Fanuta Lisman - Birou de mediator Bucuresti

Serviciile oferite de biroul de mediere

Informare privind medierea, scopul acesteia și efectele medierii.       Înainte de a apela propriu-zis la mediere, în cadrul biroului de mediere veți primi toate informațiile necesare pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză.    Apelând la serviciile noastre, veți putea obține informațiile necesare referitoare strict la cauza dumneavoastră.  în condițiile legii.         Suntem convinși că o informare prealabilă, corectă, este un prim pas în luarea celor mai bune decizii. De aceea, vom fi onorați să vă primim în biroul de mediator, pentru o informare inițială cu privire la mediere.             Pentru ședința de informare cu privire la mediere nu se percepe onorariu.              Incepand cu 1 octombrie 2012 pentru activitatea de informare, potrivit legii, mediatorul nu poate pretinde onorariu. Biroul nostru nu a perceput onorariu clientilor săi, pentru informare, nici înainte de modificările legislative din acest an, deși exista această posibilitate. Astfel, în cadrul acestei etape de informare puteți adresa întrebări mediatorului și veți primi explicații  utile cu  privire la principiile medierii, regulile aplicabile, veți putea cunoaște efectele și limitele medierii, pentru a putea lua decizia potrivită în ceea ce privește soluționarea disputei (cauzei) în care vă aflați. Potrivit expertizei noastre, biroul de mediere vă poate sprijini, furnizându-vă informațiile necesare, inclusiv în cadrul soluționării litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată.     Pentru parcurgerea acestei etape de informare, nu se percepe un onorariu de mediator.  Pentru detalii, consultați oferta, de aici: Ședința de informare2. Invitație la mediere. În acele situații în care apelează la mediere numai una din părțile conflictului, mediatorul, uzând de abilitățile necesare, va depune toate diligențele pentru a facilita o întâlnire între părți, în vederea luării deciziei de a  declanșa procedura medierii propriu-zise. În acest sens, va  face toate demersurile legale  pentru a invita cealaltă parte  la mediere, pentru ca și aceasta să poată beneficia de informare. Totodată, după o temeinică analiză de conflict, mediatorul va facilita o întâlnire între părți, în vederea luării deciziilor privind modul de soluționare al conflictului. Mediatorul, potrivit expertizei dobândite, depune toate diligențele în vederea aducerii la aceeași masă a tuturor părților implicate și pregătește părțile pentru medierea propriu-zisă. 3. Facilitarea dialogului dintre părți în vederea parcurgerii ședințelor de mediere și în stabilirea pașilor ce pot fi urmați, pentru parcurgerea cu succes a medierii. Totodată, în această etapă, părțile vor fi pregătite pentru mediere, atât în sesiuni comune cât și separate, după caz, la aprecierea mediatorului, acordând același tratament tuturor părților.  4. Sprijinirea părților, pe tot parcursul procedurii de mediere, în găsirea celor mai bune soluții, recirpoc avantajoase, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate din partea mediatorului, într-un climat de încredere reciprocă dintre părți și mediator.5. Facilitarea negocierilor astfel  încât părțile să poată lua singure cele mai bune decizii privind modul de soluționare a neînțelegerilor (a disputei ori litigiului, după caz). În acest sens, mediatorul va depune toate diligențele necesare. 6. Facilitarea comunicării și negocierii dintre părți se realizează pentru a  servi exclusiv intereselor legitime și obiectivelor urmărite de părți.  Pe tot parcursul medierii, mediatorul va coordona ședințele de mediere doar pentru  a servi intereselor legitime ale tuturor părților implicate, în vederea realizării obiectivelor urmărite, menținându-se neutru și imparțial. 7. Redactarea acordului de mediere. De regulă, mediatorul redactează Acordul de mediere potrivit înțelegerii la care părțile au ajuns la finalul ședinței (ședințelor) de mediere.8. Îndrumarea părților cu privire la pașii ce trebuie urmați după parcurgerea ședințelor de mediere, în funcție de rezultatul medierii. Veți beneficia de îndrumare în toate acele situații în care conflictul a fost dedus judecății sau urmează a fi supus spre soluționare instanțelor de judecată. De asemenea, veți beneficia de îndrumare în toate acele situații în care acordul de mediere trebuie să îmbrace anumite condiții de fond și formă cerute de lege pentru valabilitatea convenției părților. În acest sens, am încheiat contracte de colaborare cu anumite birouri notariale sau cabinete de avocat, beneficiind astfel de reducerea timpului de soluționare si chiar de o reducere a costurilor. 9. Asigurarea asistenței juridice o realizăm prin colaborarea cu birouri notariale locale și cabinete de avocat.  Biroul de mediere a dezvoltat relații de colaborare astfel încât dumneavoastră să beneficiați de reducerea timpului si a costurilor, în toate acele situații în care, pentru respectarea principiilor de neutralitate si imparțialitate, mediatorul nu mai poate oferi consultanta juridica de specialitate, desi are expertiza necesara.    Materiile în care se poate recurge la mediereBiroul de mediator vă oferă servicii în diferite domenii de activitate, atât înainte de declanșarea unui proces pe rolul instanțelor cât și după declanșarea procesului.Potrivit expertizei dobândite, biroul de mediator vă stă la dispoziție pentru medierea în cauzele de divorț, de partaj, în cauzele comerciale sau penale, dar fără a se limita la acestea. începând cu luna ianuarie a lui 2013, Biroul nostru este pregătit și răspunde cu succes noilor provocări privind  informarea obligatorie. Colaboratorii noștri, mediatori - specialiști din diferite domenii de activitate, vă vor sta la dispoziție pentru o primă ședință de informare calificată, personalizată, cu privire la mediere. TUTUROR CLIENȚILOR SĂI, Biroul de mediere „Fănuța Lișman” oferă consultanță gratuităpersonalizată, cu privire la mediere și la modalitățile de stingere a conflictelor, dând acestora posibilitatea de a alege calea cea mai avantajoasă de soluționare

Galerie foto
  • ...
Categorii
Date de contact
0213135477; 0721791680
Bucuresti
Distribuie