Murar & Asociatii - Societate Civila de Avocati Bucuresti
Dreptul penal al afacerilor
Alături de toate celelalte servicii juridice prestate de către societatea noastră de avocaţi în beneficiul clienţilor săi, fie că este vorba de litigii civile ori litigii comerciale, biroul nostru de avocatură poate oferi consultanţă, reprezentare şi asistare juridică inclusiv în ceea ce priveşte orice problemă de natură a atrage răspunderea penală a persoanei fizice, administrator al unei persoane juridice, ca urmare a conducerii activităţii sale comerciale într-un mod ilicit sau care să contravină prevederilor legale în materie comercială sau fiscală.
În acest sens, avocaţii specializaţi în Dreptul penal al afacerilor din cadrul biroului nostru de avocatură din Bucureşti vor veni în sprijinul profesioniştilor din activitatea economică care au săvârşit, sunt, din neştiinţă, pe cale de a săvârşi sau sunt suspectaţi de a fi săvârşit infracţiuni grupate în calificări penale de drept comun (înşelăciune, abuz de încredere, furt, etc.), drept penal economic sau drept financiar şi fiscal.
Întrucât uneori, din dorinţa de a obţine rezultate economice spectaculoase, intenţiile, planurile sau proiectele unei companii ajung să vină în contradicţie cu legile penale în materie comercială, considerăm, ca şi societate de avocaţi specializată în astfel de probleme, că cea mai potrivită soluţie este aceea de a preveni astfel de situaţii, înainte de a ajunge la tratarea consecinţelor nefaste ale înfăptuirii ei. Drept urmare, orice demers comercial, acţiune fiscală, modalitate de lucru sau procedură internă a clienţilor noştri este atent monitorizată, astfel încât activitatea lor să se menţină permanent în sfera legală ce reglementează diferitele acţiuni de natură profesională ale comercianţilor.
Justiţia este adevăr în acţiune
În concret, societatea noastră de avocaţi oferă clienţilor săi consultanţă, reprezentare şi asistare juridică în faza de urmărire şi cercetare penală, precum şi în cea de judecată, atât pentru partea vătămată, cât şi pentru partea suspectată, în privinţa săvârşirii de infracţiuni economice sau conexe acestora, precum:
- Infracţiuni financiar – contabile (evaziune fiscală);
- Înşelăciune în convenţii sau privind emiterea fără acoperire de instrumente de plată;
- Bancrută simplă, bancrută frauduloasă sau alte infracţiuni asociate stării de insolvenţă a unei societăţi comerciale;
- Spălare de bani;
- Falsul şi uzul de fals;
- Infracţiuni privind piaţa de capital;
- Fraudă bancară sau în domeniul asigurărilor;
- Infracţiuni legate de accesarea ilegală de fonduri europene;
- Infracţiuni de corupţie şi asimilate, aflate în relaţie cu persoane angajate în sectorul public;
- Infracţiuni privind regimul achiziţiilor publice;
- Infracţiuni privind nerespectarea sau încălcarea legislaţiei muncii;
- Infracţiuni privind nerespectarea sau încălcarea legislaţiei mediului;
- Infracţiuni privind nerespectarea regimului concurenţei sau a dreptului de proprietate intelectuală;
- Infracţiuni privind nerespectarea regimului vamal al bunurilor şi serviciilor;
- Tranzacţii frauduloase off-shore;
- Infracţiuni economice prevăzute de legi speciale.
Totodată, în vederea pregătirii şi realizării tuturor activităţilor juridice mai sus descrise, societatea noastră de avocaţi:
- Analizează şi evaluează situaţiile, operaţiunile şi documentele supuse discuţiei de către client, în scopul prevenirii săvârşirii de către acesta a unor fapte penale sau a înlăturării ori diminuării consecinţelor penale ale faptelor deja săvârşite;
- Centralizează şi sintetizează documentele şi informaţiile ce pot constitui elemente în favoarea clientului;
- Redactează documentele necesare apărării clientului în faza de urmărire penală;
- Reprezintă şi asistă juridic clientul atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi a instanţelor de judecată din Bucureşti sau judeţele limitrofe.