Dan-Alexandru Sitaru - Cabinet Individual de Avocat Bucuresti
Contracte civile si comerciale
1. Drept bancar
Cabinetul nostru conştientizează rolul extrem de important pe care îl are finanţarea pentru orice societate şi pentru economie în ansamblu. De asemenea, apreciem că dreptul bancar este o ramură complexă şi tehnică, dar în acelaşi timp un domeniu dinamic, în continuă schimbare care oferă în fiecare zi noi şi noi provocări pentru practicieni. În consecinţă, suntem pregătiţi să oferim soluţii de actualitate în materie financiar-bancară pentru a răspunde prompt şi eficient nevoilor clienţilor noştri.
Oferim soluţii legale inovatoare, adaptate specificului dreptului bancar, dintr-o dublă perspectivă (juridică şi economică), cu privire la o gamă variată de probleme, cum ar fi:
- Redactarea, încheierea, modificarea, executarea, încetarea, rezilierea/rezoluţiunea sau orice alte aspecte legate de contractele bancare (contractul de credit, contractul de card bancar, depozitul bancar de fonduri, contractul pentru operaţiuni în contul curent de disponibilităţi, contractul de închiriere a casetelor de valori etc.);
- Consultanţă, asistenţă şi reprezentare în litigii privind aspecte legate de garanţiile mobiliare şi imobiliare, precum şi alte forme specifice de garantare bancară (ipotecă, gaj, fideiusiune, scrisoare de garanţie, scrisoare de confort, etc.);
- Consultanţă în obţinerea documentaţiei necesare în vederea obţinerii unui credit sau împrumut bancar, inclusiv consiliere în materia tranzacţiilor internaţionale (credite sindicalizate, finanţare transfrontalieră etc.), precum şi consiliere economico-juridică în materia finanţării şi refinanţării;
- Reprezentare, asistenţă şi consultanţă juridică în ce prive?te clauzele abuzive;
- Reprezentare, asistenţă şi consultanţă juridică de specialitate pentru consumatorii de credite şi alte produse bancare în litigii cu instituţiile de credit etc.
2. Dreptul Asigurărilor
Trăim într-un mediu caracterizat prin incertitudine în care suntem expuşi zilnic la mai multe forme de risc. În acest context s-a dezvoltat ramura juridică specializată a dreptului asigurărilor care, în ultima perioadă, ridică probleme complexe de reglementare şi interpretare.
Cabinetul utilizează cunoştinţele multidisciplinare şi experienţa acumulată în domeniile economic şi juridic pentru a veni în spijinul celor care au nevoie de consultanţă, asistenţă sau reprezentanţă juridică de specialitate în materia dreptului asigurărilor.
Oferim servicii legale în următoarele domenii:
- înfiinţarea şi autorizarea societăţilor de asigurare, reasigurare ori intermediere în asigurări, precum şi a dezmembrămintelor acestora;
- constituirea şi autorizarea agenţilor de asigurare;
- elaborarea, încheierea, modificarea, executarea, rezilierea şi încetarea contractelor de asigurare şi reasigurare;
- litigii prin care se solicită daune morale şi materiale rezultate din accidente sau de altă natură, dezastre naturale, călătorii în străinătate, malpraxis medical etc.;
- alte probleme din materia dreptului asigurărilor.
3. Drept administrativ şi fiscal
Cabinetul nostru consideră că pentru realizarea unei întreprinderi de succes sunt întotdeauna necesare cunoştinţe de drept administrativ şi fiscal. Totuşi, reglementările în această materie se caracterizează printr-o efervescenţă sporită prin comparaţie cu restul legislaţiei. Prin urmare, pentru a fi permanent conectaţi la noile realităţi în domeniu este necesară o continuă actualizare, aprofundare şi completare a cunoştinţelor.
Vă acordăm sprijin în acest demers. Suntem pregătiţi să oferim soluţii ingenioase, adaptate specificului afacerii clienţilor noştri, atât din perspectivă juridical, cât şi economică (implicit şi contabilă), pentru a răspunde în mod eficient nevoilor dumneavoastră. Serviciile noastre legale constau în:
- consultanţă fiscală de specialitate în materia impozitului pe profit, impozitului pe venit, taxei pe valoarea adăugată, accizelor, taxelor şi tarifelor vamale, impozitelor şi taxelor locale, contribuţiilor la sistemul public de asigurări sociale, precum şi cu privire la orice taxă sau impozit prevăzut de legislaţia în vigoare;
- consultanţă şi asistenţă în vederea înregistrării fiscale şi asistenţă fiscală de specialitate în timpul controalelor efectuate de autorităţile fiscale;
- consultanţă fiscală privind evitarea dublei impuneri precum ?i reprezentanţă în relaţia cu autorităţile fiscale;
- asistenţă şi reprezentare în litigiile în materia contenciosului administrativ şi fiscal;
- consultanţă, asistenţă şi reprezentare în orice problemă legată de fiscalitate;
- încheierea de contracte administrative, inclusiv de achiziţii publice, precum şi alte aspecte civile şi comerciale în dreptul administrativ.
4. Pieţe de capital
Piaţa de capital constituie un domeniu extrem de dinamic, tehnic şi complex.
Printr-o pregătire multidisciplinară şi interdisciplinară, ne permitem abordarea din perspectivă juridico-financiară a problemelor care pot apărea pe pieţele de capital româneşti sau din străinătate. Oferim servicii legale în următoarele domenii referitoare la pieţele de capital:
- tranzacţii şi operaţiuni locale şi internaţionale cu valori mobiliare, contracte futures, contracte forward, instrumente derivate şi alte instrumente şi produse financiare;
- oferte publice, listări sau delistări ale societăţilor pe pieţele reglementate;
- redactarea, încheierea, modificarea sau încetarea contractelor de brokeraj, de administrare de fonduri etc.;
- elaborarea, modificarea sau interpretarea regulamentelor şi procedurilor interne ale burselor, Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), societăţilor de servicii de investiţii financiare (SSIF) şi ale celorlalte organisme sau autorităţi care acţionează pe piaţa de capital;
- litigii în materia dreptului pieţelor de capital;
- orice altă problemă referitoare la pieţele de capital.