Evi Dent-cabinet stomatologic- Bucuresti
Endodontie
Tratamentul endodontic (cunoscut și ca „tratamentul de canal” sau „scoaterea nervului”) este una dintre cele mai frecvente proceduri medicale dentare, care tratează „interiorul dintelui” (camera pulpară și întreg sistemul de canale) pentru eliminarea infecțiilor și protejarea de infecții viitoare.
Intervenția endodontică poate face diferența între salvarea și extracția dintelui. Infecțiile pulpare apar, cel mai frecvent, din cauza cariilor profunde sau de mari dimensiuni, traumatismelor la nivelul danturii sau afecțiunilor parodontale. Bacteriile care pătrund prin crăpăturile dintelui distrug treptat pulpa acestuia, duc la infecția și slăbirea osului, la umflarea ligamentelor din jurul dintelui și, în final, la pierderea dintelui. Netratate, inflamația sau necroza pulpei unui dinte se pot extinde și la țesuturile din vecinătate.
Principalele semne ca ati putea suferi de o afectiune pulpara sunt: •durere (spontană, pulsatilă, surdă) care se extinde sau nu la zonele învecinate maxilarului • sensibilitate atunci când mușcați sau mestecați, sau la temperaturi ridicate și scăzute • durere inexplicabilă la un dinte tratat în trecut • decolorarea dintelui • apariția unei umflături în dreptul dintelui • ganglioni umflați din jurul gâtului și al capului
Tratamentul presupune eliminarea completă a tot ceea ce se află în canal, curățarea, modelarea și decontaminarea zonei. La final, nu veți mai simți nicio durere la acel dinte, deoarece țesutul nervos a fost scos și infecția eliminată.
RETRATAMENTUL ENDODONTIC
Retratamentul endodontic se efectueaza pe dinti care au dezvoltat complicatii sub obturatia definitiva de canal. Asadar, acesti dinti au fost tratati endodontic in trecut. Diagnosticul se va pune doar dupa efectuarea examenului radiologic.
Rx : indicatie retratament endodontic Rx : dupa efectuarea retratamentului
Ca si tratament, metoda ideala si cea mai des folosita consta in indepartarea in totalitate a materialelor de obturatie de pe canale si apoi, efectuarea tratamentului endodontic corect. Tratamentul endodontic urmeaza exact pasii tratamentului clasic descris mai sus. Inainte de inceperea retratamentului, medicul stomatolog se va asigura ca dintele are o implantare buna in os, nu a dezvoltat complicatii prea mari pentru a fi tratat si are o rezistenta suficient de mare pentru a fi refacut ulterior prin obturatii, coroane dentare sau, dupa caz, folosit ca stalp pentru alte lucrari protetice.