Chiriasii care ne vor plati pensiile

Peste 60% dintre vizitatorii târgurilor imobiliare sunt bătrâni în căutare de investiții pentru zilele gri ale pensionării;

• Neobișnuiți cu Internetul, ei preferă căile clasice de informare: ziarele, târgurile. Și plățile cash;
• Lichiditățile de pe piață le dau curaj dezvoltatorilor să spere că marea criză nu va fi decât „o ajustare de prețuri”. De preferat nu ale lor.

„Dați-mi și mie cea mai ieftină garsonieră pe care o aveți!” îmi cere pe un ton firesc un bărbat în jur de 60 de ani, ca și când s-ar aștepta să scot din ziarul Anunțul Telefonic pe care i-l întind cheile de la garsoniera visurilor sale. Ca să-i intru în joc îl întreb cât e dispus să dea și-mi răspunde la fel de tranșant: „30.000 de euro cash, dar pot să mai fac rost de 30 dacă găsesc ceva bun la două camere”.

Mă aștept să-și deschidă punga de plastic pe care o are în mână ca să mă lase să-i văd lichiditățile, la cât de decis pare să fie să cumpere ceva, dar nu face asta. În schimb îmi povestește rețeta lui de succes, de șapte ani încoace, de când a vândut două case bătrânești, și-a luat un jeep, apoi și-a dat seama că a făcut o prostie că a „stricat” banii. A investit ce a mai rămas într-un apartament cu două camere la Iancului, pe care-l închiriază cu 350 de euro lunar și tot ce adună din chirii investește în alte proprietăți destinate închirierii. Știe ce nu vrea de la un apartament – să nu fie deasupra intrării - că e podeaua rece, lângă ghenă - că miroase, la ultimul etaj - că plouă în el, pe colț - că e prost izolat.

Domnul este unul dintre numeroșii vizitatori trecuți de o anumită vârstă care i-au luat prin surprindere, prin prezența mare (peste 60%), pe organizatorii târgurilor imobiliare din ultima vreme. Oameni care au bani de investit, dar nu au încredere nici în bănci (că dau dobânzi mici) și nici în cursul euro (că nu mai acoperă inflația) așa că își zidesc economiile în pereții vechi sau noi ai unui apartament care, cu puțin noroc, o să le plătească și o parte din pensie la un moment dat, că se știe că nici în sistemul de pensii nu e bine să-ți pui toate nădejdile.

Îmi povestea organizatoarea unui târg că într-o zi i-a venit la intrare un bătrânel modest îmbrăcat, mirosind a ceapă și vechi, care pretindea că vrea să cumpere un apartament, deci nu ar trebui să plătească biletul de acces în târg. „M-am gândit că e zgârcit și vrea să intre gratis ca să primească pliante, știi, genul ăla... Până la urmă a plătit biletul și s-a întors mai târziu cu expozantul care-i vânduse un apartament la Constanța, o casă de vacanță. Am rămas mască!” povestește doamna care a aflat cu ocazia asta cât de adevărată e vorba bătrânească: să nu judeci omul după aparențe.

Târgurile, ca și ziarele, deși par mijloace revolute de vânzare în epoca rapidă a Internetului, se dovedesc încă viabile în domeniul imobiliarelor. Un client din zece care caută case în Anunțul Telefonic ajunge să cumpere ce caută, iar zece la sută dintre vizitatorii unui târg bat palma cu un expozant ca să-și cumpere o casă. Raportul cumpărătorilor în online pare să fie mai mic, acolo intră mii și se decid doar câțiva.

Ajustarea, sora mai mică a crizei

Ultimul mare târg imobiliar al anului, găzduit de Casa Poporului, pare să fi încheiat cu bine un 2019 care a început cu sabia asta deasupra capetelor și a continuat să ne perpelească la foc mic cu întrebarea: vine criza sau ne mai păsuiește? Realitatea e că nu știe nimeni sigur, așa cum n-ai de unde să știi când vine cutremurul, dar ceva, ceva vine sigur, mi-au zis oamenii cu care am vorbit la târg.

De la organizatorul evenimentului, care mi se văita că n-a găsit oameni dispuși să-i muncească pe 120 de lei pe zi ca să amenajeze standurile, până la dezvoltatorul de parcelă de vile în Mogoșoaia, care spune că muncitorul român nici nu se scoală din pat pentru mai puțin de 300 de lei pe zi, toți sunt de părere că avem prea mulți bani pe piață și că sigur vine ceva care să ne mai oprească din goana asta spre mai bine.

Dar niciun dezvoltator nu vrea s-o numească criză, ci, de parcă ar fi un termen incorect politic, îi zic „ajustare de prețuri”. Mai pe românește o să mai scadă prețurile la apartamentele de periferie sau de dincolo de centură, adică alea la care oricum oamenii se uită numai după ce află că nu-și permit nimic în oraș, lângă metrou. Prețurile caselor „bune” din oraș nu au cum să scadă, mă asigură un veteran într-ale imobiliarelor, pentru că astea vor rămâne mereu o investiție sigură.

Acum depinde și ce înțelege fiecare prin case bune, că o doamnă din Cluj venise chitită să dea avansul la un apartament de 1 milion de euro într-un bloc futurist, care se va construi de la anul lângă Herăstrău, iar un pensionar din Tineretului mi-a spus că nu vrea nimic mai jos de două camere în zonă, maxim la Brâncoveanu, pentru care e dispus să aloce 90.000 de euro.

Pe lângă bătrânii aflați în căutare de investiții rentiere se învârteau și destui tineri cu bebeluși în brațe, care vor să schimbe chiria cu rata la bancă, în limita unui credit de maxim 50.000 de euro. Ei nu sunt așa de pretențioși ca pensionarii, când vine vorba de zonă, ci mai degrabă se uită la ansamblurile noi care nu sunt legate de glia RADET pentru că, îmi spunea un tânăr: „avem copil mic, nu ne permitem să stăm la mâna primarului să ne dea apă caldă și căldură când vrea el”.

Că va fi sau nu și când se va produce această „ajustare de prețuri” e greu de spus. Pe statisticile noastre imobiliare, pe care le facem din 2000 încoace (le puteți găsi pe site-ul www.anuntul.ro) în general se vede o stagnare a prețurilor în ultimii doi ani, prețuri care oricum sunt cu 30-40% în urma prețurilor din vârful crizei din 2008.

Ce va determina, însă, ajustarea asta de prețuri, ar putea să fie atitudinea mai responsabilă a cumpărătorilor. Asta începe să se vadă deja de ceva vreme, sub diverse forme. „Acum câțiva ani vindeam apartamentele de pe botul mașinii, nu aveam magazin de prezentare, nu se băgase o lopată în pământ, oamenii cumpărau promisiunea unui apartament. După aia au cam văzut, în unele locuri, cum s-a construit și au început să aștepte. Acum toți vor să cumpere gata făcute. Dacă le arăți proiectul așteaptă să vadă și blocul. Acum am de exemplu cereri multe de garsoniere și 2 camere și nu am ce vinde, că nu sunt gata”, observă un colaborator dintr-o agenție imobiliară care vinde acum un mare complex în sudul Capitalei.

Pe de altă parte, cel puțin în cazul tinerilor, un factor responsabilizator ar trebui să fie creditul bancar. La târgul ăsta au fost și câteva standuri care vindeau imobile aflate în executare silită sau faliment, un avertisment rece pentru vizitatorii visători. Atitudinea responsabilă e un semn îmbucurător, dar ea va îmbrăca alte forme în viitorul nu foarte îndepărtat, despre care sociologii deja vorbesc în studiile lor care-i vizează pe tinerii mileniului. Se pare că la nivel european generațiile astea noi încep să nu mai alerge așa disperate după posesiuni și preferă să trăiască în case comune, obișnuiți deja să muncească în spații comune. Și la noi, la târgul ăsta imobiliar am văzut câteva standuri care promovau co-working-ul și co-housing-ul.

Rămâne de văzut dacă astea vor prinde și la noi, poporul cu peste 90% proprietari. O vreme, cel puțin, ar fi o situație benefică pentru toată lumea: pentru tinerii mileniului care nu se mai înhamă la credite pe viață și pentru pensionarii care-și vor completa veniturile închiriind apartamentele în care și-au investit economiile.

Indiferent în care echipă veți juca, Anuntul.ro vă va fi alături, cu secțiunea de imobiliare, online sau offline, după gust și obișnuințe: vânzări, cumpărări, închirieri.

Domnul A.Nunțu - Negustor cinstit, vinde, cumpără, intermediază, de aproape 30 de ani. A prins și vremurile când cele mai vii anunțuri din ziar erau la rubrica „decese” din România liberă. Așa că apreciază cum se cuvine azi diversitatea unui ziar făcut din dorințele și nevoile câtorva milioane de oameni liberi. Domnul A. Nunțu a văzut și auzit multe, și nu vrea să le țină pentru el. Îl veți mai citi pe aici.