Infant Kineto Clinic kinetoterapie pediatrica Bucuresti
Ortopedie pediatrica
O mână ruptă, o durere de șold, o accidentare minoră pe terenul de joacă sau o afecțiune mai gravă precum displazia femurală, toate sunt de competența unui specialist în ortopedie pediatrică care are o pregătire specială în domeniu și știe că osatura unui copil are nevoie de o grijă aparte. Ce este, de fapt, ortopedia pediatrică?
Desprinsă din ramura generală a ortopediei, această specialitate medicală este una deosebită pentru că, la rândul lor, și pacienții sunt deosebiți și, uneori, atât de mici, încât nici nu pot spune ce anume îi doare. Ea tratează afecțiunile ortopedice întâlnite la nou-născuți, copii de vârstă mică și la adolescenți, într-o manieră care ține cont atât de vârsta celui mic, cât și de cea mai bună metodă de tratament potrivită lui.
Ce tratează un specialist în ortopedie pediatrică?
Numărul specialiștilor în această ramură medicală, la nivel național, este unul foarte mic, deși afecțiunile pe care ei le tratează sunt multe, iar părinții care le solicită ajutorul sunt și mai mulți. Iată numai câteva dintre cele mai întâlnite afecțiuni printre pacienții care ne cer sprijinul:
- Scolioze congenitale sau idiopatice, des întâlnite afecțiuni printre cei mici, a căror gravitate se stabilește în funcție de gradul de deformare laterală a coloanei vertebrale
- Artrită reumatoidă juvenilă
- Dispalzia femurală, apare la 1 din 1000 de nou-născuți și presupune dezvoltarea anormală a articulației coxo-femurale
- Complicațiile paraliziilor cerebrale
- Malformații ale piciorului, printre cele mai des întâlnite cazuri la copii fiind piciorul plat și piciorul strâmb
De ce este recomandat să alegeți un specialist cu experiență pediatrică?
Motivul este unul simplu: pentru că organismul unui copil este în plină dezvoltare, fiecare are ritmul său specific, iar afecțiunile și felul în care se manifestă acestea pot diferi. În plus, obișnuit să lucreze cu cei mici, un astfel de expert va fi întotdeauna atent și la aspectele „de suflet” ale procesului de vindecare. Ne dorim ca, la sfârșitul tratamentului, copilul să fie nu numai sănătos, ci și bucuros, iar ședințele sale petrecute în compania specialistului nostru să fie marcate de experiențe plăcute și zâmbete prietenoase.