Psihoutil, Cabinet consiliere psihologica, psihoterapie Bucuresti

Psihoterapie

...
Anxietatea – maladia îngrijorării

Anxietatea este reprezentată de o teamă intensă în absenţa unui pericol real, care ne crează un considerabil disconfort cotidian.   Frica este normală doar atunci când ne confruntăm cu situaţii seriose, în mod real riscante, deoarece aceasta apare într-un moment potrivit şi ne declanşează reacţia de tip ,,luptă sau fugi”. Reacţie sănătoasă, care ne ajută să ne să ne mobilizăm forţele şi să facem tot posibilul să ne salvăm în cazul situaţiilor cu adevărat ameninţătoare (accident rutier, incendiu etc.).  Anxietatea este o emoţie neadecvată, deoarece apare în momente şi situaţii nepotrivite, este declanşată de îngrijorări  nefolositoare sau exagerate despre tot soiul de probleme cu privire la prezent sau viitor.  Ne imaginăm situaţii foarte grele cu care ne-am putea confrunta, ne simţim neajutoraţi şi căutăm disperaţi rezolvări la posibile probleme. Ne trec prin minte situaţii riscante pe care încercăm să le preântâmpinăm (faliment, sanatate, familie, examen, situaţii sociale etc), le investim ca fiind cu mult mai periculoase decât pot fi în realitate.  Astfel că, ajungem să ne simţim în nesiguranţă, neputincioşi, irosindu-ne timpul şi resursele energetice – ba chiar mai rea este credinţa că nu putem avea control asupra acestui şir de ruminări, care ni se pare un fel de joc domino catastrofic.                                                                                                                                Anxietatea produce schimbări negative de natură subiectivă, cognitivă,  fiziologică şi comportamentală.

Subiectiv – persoanele cu anxietate manifestă emoţii negative dezadaptative,  nelinişte, teamă, neputinţă, iritabilitate.

Cognitiv- apar diverse gânduri iraţionale, preocupări intense cu privire  la apariţia unui pericol vag sau iminent. Persoanele selectează din  mediu stimulii anxiogeni, ignorând stimulii pozitivi sau neutri din punct de vedere afectiv,  anxietatea se mai asociază şi cu o slabă încredere în forţele proprii.

Fiziologic apar modificări induse de dezechilibrul sistemului nervos vegetativ care declanşează simptome precum, durerile de cap, insomnii, oboseală, dureri de stomac, greaţă, uscarea gurii, senzaţia de nod în gât, transpiraţie etc.

Din punct de vedere comportamental – oamenii ajung să evite situţiile anxiogene, amână rezolvarea problemelor care le crează disconfort.

  Cele mai frecvente tulburări anxioase sunt:

-Atacul de panică cu sau fără agorafobie;

-Nevroza obsesiv compulsivă;

-Anxietatea generalizată;

-Stresul posttraumatic;

-Fobiile specifice;

-Fobia socială.

 Abordarea psihoterapeutică şi/ sau medicamentoasă:                                                                                                                                    Psihoterapia cognitiv-comportamentală este foarte potrivită şi utilă în tratarea tulburărilor de tip anxios.                                                           Eficienţa tehnicilor cognitive şi comportamentale constau în educarea modalităţilor de gândire iraţionale, a emotiilor negative şi a comportamentelor dezadaptative de evitare, învăţarea unor noi modalităti de gândire raţionale, emoţii mai pozitive şi comportamente dezirabile, adaptative social.                                                                                                                                     Medicaţia este potrivită în cazul formelor cronice de anxietate şi este prescrisă de către medicul psihiatru. Tratamentul medicamentos constă în anxiolitice şi antidepresive, acestea nu vindecă tulburarea anxioasă ci doar amelioreaza simptomele intense de anxietate. După întreruperea tratamentului, simpomele puternice de anxietate pot recidiva şi tocmai de aceea se recomandă combinarea schemei medicamentoase  cu psihoterapie.                                      Utilitatea psihoterapiei este dată de faptul că reduce recăderile, vindecă tulburările anxioase, aducând anxietatea şi stresul la paramentrii de funcţionare normală, clientul învaţa să se confrunte eficient cu problemele cotidiene. Mai mult, cu ajutorul tehnicilor specifice de relaxare persoana dobândeşte un tonus mai bun, este mai calmă şi îşi hrăneşte încrederea în sine

...
Tulburarea de panică

Tulburarea de panică este o problemă de tip anxios în care persoana are episoade de frică sau anxietate foarte intense care apar brusc şi neaşteptat. Aceste episoade, numite atacuri de panică, pot dura de la 5 minute până la câteva zeci de minute, pot să apară din când în când sau frecvent. De multe ori cauza sau elementul declanşator al acestor atacuri este necunoscut.

       Atacul de panică se exprimă prin următoarele simptome somatice şi psihice

  • palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
  • sentimentul de irealitate sau de detaşare de sine insuşi;
  • tema  de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni;
  • senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij sau leşin;
  • senzaţii de scurtare a respiraţiei sau  strangulare;
  • greaţă, diaree sau probleme cu stomacul;
  • senzaţii de amorţeală sau de furnicături;
  • disconfort sau durere în piept;
  • valuri de căldură sau de frig;
  • transpiraţii abundente;
  • tremor sau trepidaţie;
  • senzaţie de sufocare;
  • teama de moarte.

       Elementul esenţial al diagnosticării tulburării de panică  îl constituie prezenţa  mai multor atacuri de panică  inopinate, recurente , urmate  cel puţin o lună de următoarele simptome:

  • teamă persistentă de apariţia unui alt atac de panică;
  • teamă în legătură cu posibilele implicaţii sau consecinţe ale atacurilor de panică (ex. infarct miocardic, atac vascular cerebral, leşin  etc.);
  • modificare semnificativă de comportament în raport cu atacurile de panică (ex. evitarea anumitor situaţii legate de posibila apariţie a atacului de panică, controale medicale repetate etc.).

        Tratamentul tulburării de panică 

        Atacurile de panică se tratează atat cu ajutorul psihoterapiei cât şi cu tratament  medicamentos.

         Psihoterapia este mai eficientă atunci când atacurile de panică nu s-au cronicizat  şi nu interferează semnificativ cu relaţiile sociale şi activitatea profesională.

        În cazul în care atacurile de panică s-au agravat, pentru o rezolvare mai eficientă,      psihoterapia trebuie combinată cu tratament medicamentos.

        Cand simptomele atacurilor de panică s-au redus în intensitate şi frecvenţă persoana poate continua doar cu psihoterapie până când simptomele se remit.

        Clientul învaţă prin psihoterapie să işi controleaze singur anxietatea, să se relaxeze şi, astfel, să se adapteze solicitarilor vieţii cotidiene.

...
Fobie

Fobia specifică este o tulburare de tip anxios manifestată printr-o frică excesivă şi nejustificată în prezenţa sau doar la gândul întâlnirii cu un stimul fobic (de ex. şarpe, avion, furtună, lift etc.)

       O persoană poate fi diagnosticată cu fobie specifică dacă manifestă  următoarele simptome:

  • Frică intensă şi persistentă faţă de prezenţa sau anticiparea stimulilor fobici (de ex. câine, injecţie, zbor etc.);
  • Contactul cu stimulii fobici produce în mod constant anxietate şi uneori atac de panică;
  • Persoana îşi dă seama că frica sa este excesivă şi nejustificată;
  • Stimulii fobici sunt evitaţi sau suportaţi cu anxietate intensă;
  • Comportamentele de evitare, anxietatea şi stresul produse de stimulii fobici influentează negativ şi semnificativ activitatea profesională şi relaţiile sociale.

        Fobiile specifice pot fi grupate în următoarele tipuri:

  • Fobie de animale (ex. de câini, de şerpi);
  • Fobie de mediu natural (ex. de înălţime, de apă );
  • Fobie de tip situaţional (ex. de ascensoare , de avioane )
  • Fobie de alt tip (ex. evitarea situaţiilor care pot duce la vomă, sufocare).

        Tratamentul psihologic al fobiilor specifice se bazează pe ideea că orice învăţ are şi un dezvăţ, sau, cu alte cuvinte, asa cum am învăţat să ne temem de ceva, tot aşa putem învăţa să nu nu mai temem de acel lucru.

         Pentru atingerea acestui scop, mijlocul cel mai des utilizat este metoda expunerii progresive la stimulul care produce teama. Persoana este învăţată să nu mai evite stimulii fobici ci, dimpotrivă, să se confrunte cu ei în mod gradat, pentru a se convinge ca aceştia nu sunt atât de periculoşi.

...
Tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare de tip anxios caracterizată prin  gânduri deranjante şi neplăcute cu caracter obsesiv şi acţiuni ritualice sau compulsive pentru contracararea anxietăţi produsă de acestea.

Obsesiile sunt idei, imagini, impulsuri persistente, simţite de către persoană ca având  un caracter intruziv şi inadecvat.

Cele mai des întâlnite manifestări obsesive sunt:

  • Obsesiile de contaminare (ex .obsesia că se va infecta dacă atinge o clanţa dintr-o instituţie publică);
  • Obsesiile dubitative (ex. se gândeşte în mod obsesiv dacă a închis apa la bucătărie);
  • Obsesiile sexuale (ex. imagini pornografice);
  • Obsesiile cu conţinut agresiv (ex. obsesia că-şi va omorî un părinte );
  • Obsesiile religioase (ex. blasfemii).

Compulsiile sunt comportamente pe care o persoană le face în mod repetat cu scopul de a se proteja împotriva unei obsesii. Uneori aceste comportamente sunt efectuate în mod concret (ex. spălatul excesiv pe mâini), alteori sunt mascate şi realizate doar la nivel mental (ex. număratul din doi in doi). Compulsiile produc o uşoară liniştire, care nu durează mult, după care omul  va simţi nevoia să repete iar şi iar comportamentul compulsiv.

O persoană poate fi diagnosticată cu tulburare obsesiv-compulsivă dacă manifestă umătoarele simptome:

  • gânduri, imagini sau impulsuri bizare, persistente şi care revin frecvent în minte împotriva voinţei persoanei;
  • gândurile, imaginile şi impulsurile nu sunt expresia firească a preocupărilor pentru problemele adevărate ale vieţii;
  • persoana încearcă să oprească gândurile, imaginile, impulsurile sau să le suprime cu alte gânduri sau acţiuni;
  • persoana recunoaşte că aceste manifestări cognitive sunt produsul propriei sale minţi şi nu sunt impuse din exterior;
  • comportamente repetitive (ex. spălatul excesiv pe mâini) sau acte mentale (ex.    calcule mentale) faţă de care persoana se simte obligată să le manifeste;
  • comportamente sau acte mentale excesive şi nerealiste pentru a reduce stresul sau a preveni o situaţie neplăcută.

...
Depresia – maladia tristeţii

Depresia este o problemă mentală şi afectivă  foarte răspândită în zilele noastre, atât la femei cât şi la bărbaţi. Depresia se manifestă destul de diferit de la persoană la persoană şi gravitatea ei poate consta în câteva simptome, cum ar fi: tristeţe, scăderea apetitului alimentar (sau creşterea acestuia), lipsa energie sau agitaţie, iritabilitate. Formele mai grave ale depresiei prezintă o durată mai mare de timp şi se manifestă prin simptome persistente de insomnie, scăderea sau creşterea semnificativă  a  greutăţii corporale, probleme de concentrare, pierderea interesului pentru activităţile plăcute şi izolare de ceilalţi , sentimente de disperare, vinovăţie şi uneori  gânduri despre moarte.

           Depresia poate fi cauzată de predispoziţia genetică,  probleme medicale sau  evenimente de viaţă stresante la care contribuie şi modul în care persoanele interpretează aceste situaţii,  modalităţile de gândire iraţionale, tendinţa de a le catasrofa şi comportamentele de evitare a problemelor, izolare socială. Toate acestea pot determina dezechilibrul unor substanţe  chimice la nivelul crierului rezultand depresia.

        Printre cele mai frecvente simptome de depresie întâlnim:

  • tristeţe  accentuată şi sentimente de mâhnire, aproape zilnic -  timp de minim două săptămâni;
  • Scăderea sau creşterea poftei de mâncare cât şi oscilaţii semnificative de greutate;
  • Sentimente apăsătoare de vinovăţie, neajutorare şi lipsa valorii personale;
  • Scăderea plăcerii  şi a interesului pentru activităţile plăcute;
  • Diminuarea capacităţii de gândire şi concentrare;
  • Gânduri recurente cu privire la moarte;
  • Oboseală cronică sau  lipsă de energie;
  • Lentoare sau comportament agitat;
  • Insomnie sau hipersomnie.

        Tratarea depresiei

        Depresia trebuie identificată din timp şi tratată corespunzator,  deoarece poate afecta semnificativ viaţa persoanei în cauză –  afectându-i  sănătatea, capacitatea de muncă şi relaţiile personale.

        Tratamentul depresiei constă în psihoterapie  sau/ şi medicație antidepresivă prescrisă de către medicul psihiatru.Psihoterapia este esenţială în tratarea eficientă a depresiei (mai ales dacă simptomele nu sunt severe, altfel se recomandă combinarea psihoterapiei cu medicaţie antidepresivă), deoarece previne şi reduce recidivele acesteia.  Cu ajutorul tehnicilor cognitive şi comportamentale clientul învăţa cum să îşi controleze simptomele, să îşi recapete bucuria de a trăi şi încrederea de sine.

         Medicaţia antidepresivă este folositoare în  cazul formelor severe de depresie pentru a reduce simptomele, astfel încât persoana să redevină cât de cât funcţională. Medicaţia nu vindecă depresia şi există riscul ca la întreruperea tratamentului medicamentos simptomele să reapară.

          Psihoterapia ajută clienţii să se activeze neurofiziologic, să îşi schimbe modalităţile de gândire iraţionale cu modalităţi de gândire funcţionale, să treacă la acţiune şi să găsească rezolvări ale problemelor , astfel clienţii se activează neurofiziologic şi îşi echilibrează starea afectivă.