Schultz Development - cursuri management Bucuresti
Curs Manager proiect
Cursul pe care vi-l propunem, autorizat ANC (Autoritatea Nationala pentru Calificari) prin autorizatia detinuta de Schultz Development, provoaca participantii sa ocupe pozitia de Manager de proiect înca din sala de curs, acestia parcurgând toate etapele specifice unui proiect de la identificarea problemei care trebuie rezolvata sau a nevoii de dezvoltare, pâna la finalizarea proiectului si etapa specifica de încheiere.
Identificarea si comunicarea permanenta cu stakeholderii, discutarea scenariilor (pesimist, optimist, realist) pentru implementarea proiectului, identificarea resurselor necesare si a modului de a le atrage, motivarea echipei, gestionarea situatiilor neprevazute si managementul financiar al proiectului sunt elemente din viata de zi cu zi a unui proiect pe care le veti regasi în curs.
Astfel, participantii sunt pusi în situatia de a analiza, lua decizii pe baza informatiilor identificate si de a stabili drumul pe care proiectul îl urmeaza. În mod concret, vor avea ocazia de a identifica provocarile pe care le presupune pozitia de Manager de proiect, de a lucra în echipa, de a gestiona pareri si experiente diverse în incercarea de a dirija toti membrii echipei catre acel scop comun, va raspunde în fata managementului superior, clientului sau a finantatorului, documentând si justificând alegerile facute.