Dr. Dan Ionescu-cabinet stomatologic- Bucuresti
Albirea dintilor
Ce este albirea dintilor ? Albirea dintilor este un proces de decolorare a petelor smaltului si ale dentinei. Procesul de albire este cel mai eficace pentru dintii patati moderat.
Albirea actioneaza numai pe dintii naturali, astfel ca daca pacientul are coroane sau punti acestea i-si vor pastra culoarea.
Cauzele colorarii dintilor – inaintarea in varsta ( dintii devin mai inchisi la culoare ) – consumul de substante care pateaza ( alimente ce contin coloranti, fumatul, etc.) – trauma ( pierderea vitalitatii dintelui ) – fluorizarea excesiva – degenerarea nervilor si restaurari invechite.
Cine beneficiaza de metoda de albire ? Toti, cu cateva exceptii. Candidatii ideali sunt pacientii cu dinti naturali care au pete galbene, maro sau portocalii si pacientii care au dintii patati ca urmare a fumatului, a inaintarii in varsta sau a altor cauze extrinseci. Petele puternice, de exemplu, cele cauzate de consumul de tetraciclina, vor raspunde intr-un timp mai indelungat la tratament si cu rezultate mai slabe.
Materialul de albit nu afecteaza obturatiile (“plombele”), coroanele ori puntile.
Gradul de albire a dintilor naturali va depinde de la pacient la pacient, in functie de structura dintilor fiecaruia si de durata de folosire a sistemului de albire.
Cat tine efectul albirii ? Doi, trei ani sau mai mult.
Durata mentinerii efectului tratamentului de albire depinde si de structura dintilor si de substantele colorate consumate (tutun, cafea, ceai, bauturi tip cola). Pentru cei mai multi pacienti, efectul dureaza cativa ani.
Atentie !!! Albirea nu este indicata copiilor de pana la 14 ani, femeilor insarcinate sau femeilor care alapteaza, deoarece nu s-au facut cercetari asupra acestora.
Unii pacienti pot simti o sensibilitate crescuta la rece sau un usor disconfort in zona dintilor. Aceste simptome dispar insa in decursul a 1-3 zile de la terminarea tratamentului. Pe timpul tratamentului evitati consumul de bauturi reci sau fierbinti, consumul de citrice si fumatul.
Consultarea medicului stomatolog obligatorie !!! Procesul chimic care sta la baza albirii este simplu
Peroxizii si peroxizii tamponati sunt adusi in contact intim cu dintele, oxigenul fiind eliberat din aceste materiale si descompus in partile sale componente.
Oxigenul se combina cu moleculele de culoare depuse la nivelul structurii reticulare a smaltului si canaliculelor dentinare, crescandu-le gradul de solubilizare. Produsii de degradare rezultati in urma albirii includ: oxigen, apa si amoniac, produsi existenti in mod normal in organismul uman.
Produsele folosite de catre medicii stomatologi sunt sigure si avizate de catre Ministerul Sanatatii !!!
Nu folositi agenti de albire fara prescriptie medicala !!!
Unele dintre materialele de albire care pot fi procurate fara prescriptie medicala sau prin intermediul reclamelor TV sunt ineficiente, iar altele pot avea un efect distructiv asupra smaltului si dentinei.
Acelea care contin acizi (acetic, citric, etc.) pot, in timp, sa dizolve structurile dure dentare, crescandu-le predispozitia la carie, colorare si hipersensibilitate.
O parte din acesti agenti de albire ieftini pot contine particule de dioxid de titan care imbraca temporar smaltul, dand impresia ca dintele este mai alb, pentru o perioada de scurt timp.
Produsele care presupun gutiere de albire realizate de pacient prin incalzirea lor la domiciliu sunt de asemenea o problema, pentru ca pot produce iritatii si distructii ale tesuturilor gingivale.
Pacientii care aleg in mod constient sa evite diagnosticul, tratamentul si supravegherea personalului medical specializat prin trucuri de albire ieftine se expun unui risc crescut de imbolnavire ulterioara a tesuturilor dentare.
De Retinut !!! Recolorarea dintilor este datorata acelorasi factori care au produs colorarea initiala: varsta, cafea, ceai, fumat, consumarea diverselor alimente.
Metode de albire:
Sunt doua metode de albire, ambele cer vizita la medicul stomatolog:
Albirea acasa Aceasta este cea mai populara tehnica de albire, procedeu oferit de mai mult de 75% dintre stomatologi. Pacientului i se va confectiona in laboratorul de tehnica dentara o gutiera (mulajul dintilor in care se va pune substanta de albit )Aceasta va fi numai pentru dintii dumneavoastra. In urmatoarea sedinta, primiti in cabinet cele 2 gutiere precum si gelul cu care se face albirea dintilor. Gelul se aplica in cantitate redusa in gutiere iar acestea se aplica pe dinti. Cele 2 gutiere le veti purta numai noaptea.
Albirea in cabinetul stomatologic Tratamentul este realizat sub directa supraveghere a personalului medical. In etapa de pregatire se aplica pe suprafata dintilor un gel a carui substanta activa este Peroxidul de Hidrogen.Urmeaza apoi etapa de albire in care aparatul proiecteaza o lumina care activeaza substanta din gel, aceasta va patrunde la suprafata dintelui si usor in profunzime albind zonele cu probleme si eliminand petele de pe smalt si dentina.