Motorga, Canureci & Asociatii - Societate Civila de Avocati Bucuresti
Energie, Petrol si Gaze
SCA MOTORGA, CĂNURECI ?i ASOCIA?II asistă companii specializate în sectorul energiei electrice, al gazelor şi cel petrolier, în conceperea şi derularea unor proiecte complexe cu impact semnificativ asupra creşterii utilizării de resurse regenerabile.
Ţiţeiul şi derivatele sale sunt cele mai tranzacţionate mărfuri pe pieţele internaţionale, dar în ultimii ani nevoia globală pentru energii regenerabile s-a accentuat. În acest sens, echipa noastră de avocaţi a dobândit cunoştinţe aprofundate în privinţa normelor legale specifice acestei arii de expertiză, familiarizându-se totodată cu aspectele tehnice pe care astfel de proiecte le implică.
Societatea noastră de avocatură oferă asistenţă la negocierea, redactarea şi/sau analiza contractelor de energie electrică, petrol, combustibili şi gaze. Pe parcursul derulării proiectelor de investiţii în domeniul energetic oferim asistenţă şi consultanţă juridică prin îndeplinirea formalităţilor necesare pentru obţinerea de autorizaţii, avize, aprobări şi licenţe pentru desfăşurarea activităţilor specifice acestui domeniu.
Oferim reprezentare în relaţia cu autorităţile de reglementare din domeniile relevante (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice - ANRE, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale – ANRGN, autorităţile din domeniul protecţiei mediului etc.). Avoca?ii no?tri asigură consultanţă juridică în vederea interpretării şi punerii în aplicare a reglementărilor emise la nivelul instituţiilor Uniunii Europene şi care au implicaţii energetice sau de mediu.
Asigurăm asistenţă juridică în domeniul privatizării pentru societăţile naţionale, companiile naţionale şi celelalte societăţi din domeniul producerii, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, petrol, ţiţei şi gaze naturale, precum şi pentru filialele acestora.