X-TREME ADVANCE CONSULT securitate si sanatate in munca Bucuresti

Servicii coordonare SSM santiere

Atunci când la realizarea lucrărilor pe şantier participă mai mulţi antreprenori, un antreprenor şi unul sau mai mulţi subantreprenori, un antreprenor şi lucrători independenţi ori mai mulţi lucrători independenţi, beneficiarul şi/sau managerul de proiect trebuie să desemneze un coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării.

Având în vedere cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile oferta noastră de coordonare cuprinde:

  • Elaborarea încă din faza de proiect a Planului de securitate pentru şantier;
  • Atunci când la elaborarea proiectului participă mai mulţi proiectanţi vom asigura coordonarea pe durata elaborării proiectului lucrării;
  • Elaborarea Planului de securitate la faza de executie;
  • Întocmirea declaraţiei prealabile începerii lucrărilor;
  • Completarea registrului de coordonare ce cuprinde ansamblul de documente redactate de către coordonatorii în materie de securitate şi sănătate, informaţii privind evenimentele care au loc pe şantier, constatările efectuate şi deciziile luate;
  • Deschiderea şi completarea dosarului de intervenţii ulterioare;
  • La faza de proiectare vom propune măsuri pentru alegerea soluţiilor arhitecturale, tehnice şi/sau organizatorice în scopul planificării diferitelor lucrări ori faze de lucru care se desfăşoară simultan sau succesiv precum şi estimarea timpului necesar pentru realizarea acestor lucrări sau faze de lucru;
  • Alte obligaţii ale coordonatorului de securitate la faza de proiectare: - Să elaboreze sau să solicite să se elaboreze, sub responsabilitatea sa, un plan de securitate şi sănătate, precizând regulile aplicabile şantierului respectiv şi ţinând seama de activităţile de exploatare care au loc în cadrul acestuia; - Să pregătească un dosar de intervenţii ulterioare, adaptat caracteristicilor lucrării, conţinând elementele utile în materie de securitate şi sănătate de care trebuie să se ţină seama în cursul eventualelor lucrări ulterioare; - Să adapteze planul de securitate şi sănătate la fiecare modificare adusă proiectului; - Să transmită elementele planului de securitate şi sănătate tuturor celor cu responsabilităţi în domeniu; - Să deschidă un registru de coordonare şi să-l completeze; - Să transmită planul de securitate şi sănătate, registrul de coordonare şi dosarul de intervenţii ulterioare beneficiarului şi/sau managerului de proiect şi coordonatorului în materie de securitate şi sănătate pe durata realizării lucrării; - Să participe la întrunirile organizate de beneficiar şi/sau de managerul de proiect; - Să stabilească în colaborare cu beneficiarul şi/sau managerul de proiect măsurile generale de securitate şi sănătate aplicabile şantierului; - Să armonizeze planurile proprii de securitate şi sănătate ale antreprenorilor cu planul de securitate şi sănătate al şantierului; - Să organizeze coordonarea între proiectanţi; - Să ţină seama de toate eventualele interferenţe ale activităţilor de pe şantier;
  • Obligaţiile coordonatorului de securitate la faza de executie: - Să coordoneze aplicarea principiilor generale de prevenire şi de securitate la alegerea soluţiilor tehnice şi/sau organizatorice în scopul planificării diferitelor lucrări sau faze de lucru care se desfăşoară simultan ori succesiv şi la estimarea timpului necesar pentru realizarea acestor lucrări sau faze de lucru; - Să coordoneze punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a se asigura că angajatorii şi, dacă este cazul, lucrătorii independenţi respectă principiile prevăzute la art. 56 din HG 300/2006, într-un mod coerent şi responsabil, şi aplică planul de securitate şi sănătate prevăzut la art. 54 lit. b) din HG 300/2006; - Să adapteze sau să solicite să se realizeze eventuale adaptări ale planului de securitate şi sănătate prevăzut la art. 54 lit. b) din HG 300/2006 şi ale dosarului de intervenţii ulterioare prevăzut la art. 54 lit. c) din HG 300/2006 în funcţie de evoluţia lucrărilor şi de eventualele modificări intervenite; - Să organizeze cooperarea între angajatori, inclusiv a celor care se succed pe şantier şi coordonarea activităţilor acestora, privind protecţia lucrătorilor, prevenirea accidentelor şi a riscurilor profesionale care pot afecta sănătatea lucrătorilor, informarea reciprocă şi informarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora şi, dacă este cazul, informarea lucrătorilor independenţi; - Să coordoneze activităţile care urmăresc aplicarea corectă a instrucţiunilor de lucru şi de securitate a muncii; - Să ia măsurile necesare pentru ca numai persoanele abilitate sa aibă acces pe şantier; - Să stabilească în colaborare cu managerul de proiect şi antreprenorul măsurile generale aplicabile şantierului; - Să ţină seama de toate interferenţele activităţilor din perimetrul şantierului sau din vecinătatea acestuia; - Să stabilească împreună cu antreprenorul obligaţiile privind utilizarea mijloacelor de protecţie colectivă, instalaţiilor de ridicat sarcini, accesul pe şantier; - Să efectueze vizite comune pe şantier cu fiecare antreprenor sau subantreprenor, înainte ca aceştia sa redacteze planul propriu de securitate şi sănătate; - Să avizeze planurile de securitate şi sănătate elaborate de antreprenori şi modificările acestora;
  • Alte obligaţii ale coordonatorului de securitate la faza de executie: - Menţinerea şantierului în ordine şi într-o stare de curăţenie corespunzătoare; - Alegerea amplasamentului posturilor de lucru ţinând seama de condiţiile de acces la aceste posturi; - Stabilirea căilor şi zonelor de acces sau de circulaţie; - Manipularea în condiţii de siguranţă a diverselor materiale; - Întreţinerea, controlul înainte de punerea în funcţiune şi controlul periodic al echipamentelor de muncă utilizate, în scopul eliminării defecţiunilor care ar putea să afecteze securitatea şi sănătatea lucrătorilor; - Delimitarea şi amenajarea zonelor de depozitare şi înmagazinare a diverselor materiale, în special a materialelor sau substanţelor periculoase; - Condiţiile de deplasare a materiilor şi materialelor periculoase utilizate; - Stocarea, eliminarea sau evacuarea deşeurilor şi a materialelor rezultate din dărâmări, demolări şi demontări; - Adaptarea, în funcţie de evoluţia şantierului, a duratei de execuţie efectivă stabilită pentru diferite tipuri de lucrări sau faze de lucru; - Cooperarea dintre angajatori şi lucrătorii independenţi; - Interacţiunile cu orice alt tip de activitate care se realizează în cadrul sau în apropierea şantierului.
Galerie foto
  • ...