Dr. Andreea Barbulescu -cabinet stomatologic-Tunari - Ilfov
Protetica dentara
Fie ca este fixa sau mobila, protetica dentara impreuna cu tehnica dentara readuce zambetul pe buzele pacientilor. Protetica dentara este o componenta a medicinei dentare care se ocupa cu reconstituirea aparatului dentomaxilar si/sau inlocuirea dintilor pierduti, cu scopul final de a reda pacientilor echilibrul functional, estetic si psihic. Protetica dentara este un tratament stomatologic care se intinde pe durata mai multor sedinte la cabinetul de medicina dentara . In functie de pacient,sunt necesare pregatiri preprotetice care constau in: extractii, tratamentul cariilor, indepartarea nervilor, slefuirea dintilor de sustinera si eventual montarea implanturilor dentare. Dupa incheierea acestor tratamente stomatologice care se intind pe o perioada de timp, urmeaza protezarea propriu-zisa cu ajutorul lucrarilor protetice adecvate. Acestea se executa pe baza unei amprente de catre tehnicianul dentar. Protetica dentara este impartita in: protetica dentara fixa, protezarea mobilizabila a edentatiilor partiale, protezarea mobilizabila a edentatiilor totale si protetica pe implanturi. Cu cateva exceptii, protezele dentare sunt in general piese rigide, realizate in afara cavitatii bucale, in laboratorul de tehnica dentara.