laprotezele mobile care sunt neconfortabile, se pot deplasa și pot produce dureri în timpul masticației.Implantul dentar are un aspect estetic deosebit, îmbunătățește aspectul fizic și stima de sine, confortul și sănătatea dentară. Implantul dentar are avantajul că poate rezista perioade foarte mari de timp, uneori toată viața.