Asigurarea de chiriaș – fiță sau necesitate pe piața imobiliară românească?
Ce acoperă și ce nu asigurarea de răspundere civilă a chiriașului; Cât costă; Este obligatorie?; Care e diferența între asigurare și garanție; Alte detalii importante;
Pe piața imobiliară din România a apărut de câțiva ani așa numita „asigurare de chiriaș”, prezentă deja de multă vreme pe piețele occidentale mai avansate. Tot mai mulți proprietari de la noi le cer chiriașilor să încheie o asigurare de răspundere civilă la semnarea contractului de închiriere. Până nu demult discuția se limita la plata garanției și/sau a chiriei în avans, dar asigurarea apare tot mai des printre sfaturile de bună practică pe care proprietarii și le dau unii altora, pe grupurile de profil.
„Dacă nu insistam pe asigurare, când am făcut contractul, rămâneam cu o pagubă de 10.000 de euro la plecarea chiriașului. A avut un pui de câine care mi-a distrus aproape tot mobilierul, mi-a zgâriat parchetul și ușile. Am avut ceva contre cu chiriașul, că se codea să ceară executarea asigurării, dar până la urmă a făcut-o. Așa că recomand cu amândouă mâinile să cereți asigurarea chiriașului când faceți contract. E de o mie de ori mai bună decât orice garanție!” susține un proprietar pățit, pe un astfel de grup de sfaturi utile.
Ce acoperă și ce nu acoperă asigurarea de răspundere civilă pentru chiriași?
Asigurarea făcută de chiriaș acoperă daunele produse locuinței sau bunurilor proprietarului, dar și eventualele prejudicii aduse terților, cum ar fi vecinii.
Situații tipice întâlnite ar fi:
- deteriorarea instalațiilor (electrice, sanitare);
- stricăciuni ale mobilierului ori electrocasnicelor;
- inundații produse vecinilor de jos;
- incendii provocate prin folosirea necorespunzătoare a aparatelor din casă.
Dar, atenție!, nu orice stricăciune este acoperită de asigurare. Dacă sunteți chiriaș și urmează să încheiați o astfel de asigurare, dechideți bine ochii la ce scrie în contractul de asigurare, așa cum trebuie, evident, să citiți cu atenție și contractul de închiriere.
Pentru că sunt unele daune pe care asigurarea nu le acoperă, cum ar fi:
- prejudicii cauzate de nerespectarea termenilor prevăzuți în contractul de închiriere - de exemplu dacă în contract scrie că nu ai voie cu animale de companie, dar tu îți aduci unul care strică, precum cățelul de mai sus;
- pretenția proprietarului de a fi despăgubit pentru subînchirierea imobilului - aici e clar, nu poți subînchiria dacă nu ai acordul proprietarului;
- prejudicii produse ca urmare a modificărilor făcute în apartament dar neaprobate de proprietar;
- pretenții de despăgubiri pentru obiecte uzate sau stricate ca urmare a vechimii mari - adică nu poți să pretinzi bani pentru ceva ce era deja vechi și abia se mai ținea într-o balama;
- prejudicii cauzate după încetarea contractului de închiriere, chiar daca a fost prelungit în mod tacit - deci atenție, dacă vreți ca asigurarea să fie valabilă, asigurați-vă și că aveți contractul valabil;
- prejudicii datorate neplății totale sau parțiale a chiriei - cu alte cuvinte, asigurarea nu acoperă reaua voință.
Cât costă asigurarea de chiriaș
Depinde. În general firmele de asigurări au oferte similare, dar suma datorată de chiriaș depinde de fapt de suma asigurată. Concret, un broker de asigurări de pe piața bucureșteană are o poliță de 10-12 euro/an pentru o sumă asigurată de 5.000 de euro, sau de 20-25 de euro/an, pentru o asigurare de 10.000 de euro.
Atenție! Și aici, despăgubirile se acordă în moneda în care sunt încheiate și plătite polițele.
Desigur, comparativ cu chiria lunară într-un oraș mare, cum ar fi Bucureștiul, costurile sunt reduse. Doar că aceste costuri se adaugă la chirie și chiar la garanția care este percepută în continuare. Adică unii proprietari cer și garanție și asigurare.
Pe de altă parte, prin asigurare își cumpără și chiriașul niște liniște, că în caz de pagubă produsă fără intenție, nu va plăti direct din buzunar reparațiile.
Este obligatorie asigurarea de chiriaș?
Spre deosebire de alte țări cu apă caldă (la propriu), cum ar fi Franța, Germania, Elveția, la noi asigurarea nu este obligatorie, așa cum nici garanția nu este, dar începe să fie o bună practică, dictată de viață. Chiriașul care nu dorește să mai dea bani și pe asigurare poate oricând să zică pas și să caute altă chirie, căci are de unde să aleagă.
Care e diferența între asigurare și garanție
Garanția de bună purtare, care constă în una sau mai multe chirii lunare, pe care proprietarul le reține la momentul închirierii, este returnată chiriașului la finalul perioadei de închiriere, dacă apartamentul este predat în starea în care a fost închiriat. Ca și asigurarea, garanția nu e nici legală, nici ilegală, căci ea nu e prevăzută nici în Codul civil, nici în Legea locuinței.
Asigurarea, însă, rămâne plătită de chiriaș, iar suma aia de 10 sau 20 de euro anual nu mai poate fi recuperată, căci a fost plătită deja unei firme de asigurări, care din asta trăiește. Deci în teorie, dacă nu se petrece nicio daună, asigurarea este doar o sumă care scumpește chiria și atât.
Procedura concretă de executare a asigurării
Asigurarea de chiriaș nu este totuși panaceu universal. Adică ea nu rezolvă toate problemele pe care un proprietar le-ar putea avea cu un chiriaș. Pe aceleași grupuri, unii proprietari pățiți au povestit cum chiriașul a refuzat să notifice asigurătorul, în cazul unei daune, și deci să încaseze polița.
Pentru că, da, asta este esența acestei asigurări, ea este încheiată pe numele chiriașului, care este asiguratul și, de regulă, singurul în drept să notifice asigurătorul. Proprietarul este doar „terțul prejudiciat” care va primi banii dacă vrea chiriașul.
De ce nu ar vrea chiriașul să încaseze asigurarea, veți întreba, de vreme ce oricum a plătit polița? Păi, ca și în cazul unui RCA de mașină, și aici este posibil ca la următoarea închiriere sau în anul următor, să i se scumpească prima anuală, pentru că... a fost neglijent sau pentru că așa vrea și poate să scumpească firma de asigurări.
Desigur, mai există cazul în care chiriașul se desparte în termeni neprotocolari de proprietar și nu vrea el, de-al naibii, să-l despăgubească pentru daune.
Pentru celelalte cazuri, în care totul decurge civilizat, iată pașii de urmat:
Notificarea: chiriașul trebuie să anunțe evenimentul acoperit de poliță - de exemplu Allianz-Țiriac cere raportarea furturilor în 24 de ore, iar alte tipuri de daune în 5 zile lucrătoare; .
Constatarea: firma de asigurări vine la fața locului, evaluează daunele și stabilește despăgubirea;
Plata despăgubirii: de exemplu Allianz-Țiriac face plata în 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentației complete. Asigurătorul poate plăti direct către persoana prejudiciată (proprietarul), cu acordul scris al chiriașului;
Așadar, în toate cazurile, chiriașul (asiguratul) este cel care trebuie să sesizeze asigurătorul în caz de incident, într-un termen clar menționat în poliță, iar beneficiarul real al asigurării este, teoretic, persoana prejudiciată, adică adesea proprietarul.
Totuși, plata poate fi făcută fie chiriașului (asiguratului), fie direct proprietarului, în funcție de acord și prevederi ale poliței.
În cazul în care cei doi nu se înțeleg, singura cale de rezolvare rămâne procesul civil. Cum se zice pe la noi: good luck with that!
Pentru a fi și mai siguri, proprietari au de altfel la dispoziție și asigurarea facultativă a locuinței, pe lângă cea obligatorie (PAD). Indiferent dacă alegeți să optați pentru o asigurare de răspundere civilă încheiată de chiriaș sau doar de perceperea garanției, nu pierdeți din vedere esențialul: și anume că niciunul din aceste mijloace de acoperire a eventualelor pagube nu funcționează în practică decât dacă contractul de închiriere a fost încheiat legal, adică declarat la ANAF.
1.216 vizualizari Autor D.B. 04.09.2025