I.L. Caragiale, Colegiul National - Bucuresti

Prezentare istorica

...
Prezentare istorica

Juridic, colegiului nostru exista din octombrie 1895, din vremea regelui nostru Carol, cand Romania traversa, ca orice stat european propria sa “la belle epoque”. Si-a inaugurat cursurile cu 2 clase de elevi, la data de 9 noiembrie 1895, in casele Atanasovici, din Calea Rahovei, nr.46, sub numele de Scoala de Aplicatie a Scolii Normale Superioare. Scoala de Aplicatie s-a nascut din necesitatea  concretizarii conceptului “scoala activa”, opus conceptului “scoala de carte”. Scoala activa isi propunea un demers pedagogic modern centrat pe promovarea valorilor cognitive si civice de inspiratie pozitivista, transmise prin intermediul unor discipline noi precum: economie politica, logica, etica, estetica, igiena. Pana in 1898 cele doua clase inaugurale ale Scolii de Aplicatie au fost mediu de desfasurare a practicii pedagogice pentru studentii de la Scoala Normala Superioara, viitori invatatori sau profesori.

In perioada 1898 – 1948 Scoala de Aplicatie a reflectat transformarile generale din societate si invatamantul romanesc. In anul 1898 denumirea “scoala de aplicatie” a fost inlocuita cu cea de “gimnaziu de aplicatie”. Legea invatamantului din 1928 a statuat Gimnaziu de Aplicatie ca scoala de tip C, adica liceu de baieti cu 7 clase (curs inferior cu 3 ani + curs superior cu 4 ani). In deceniul trei, sub directoratul lui Ion Radulescu Pogoneanu, Gimnaziu de Aplicatie a primit denumirea de Liceul de baieti “Titu Maiorescu”.

Inaugurat in Calea Rahovei (1895) colegiul nostru si-a dobandit actuala incinta in anul scolar 1935 – 1936, intr-o cladire monumentala, dar a carei supraetajare cu nivele 1,2,3,  s-a realizat lent, in etape, din 1939-1947.

Edificiul acesta, inca in facere in anii celui de-al doilea razboi mondial, desi dedicat Atenei, l-a gazduit si pe Marte ! Comandamentul German a rechizitionat cladirea scolii noastre si timp de 3 luni mersul gratios al efebilor a fost inlocuit cu cadenta bocancilor cazoni.  Dupa 23 August, in curtea scolii au fost sapate transee si instalati militari romani, care au ramas aici pana 1948. In perioada razboiului cursurile au fost suspendate timp de 3 luni.

In perioada regimului comunist scoala noastra a reflectat influente politice specifice care au determinat modificari in statut si denumire. In anul scolar 1954-1955 apare oficial titulatura de Scoala  Mixta nr.7. “I.L. Caragiale” – unitate de invatamant liceal teoretic.

In anii ‘70 Liceul I.L. Caragiale a fost reorganizat: mai intai ca liceu cu sectie sportiva, iar ulterior, ca liceu industrial.

Dupa 1989 liceul redevine teoretic, iar in 1996 dobandeste statutul de Colegiul National si  scoala afiliata la UNESCO.

Categorii
Date de contact
0212301021
Calea Dorobantilor, nr. 163, sector 1, Bucurersti
Distribuie