Energy Star Consulting Auditori acreditati - Bucuresti, Ilfov, Constanta, Brasov
Certificat energetic
Certificatul energetic este un document oficial care prezintă, într-un mod sintetic şi unitar, performanţa energetică a clădirii şi a instalaţiilor aferente, cu detalierea principalelor caracteristici ale construcţiei şi a instalaţiilor aferente acesteia (încălzire, apă caldă, climatizare, ventilare naturală/mecanică) rezultate din analiza termică şi energetică.
Dintre multele calităţi ale unei construcţii, aceea de a consuma puţină energie pentru asigurarea confortului termic interior nu e deloc de neglijat, căci un consum de energie redus înseamnă cheltuieli de întreţinere mici. Valoarea unei locuinţe şi, în ultima instanţă, preţul ei depind şi de mărimea consumului de energie termică, electrică şi gaze naturale al locuinţei respective, iar acest consum este stabilit de certificatul energetic.
Certificatul energetic întregeşte imaginea asupra valorii construcţiei prin „valenţa energetică“, fiind un instrument util pentru proprietarul sau utilizatorul clădirii în actiuni privind vînzarea-cumpărarea, renovarea, asigurarea, taxele de mediu etc. Indicatorul de performanţă energetică a clădirii, care constituie data esenţială a Certificatului energetic, este „consumul anual de caldură specific pentru încălzire şi apa caldă menajeră“, care se obţine prin raportarea consumului anual de căldură la suprafaţa desfăşurată (utilă) a construcţiei. Acestui consum îi corespunde o notă, iar nota maximă este 100.
Categoriile de clădiri pentru care la construire-reabilitare, vînzare sau închiriere se eliberează certificatul energetic sunt: locuinţe unifamiliale şi blocuri de locuinţe, birouri, hoteluri, spitale, clădiri de învăţamînt, clădiri pentru servicii de comerţ. Certificatul energetic al clădirii ar trebui ar fi trebuit să fie obligatoriu începînd cu 1 ianuarie 2010, acum 1 ianuarie 2011, dată de la care nu se vor mai putea construi, vinde sau închiria clădiri care nu au acest act. În prezent, certificatul nu este obligatoriu, dar orice proprietar interesat de valoarea bunului/locuinţei, ar trebui să-l deţină.
Documente necesare pentru certificatul energetic Proprietarii trebuie să pună la dispozi?ia cumpărătorilor/chiria?ilor certificatul energetic
Beneficiarul va furniza auditorului documentele şi informaţiile tehnice pe care acesta le solicită:
- planul de arhitectură al apartamentului (eventual planul din dosarul de cadastru) şi poziţionarea lui în bloc (de colţ, parter, ultim etaj, de mijloc, lângă un gang, deasupra unui spaţiu comercial etc.);
- număr camere şi tip (living/sufragerie, bucătărie, băi, dormitoare, holuri, debarale, balcoane etc.);
- an construcţie bloc; adresă (stradă, sector, bloc, scară, etaj, număr de apartament);
- regimul de înălţime al clădirii (Subsol/Demisol+Parter+ n etaje);
- orientare cardinală apartament (N, S, NE etc.); poze de faţade ale blocului, eventual terasă şi subsol (conducte);
- tip utilităţi (încălzire centralizată, apă caldă menajeră, iluminat,ventilaţie mecanică, climatizare centralizată);
- stare instalaţii subsol, casa scării este încălzită, are pereţi exteriori;
- tip tâmplărie apartament (ferestre, uşi exterioare) şi dimensiuni;
- există contoare apă caldă menajeră? stare ghene de ventilare din debarale, băi, bucătării;
- există robineţi termostatici sau repartitoare de costuri?
- structura pereţilor exteriori (BCA, zidărie cărămidă, beton, beton + BCA, panouri tristrat etc.), grosimea lor şi starea lor (tencuială căzută, igrasie, condens);
- tip lămpi de iluminat, putere&număr; tip corpuri de încălzire (calorifere) şi vechimea lor;înălţime nivel;stare şi vechime coloane de alimentare cu agent termic pentru încălzire;
- starea terasei; există contor general de încălzire/apă caldă?
Directiva 91/2002/CE privind performanţa energetică a clădirilor a fost transpusă în legislaţia română prin Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Conform acesteia proprietarii locuinţelor unifamiliale şi ai apartamentelor din blocurile de locuinţe trebuie să pună la dispoziţia potenţialilor cumpărători sau chiriaşi, în cazul vânzării sau închirierii, certificatul de performanţă energetică a clădirii începând cu 1 ianuarie 2010.
Certificat energetic - explica?ii Informa?ii privind certificatul energetic