Dentovet - Cabinet veterinar de stomatologie, Cluj Napoca
Tumorile orale la caini
Tumorile orale la caini sunt patologii care sperie din momentul in care se pronunta cuvantul tumora. In medicina, orice formatiune care este cu plus de substanta, si care, in mod normal, nu isi are locul in zona descoperita, este denumita formatiune tumorala. Aceasta formatiune tumorala poate sa aiba caracter benign, benign dar malign prin evolutie sau malign. Benignitatea sau malignitatea se stabileste cu ajutorul examenului morfo-patologic pus de un specialist in domeniu. Exista anumite caracteristici macroscopice care pot sa indice caracterul benign sau malign al formatiunilor. Acestea, insa, dau un diagnostic prezumtiv. Diagnosticul de acuratete se stabileste de catre medicul specialist.
Preferam sa intervenim in stadiile incipiente, atunci cand aceste formatiuni isi fac aparitia. Atunci cand aceste formatiuni ajung la dimensiuni impresionante, pe langa impactul vizual, exista si aspecte nevazute importante, de tipul puilor dati la distanta, complexitatea actului chirurgical de indepartare a tumorii. In aceste situatii va trebui sa punem foarte bine in balanta oportunitatea realizarii interventiei.
Cabinetul nostru are o experienta bogata in diagnosticarea tumorilor la nivelul cavitatii orale si in excizia acestora. Va invitam sa descoperiti cateva dintre cazurile cele mai reprezentative ale acestei categorii.