Clinica Medicala Exmedica-Bucuresti
Servicii Cardiologie
ECOCARDIOGRAFIA
- Ce este ecocardiografia?
- De ce este util sa efectuați ecocardiografia ?
- Este nevoie de pregătire specială pentru ecocardiografie ?
- Care este tehnica procedurii ?
MONITORIZAREA HOLTER-ECG
- Ce este monitorizarea HOLTER-ECG?
- Când este necesar sa efectuați monitorizarea HOLTER-ECG?
- Care este tehnica procedurii?
ECOGRAFIE VASCULARĂ
- Ce este Ecografia Vasculară?
- Când este necesar să efectuați Ecografia Vasculară ?
- Este nevoie de pregătire specială pentru această investigație ?
ECOCARDIOGRAFIA Ce este ecocardiografia?
Ecocardiografia reprezintă o metodă de evaluare a structurii și funcției inimii și a vaselor de sânge asociate. Este o evaluare rapidă,ușoară și fără durere. Folosește undele de ultrasunet care sunt emise de un dispozitiv numit transductor. Aceste unde sunt apoi recepționate de același transductor, sunt prelucrate de aparat și permit înregistrarea pe monitor a imaginii în mișcare a inimii în diverse secțiuni. Astfel se vizualizează camerele inimii, valvele și arterele principale.
Nu implică folosirea radiației, este inofensivă și se poate efectua la orice vârstă.
De ce este util sa efectuați ecocardiografia ?
Cu ajutorul acestei metode se poate evalua:
- anatomia camerelor inimii,
- structura și funcția valvelor inimii,
- funcția de contracție cardiacă, dilatarea cavităților cardiace; prezența unor formațiuni tumorale sau cheaguri
În cavitățile cardiace ecocardiografia ajută la:
- depistarea unor zone de cicatrice în urma unui infarct miocardic, sau zone de ischemie cardiacă care au contractilitate scăzută
- examinarea spațiului pericardic (ce înconjoara inima) cu evidențierea lichidului pericardic
Toate acestea permit stabilirea cauzei simptomelor precum oboseala exagerată, dificultate în respirație la efort sau în repaus, durerilor precordiale, palpitațiilor sau a suflurilor cardiace.
Este nevoie de pregătire specială pentru ecocardiografie ?
Nu este nevoie de pregătire specială pentru această investigație. Puteți mânca sau consuma lichide înainte de investigație. Puteți să vă administrați pastilele dacă sunteți sub tratament medicamentos. Este de dorit sa veniți cu aproximativ 20-30 minute înainte de investigație pentru a evita emoțiile (înlăturarea tahicardiei sau creșterilor tensionale legate de acestea).
Care este tehnica procedurii ?
Investigația se efectuează în poziție culcată. Medicul va aplica transductorul pe toracele dumneavoastră în diverse puncte de examinare. Pe transductor se va aplica un gel care permite pătrunderea mai bună a undelor de ultrasunet prin torace pentru a înregistra imagini cât mai calitative ale structurilor inimii în mișcare. Pe parcursul examinării trebuie să stați cât mai relaxat, să nu vorbiți, să nu vă mișcați. Examinarea durează de la 15 minute -30 în funcție de dificultate.
Metodele folosite sunt :
- ecocardiografia 2D, mod-M, Doppler Pulsat (color și spectral), Doppler Continuu.
- ecocardiografie tridimensională;
- ecocardiografie doppler tisular.
MONITORIZAREA HOLTER-ECG
Ce este monitorizarea HOLTER-ECG?
Monitorizarea HOLTER-ECG reprezintă o metodă de investigație în cardiologie care permite înregistrarea electocardiogramei pacientului pe o perioadă prelungită de timp (24-72 ore).
Scopul este de a evidenția prezența unor tulburări de ritm sau de conducere tranzitorii, care nu pot fi din această cauză evidențiate pe o electrocardiogramă obișnuită.
Este foarte utilă în diagnosticarea aritmiilor cardiace și ischemiei miocardice tranzitorii.
Când este necesar sa efectuați monitorizarea HOLTER-ECG?
În caz de prezență a astfel de simptome precum: palpitații cardiace cu ritm rapid, puls rar fără o cauză explicabilă, amețeli, sincope de cauze neprecizate.
Care este tehnica procedurii?
Pe torace se vor aplica niște electrozi care sunt uniți la un dispozitiv destinat pentru înregistrarea activității cardiace. Pe parcursul monitorizării se poate desfășura activitatea zilnică obișnuită (mers pe jos, șofat,lucru la serviciu sau la domiciliu). Orice simptom apărut va fi notat în fișa primită. Dupa 24-48 ore dispozitivul este scos , iar înregistrarea este analizată de către medic.
ECOGRAFIE VASCULARĂ
ARTERE CAROTIDE ȘI VERTEBRALE, ARTERE RENALE, MEZENTERICE ȘI AORTA ABDOMINALA, ARTERE MEMBRELE INFERIOARE; VENE MEMBRELE SUPERIOARE ȘI INFERIOARE
Ce este Ecografia Vasculară?
Ecografia vasculară reprezintă o metodă de explorare a arterelor sau venelor din diverse teritorii (membre superioare, membre inferioare, arterele carotide, arterele renale sau abdominale). Se efectuează cu ajutorul undelor de ultrasunet care permit înregistrarea imaginii vaselor de sânge și a vitezei fluxului sanguin la nivelul lor. Această investigație permite evidențierea de: plăci de ateroscleroză, îngustări la nivelul arterelor, dilatații patologice (anevrisme) la nivelul arterelor diagnosticarea insuficienței venoase, vizualizarea trombilor la nivelul venelor, etc. Este o metodă inofensivă, fără durere, poate fi efectuată la orice vârstă, precum și la gravide.
Când este necesar să efectuați Ecografia Vasculară ?
Este necesar să efectuați această investigație atunci când prezentați următoarele simptome :
- istoric de accident vascular cerebral (AVC) sau accident ischemic tranzitor (AIT);
- amețeli; lipotimii sau pierderi de cunoștință;
- dureri în picioare ce apar la o anumita distanță la mers ;
- senzația de greutate în picioare ;
- picioare reci, amorțite sau prezența de răni ce se vindecă greu ;
- durere bruscă apărută în picior (sau mână) însoțită de edem;
- prezența de dilatații varicoase la nivelul membrelor inferioare;
Această investigație permite deasemenea excluderea unor cauze vasculare pentru simptomele Dvs. și astfel găsirea unor diagnostice alternative (compresie radiculară, polineuropatie etc).
Este nevoie de pregătire specială pentru aceasta investigație ?
Nu este nevoie de pregătire specială pentru această investigație.Puteți mânca sau consuma lichide înainte de investigație. Puteți să vă administrați pastilele dacă sunteți sub tratament medicamentos.
Excepție face ecografia Doppler de arteră renală sau de artere mezenterice care necesita o pregătire specială prealabilă despre care veți fi informat de către medicul dumneavoastră.