Academia de Stiinte Agricole si Silvice Gheorghe Ionescu-Sisesti (A.S.A.S.)

Despre noi

...
Academia

Academia de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu-Sisesti" (A.S.A.S.) este o institutie publica specializata, autonoma de consacrare academica si coordonare stiintifica, cu personalitate juridica, care functioneaza dupa statut propriu, în coordonarea ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si colaboreaza cu Ministerul Educatiei Nationale (M.E.N).

A.S.A.S. reprezinta statul român în relatiile stiintifice internationale în domeniile sale de activitate si participa în nume propriu la programe de cooperare tehnico-stiintifice nationale si  internationale.
Pentru realizarea obiectivelor de cercetare-dezvoltare ce decurg din Planul National de Cercetare-Dezvoltare, A.S.A.S. are în subordine un numar de 4 institute nationale, 13 institute de ramura si 45 de statiuni de cercetare-dezvoltare agricola amplasate pe întreg teritoriul tarii. De asemenea A.S.A.S. are în coordonare stiintifica 3 institute si formatiuni de cercetare private.

Unitatile de cercetare-dezvoltare sunt finantate din venituri extrabugetare obtinute prin contracte de cercetare-dezvoltare, redevente din creatii biologice, servicii, precum si din valorificarea produselor agricole (seminte, material saditor din categorii biologice superioare si animale de rasa) obtinute în sectoarele de dezvoltare.

În vederea cresterii eficientei manageriale în activitatea stiintifica, A.S.A.S. a organizat filiale regionale în orasele: Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi si Timisoara.
A.S.A.S. împreuna cu reteaua de unitati de cercetare-dezvoltare reprezinta un ansamblu de structuri care permit o abordare sistemica din punct de vedere organizatoric, stiintific, tehnic si socio-economic, prin care se asigura integrarea cercetarii în realizarea strategiei de dezvoltare a economiei nationale.

Activitatea de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica din unitatile A.S.A.S. este realizata de peste 800 specialisti cu studii superioare, din care 512 sunt cercetatori atestati.
Unitatile de cercetare-dezvoltare detin o baza logistica formata din laboratoare de analiza, de investigatii complexe de tip fitotron, zootron, apitron, sere si camere de vegetatie, parcele de scurgere si eroziune, banci de resurse genetice si de date, câmpuri experimentale de lunga durata si de alte facilitati. Pentru activitatea de cercetare, precum si pentru producerea de seminte si material saditor si de animale de reproductie, unitatile dispun de un patrimoniu constând din peste 30.000 ha suprafete de teren agricol si efective de animale.

O atentie aparte este acordata si furnizarii unor importante cantitati de seminte din soiurile de plante de cultura si rase de animale recent create si numeroase actiuni specifice de consultanta.

A.S.A.S. si reteaua de unitati de c-d colaboreaza cu Universitatile de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara (U.S.A.M.V.), amplasate în principalele orase ale tarii si cu alte organisme locale pentru a realiza în timp util transferul informatiilor si rezultatelor valoroase obtinute în activitatea de cercetare catre utilizatorii acestora.

Categorii
Date de contact
0213184450; 0213184451
Bd. Marasti, nr. 61, sector 1, Bucuresti
Distribuie