COLOANA MEDICALA Clinica de ortopedie si vertebrologie

Terapia PRP

TERAPIA PRP (Platelet Rich Plasma/ Plasma imbogatita cu plachete) este un tratament inovator care porneste de la premisa vindecarii si regenerarii tesuturilor cu ajutorul resurselor interne ale fiecarui organism.

Trombocitele sau plachetele sangvine sunt niste celule care se gasesc in sange si care intervin imediat posttraumatic initiind procesul de coagulare (oprirea sangerarii cat si vindecarea plagilor). Acestea contin peste 40 de factori de crestere sau cytokine, cum ar fi:

  • factorul de crestere din trombocite (PDGF)
  • factorul de crestere al endoteliului vascular (VEGF)
  • factorul de crestere transformator beta (TGF – B)
  • factorul de crestere al fibroblastelor (FGF)
  • factorul de crestere al insulinei (IGF)

Toti sunt implicati in regenerarea tesutului conjunctiv si epitelial, cresterea productiei de colagen, formarea de vase noi de sange.

Trombocitele nu au nucleu si nu se pot reproduce, insa au un rol extrem de important in procesul complex de hemostaza si coagulare. Ele produc un factor de crestere care stimuleaza dezvoltarea musculaturii netede vasculare, reparand astfel peretii vaselor. Membrana trombocitului, prin invelisul glicoproteic, asigura aderarea la zonele lezate ale peretului. Interesul la nivel mondial in aceasta tehnologie biologica este extrem de ridicat.

Stiinta bazata pe date preclinice si clinice sustin utilizarea PRP pentru o varietate de leziuni si tulburari legate de activitatea sportiva si inalt performanta si anume vindecarea leziunilor osteo-tendinoase si ligamentare cu recuperare rapida a sportivilor de performanta. Actualmente, indicatiile PRP s-au extins si pentru regenerarea nervilor, oaselor si a muschiului cardiac, vindecarea ranilor dificile, imbunatatirea aspectului pielii, regenerarea discului intervertebral si a structurilor invecinate.

Ingineria biologica este un domeniu cu o evolutie rapida in medicina sportiva si in chirurgia ortopedica. Instrumentul biologic este eficient, simplu de utilizat, ieftin, sigur si disponibil imediat la punctul de ingrijire. PRP indeplineste aceste criterii, este antolog, asadar reactiile adverse si transmiterea infectioasa sunt rare.

Cum se obtine PRP?

Tehnica este folosita de peste 20 ani si se produce simplu, prin recoltarea unei mici cantitati de sange periferic de la pacient (asemanator cu prelevarea de sange pentru analizele uzuale). In scurt timp (15 min sau chiarmai putin), sangele este prelucrat, prin centrifugare separandu-se plachetele de celelalte celule sangvine. Se obtine un lichid plasmatic, bogat in trombocite, asemanator unui cocktail superconcentrat in factori de crestere, care va influenta vindecarea si regenerarea tesuturilor. Se apeleaza astfel la vindecarea pe cale naturala, prin modalitati proprii ale organismului.

Sunt 3 etape la nivel tisular si anume:

  • Etapa inflamatorie, ce apare pana la 72 ore, iar pacientul poate suferi o exacerbare a durerii prin cresterea factorilor preinflamatori locali;
  • Etapa de proliferare celulara, in care intalnim un mixt de celule noi ce se formeaza in aria lezata, datorita numarului mare de factori de crestere initial;
  • Etapa de remodelare tisulara sau de vindecare, in care are loc diferentierea celulelor nou formate ce inlocuiesc celulele lezate, formand noul tesut.

Conceptul de utilizare a unei componente de sange pentru a spori vindecarea a fost promovat prima data de Ferrarri in anul 1987 ca si transfuzie antologa pentru a evita transfuzia omoloaga la un pacient operat pe cord. Valoarea clinica a PRP a fost demonstrata si de Marx in 1990 in chirurgia orala si maxilofaciala. Mishra si Pavelko au fost primii care au publicat un studiu pilot uman pentru medicina sportiva.

Exista o multitudine de afectiuni ce pot fi tratate si pot avea indicatie de PRP:

  • UMAR: coafa rotatorilor – tendinita sau ruptura, tendinita bicipitala, artroza, sindrom de impingement sau bursita, ruptura labrala
  • COT: epicondilite – cot tenismen, cot jucator de golf, artroza, tenosinovita DeQuervain
  • SOLD: tendinita psoas si bursita,tendinita iliotibial,bursita trohanteriana mai mare
  • GENUNCHI: rupturi partiale(ACL/LCL/MCL), LEZIUNI DEGENERATIVE MENISC
  • GLEZNA: tendinita peronier, entorsa glezna, tendinita Ahile

De asemenea, se pot trata ambulator:

  • Epicondilita laterala
  • Fascita plantara
  • Tendinita/tendinita ahileana
  • Tendinita patelara
  • Condropatii incipiente

Dar si intraoperator:

  • reconstructia ligamentului incrucisat anterior
  • reconstructia de cartilaj
  • leziuni de coafa rotatorilor
  • bursite
  • leziuni musculare

Dat fiind faptul ca succesele PRP sunt documentate, atat in literatura medicala de specialitate, cat si in presa, tot mai multi pacienti cauta sa utilizeze aceasta tehnologie noua si extrem de promitatoare.

In clinica noastra puteti beneficia de un astfel de tratament conform standardelor si metodelor stiintifice in vigoare cu personal medical specializat.

Galerie foto
  • ...