Columna Medical Center - Clinica doctorului Nitescu Cristian
Chirurgia sânilor
Mameloanele invaginate sunt caracterizate de o adâncitură sau o înfundare a mamelonului. Cauza acestei afecţiuni este, în general, una congenitală, dar poate fi legată şi de prezenţa unor infecţii ale ductelor mamare sau de unele operaţii.
Înfundarea mamelonului duce la unele probleme precum apariţia iritaţiei, a înoşirii şi a discomfortului la nivelul sânilor. Tulburarea poate cauza, însă, şi imposibilitatea de a alăpta la sân.
Metoda de tratare a mameloanelor invaginate este una chirurgicală şi poate fi efectuată în două moduri: păstrând sau intersectând ductele mamare. Chirurgul va fi cel care va alege tipul de intervenţie cel mai potrivit. Pentru multe dintre femei, mameloanele invaginate pot deveni o sursă de frustrare majoră, afectând în mod negativ încrederea în sine. Dacă vă aflaţi în această situaţie, nu uitaţi că există o soluţie pentru problema dumneavoastră!
Anestezia în operaţia mameloanelor învaginate
Intervenţiile chirurgicale estetice se efectuează, în general, sub efectul anesteziei generale. Sunt şi unele proceduri, însă, care pot fi executate cu anestezie locală. Anestezia este foarte importantă deoarece asigură atât analgezia (pierderea sensibilităţii la durere) cât şi controlul asupra reacţiilor naturale ale corpului.
Înainte de anestezie, este necesar ca toate afecţiunile pacientului să fie echilibrate, pentru a nu exista complicaţii. Totodată, pacientei îi vor fi efectuate unele teste alergologice pentru a nu exista reacţii adverse la anestezic.
Mărirea sânilor cu implanturi mamare este una din cele mai frecvente intervenţii chirurgicale din ultima perioadă. Foarte multe femei, nemulţumite de forma şi dimensiunea sânilor lor, hotărăsc să scape de complexe şi frustări, apelând la ultimele descoperiri ale chirurgiei estetice.
Pregătirea preoperatorie pentru implantul mamar
Preoperator, va trebui să efectuezi unele analize recomandate de medicul chirurg. Printre acestea se numără şi mamografia sau ecografia, care vor permite vizualizarea ţesutului glandular şi adoptarea unei procedurii corespunzătoare. O altă indicaţie importantă este aceea de a renunţa la administrarea aspirinei şi a anticoncepţionalelor cu două săptămâni înainte de intervenţie, pentru a evita problemele legate de coagularea sângelui.
Procedura chirurgicală de implant mamar
Procedurile chirurgicale privind mărirea sânilor prin implanturi mamare sunt diverse. Tipul de metodă utilizată va fi stabilită de chirurgul plastician, în funcţie de trăsăturile anatomice ale pacientei. Intervenţia se face efectuând una din cele trei incizii tradiţionale, poziţionate fie sub sân, prin porţiunea inferioară a mamelonului sau prin axilă. Prin acestă incizie se va crea un spaţiu între structurile sânului, numit de unii medici „buzunar”, în care se va introduce implantul mamar. Implanturile mamare pot fi poziţionate subglandular sau submuscular, în funcţie de particularităţile zonei mamare ale pacientei dar şi de preferinţele chirurgului plastician.Pacientele care prezintă ptoză a sânilor (căderea sânilor) vor avea nevoie şi de mastopexie, o intervenţie de ridicare a ţesuturilor mamare. Operaţia se efectuează sub efectul anesteziei generale.
Tipuri de implanturi mamare
Implanturile mamare diferă atât din punct de vedere al formei şi al dimensiunii, cât şi cu privire la conţinutul acestora. În ceea ce priveşte forma, poţi opta pentru implanturi cu formă rotundă, ovală sau anatomică. Suprafaţa poate fi netedă sau texturată. În ceea ce priveşte conţinutul, putem vorbi de implanturi mamare cu ser fiziologic, silicon sau mixte (conţinând atât ser fiziologic cât şi gel siliconic). Beneficiul alegerii unor implanturi cu ser fiziologic este acela că acestea au un conţinut salin care se regăşte în corpul uman într-o proporţie de 70%. În cazul în care proteza curge, lichidul ar putea fi absorbit cu uşurinţă de organism. Cu toate acestea, cele mai multe paciente aleg implanturile pe bază de gel siliconic coeziv, datorită factorilor de ordin estetic, acestea oferind un aspect mult mai natural sânului.
Posibile complicaţii ale implantului mamar
Posibile complicaţii ar putea fi apariţia hematomului sau seromului postoperator şi a infecţiei la nivelul plăgii suturate. Un risc îl poate constitui şi dezumflarea implantului cu ser. O altă eventuală complicaţie este contractura capsulară. Capsula formată în jurul protezei se poate contracta, producând disconfort şi durere. Toate aceste riscuri pot fi evitate, însă, dacă respecţi cu precizie indicaţiile medicului chirurg.
Recuperarea după implantul mamar
Perioada de recuperare variază de la o pacientă la alta. În primele două zile după operaţie vei simţi durere şi disconfort. Activitatea cotidiană va putea fi reluată după o săptămână de la intervenţie, însă aceasta nu trebuie să presupună foarte multă solicitare fizică. Recuperarea totală, care îţi va permite efortul fizic se va produce la o lună după intervenţie. Totodată, o perioadă de timp, va fi necesară folosirea unui sutien elastic sau a unei bustiere care să îţi susţină sânii. În cazul în care apar neplăceri precum temperatura ridicată la sâni, durere, inflamaţie sau înroşirea unuia dintre sâni, este indicată contactarea imediată a medicului.
Reducţia mamară este o operaţie estetică prin care se micşorează sânii mari şi lăsaţi. Femeile care apelează la o astfel de intervenţie sunt cele care prezintă o hiperdezvoltare a zonei mamare, anomalie care duce la pierdereaa elasticităţii pielii şi la lăsarea sânilor.
Pregătire preoperatorie pentru operaţia de reducţie mamară
Dincolo de analizele medicale recomandate uzual, este necesară şi efectuarea unei mamografii sau a unei ecografii care să permită vizualizarea ţesutului glandular şi adoptarea unui plan terapeutic corespunzător. Este recomandat, de asemenea, ca în perioada în care alegi să apelaţi la operaţia de micşorare a sânilor să aveţi o stare de sănătate generală bună. Totodată, nu este indicată administrarea de aspirină sau anticoncepţionale deoarece coagularea sângelui poate fi influenţată.
Intervenţia chirurgicală de reducţie mamară
Intervenţia chirurgicală constă în efectuarea unei incizii prin care va fi înlăturat surplusul de ţesut glandular. Aureola mamară va fi repoziţionată iar sânii vor fi ridicaţi. Incizia va fi plasată într-o zonă mai puţin sensibilă a sânului, fiind similară cu cea efectuată pentru operaţia de mastopexie. Anestezia folosită în cazul unei asemenea proceduri este cea generală. În ceea ce priveşte durata intervenţiei, operaţia de acest tip se poate întinde pe o durată de aproximativ trei-patru ore (atunci când se intervine la ambii sâni).
Posibile complicaţii ale reducţiei mamare
Complicaţiile care pot apărea sunt cele întâlnite la majoritatea operaţiilor estetice: producerea unor infecţii, hematoame, sângerări sau modificări de sensibilitatea a mamelonului. Cicatricile rezultate în urma acestei intervenţii sunt mai mari decât la un implant mamar.
Recuperarea după reducţia mamară
Recuperarea totală, însemnând capacitatea de a relua orice activitate, indiferent de efortul fizic depus, poate dura până la trei luni. Munca de birou, cea care nu presupune o activitate fizică solicitantă, poate fi reluată după o săptămână sau două. Cu toate acestea, medicul va fi cel care va stabili perioada de recuperare, analizând întregul context medical.
Micşorarea sânilor este o procedură frecventă, foarte multe femei alegând să-şi schimbe aspectul sânilor prin micşorare. Dacă hotărăşti să apelezi la o asemenea intervenţie, este recomandabil să contactezi un chirurg plastician care îţi poate da toate informaţiile cu privire la această operaţie.
Lăsarea sânilor este una dintre cele mai frecvente plângeri venite din partea femeilor, mai ales din partea celora care au suferit transformări produse de sarcină şi naştere. Sânii lăsaţi devin astfel, un complex major de care se poate scăpa prin intermediul chirurgiei estetice.
Pregătirea preoperatorie pentru ridicarea sânilor
Pregătirea preoperatorie presupune efectuarea unor teste şi analize recomandate de medic. Înainte de operaţie este necesară o examinare a sânilor prin mamografie şi ecografie mamară. Totodată, înainte de operaţia de mastopexie, este interzisă administrarea de aspirină, ibuprofen, anticoncepţionale sau alte medicamente care ar putea împiedica coagularea sângelui. Nu este recomandat să efectuaţi operaţia de ridicare a sânilor în cazul în care urmează să aveţi un copil sau plănuiţi acest lucru pentru perioada imediat următoare, deoarece sarcina şi alăptarea modifică forma şi aspectul sânilor, rezultatul unei eventualele operaţii de acest fel putând fi anulat.
Procedura de ridicare a sânilor
Intervenţia de ridicare sau conturare a sânilor se numeşte mastopexie şi presupune efectuarea unei incizii prin care mamelonul va fi ridicat spre poziţia dorită de către pacientă. Durata procedurii variază între două şi patru ore şi se face sub efectul unei anestezii generale, de obicei. Dacă sânii pierd din volum, la cererea pacientei se pot introduce implanturi mamare.
Posibile complicaţii ale ridicării sânilor
Dincolo de complicaţiile care pot apărea ca în cazul oricărei alte intervenţii chirurgicale estetice, cum sunt cele alergice, apariţia hemoragiei, hematomul sau infecţia, mastopexia poate duce şi la apariţia unor neplăceri specifice. După operaţie, sensibilitatea areolei poate fi pierdută parţial sau chiar complet. O altă problemă o pot constitui cicatricile rezultate, acestea fiind evidente şi uneori putând crea o senzaţie de amorţire. Riscurile se pot diminua dacă respecţi cu exactitate indicaţiile medicului plastician.
Recuperarea după ridicarea sânilor
Pe perioada recuperării este foarte important să reduci activitatea fizică solicitantă. Vindecarea este un proces gradual care poate dura până la şase săptămâni de la operaţie. Dincolo de evitarea efortului fizic pentru cel puţin o lună de la intervenţie, e indicat să nu te expui la razele soarelui şi să porţi un sutien elastic sau o bustieră care să susţină sânii şi să ajute la menţinerea formei acestora. Trecerea timpului ajută la îmbunătăţirea formei sânilor.
Reconstrucţia mamară este o modalitate de refacere a sânilor după ce aceştia au suferit modificări în urma unei operaţii de mastectomie efectuată în cazul îmbolnăvirii de cancer. Reconstrucţia mamară ajută atât la recuperarea formei cât şi a dimensiunii sânului restant.
Pregătirea preoperatorie pentru intervenţia de reconstrucţie mamară
Medicul chirurg îţi va recomanda efectuarea unui anumit set de analize care vor asigura o bună desfăşurare a intervenţiei. Înaintea operaţiei este important să urmezi o anumită dietă şi să renunţi la fumat. De asemenea, nu este indicată administrarea aspirinei sau a anticoncepţionalelor, deoarece poate produce apariţia unor probleme legate de coagularea sângelui.
Modalităţi de reconstrucţie mamară
Intervenţia de reconstrucţie mamară poate fi efectuată în două modalităţi: fie prin implant mamar, fie utilizând ţesutul propriu al pacientei. Implantul mamar cel mai frecvent utilizat este cel care conţine o soluţie salină şi are un înveliş exterior din silicon. Reconstrucţia de acest tip poate fi aplicată imediat după mastectomie, pacienta fiind scutită, astfel, de şocul de după operaţia de extirpare. O altă procedură de reconstrucţie a sânilor este cea cu ţesut propriu luat de pe spatele, abdomenul sau fesele pacientei. Refacerea areolei şi a mamelonului depinde de decizia pacientei de a reconstrui aceste zone sau nu. În cazul în care pacienta va dori acest lucru, atât mamelonul cât şi areola vor fi reconstruite imediat după ce noul sân se va vindeca, folosindu-se ţesuturi din zona sânului reconstruit, a celuilalt mamelon sau a urechii.
Posibile complicaţii ale reconstrucţiei mamare
Operaţia de reconstrucţie mamară poate fi recomandată tuturor femeilor cărora le-au fost extirpaţi sânii în urma unei îmbolnăviri de cancer la sân. Majoritatea riscurilor sunt asemănătoare cu cele existente la toate intervenţiile chirurgicale: sângerare, apariţia unor infecţii, alergii, hematoame şi dureri. Dincolo de toate aceste efecte adverse comune multor operaţii, reconstrucţia mamară implică existeţa unor complicaţii specifice precum necroza ţesutului înlocuit sau modificări în ceea ce priveşte sensibilitatea sânului sau a mamelonului. Totodată, cicatricile rezultate pot fi foarte mari şi vizibile.
Recuperarea după reconstrucţia mamară
Perioada de recuperare durează, în general, între şase şi opt săptămâni. În tot acest timp va trebui să respecţi cu exactitate indicaţiile medicului şi să eviţi activităţile fizice solicitante. Perioada de recuperare din punct de vedere fizic depinde, în mare măsură şi de stabilitatea ta emoţională. Din acest motiv, va fi necesară şi o perioadă de acomodare cu noua situaţie, cu faptul că într-un timp nu foarte lung, ai trecut printr-o luptă cu o boală groaznică care a produs modificări majore asupra corpului tău. Recuperarea constă, aşadar, atât într-un proces de vindecare fizică cât şi psihică, spirituală.
Silicoanele, în limbaj colocvial sau implanturile cu silicon, sunt folosite în operaţiile de mărire a sânilor.Această operaţie presupune luarea unei serii de decizii referitoare la tipul de implant, forma sau dimensiunea acestuia. Deoarece forma şi dimensiunea sânilor diferă de la o persoană la alta, fiecare femeie îşi doreşte un alt tip de implant, motiv pentru care protezele de acest tip sunt disponibile într-o varietate de modele şi mărimi.
Silicoanele, când sunrt alese, trebuie luate ţinând cont de forma sânilor. Cele două tipuri principale de silicoane sunt cele rotunde şi cele sub formă de lacrimă. Totodată, este important să se ţină cont de forma corpului pacientei, cantitatea de ţesut pe care aceasta îl are în zona sânilor, dacă implantul mamar va fi realizat submuscular sau subglandular, dacă incizia chirurgicală va fi realizată în zona subraţului, a aureolei, a buricului sau sub sân.
Silicoane rotunde
Silicoanele rotunde, reprezintă cel mai comun şi cel mai folosit tip de implant mamar pentru operaţia de mărire de sâni. Implantul mamar rotund este modelat precum o sferă turtită. Acest tip de implant cu silicon este ideal pentru femeile care îşi doresc un decolteu mai plin şi sâni mai rotunzi, în special în partea superioară. Partea mai puţin avantajoasă a acestui tip de silicoane este faptul că ele oferă adesea un aspect artificial al sânului.
Silicoane sub formă de lacrimă
Silicoanele cu formă de lacrimă sunt cunoscute de asemenea şi sub numele de implant mamar conturat. Deşi acest gen de silicon nu oferă aspectul plin al bustului, precum o face implantul rotund, el măreşte în volum sânul. Implantul sub formă de lacrimă este alegerea ideală pentru femeile care îşi doresc sâni mai mari dar cu aspect mai natural. Spre deosebire de implantul rotund care nu se poate deplasa din locul implantat, siliconul sub formă de lacrimă trebuie să aibă o suprafaţă texturată pentru a preveni rotirea acestuia.
Silicoane în funcţie de mărimea dorită
Silicoanele mari oferă un decolteu generos şi un alt contur corpului. Deoarece implanturile mari au dimensiuni variate şi fiecare dimensiune oferă un alt aspect bustului, alegerea mărimii silicoanelor trebuie să se facă sub îndrumarea chirurgului estetician.
Silicoane mari: care sunt beneficiile?
Silicoanele cu dimensiune mare au ca efect o transformare puternică a conturului corpului şi o înfăţişare mai uşor remarcabilă. De aceea, mărirea dimensiunii sânilor este principalul motiv pentru care femeile aleg chirurgia estetică.
Silicoane mari: care sunt dezavantajele?
Silicoanele mari pot prezenta şi un număr de complicaţii Dezavantajele includ: aspectul vălurit al sânului, o incidenţă mai mare a rupturii implanturilor, silicoanele mari pot crea disconfort şi pot împiedica performanţele sportive.
Silicoane mici
Silicoanele de dimensiuni mici au început să capete o tot mai mare popularitate în rândul femeilor, deoarece dau fermitate şi volum sânulilor, păstrând, însă, aspectul natural al acestora.
Silicoane mici: posibile dezavantaje
Un silicon mic poate fi un motiv de regret pentru o femeie care şi-ar fi dorit o dimensiune mai mare a sânilor. Acesta este motivul pentru care alegerea siliconului trebuie realizată cu atenţie, sub îndrumarea specialistului.
Silicoane "conservatoare"
Silicoanele "conservatoare" sunt pentru femeile care îşi doresc un aspect mult mai natural şi mai tineresc. Acest tip de implant este indicat femeilor fără forme, care doresc să "umple" decolteul fără ca cei din jur să ştie că au apelat la chirurgie estetică.
Silicoane "conservatoare": beneficii
Silicoanele "conservatoare": au beneficiul că sunt mai puţin vizibile, oferă un aspect natural, permit purtarea unor modele diferite de haine şi nu stânjenesc activitatea sportivă.
Silicoane "conservatoare": dezavantaje
Silicoanele acestea sunt mult prea mici pentru unele persoane şi implică diferite riscuri şi complicaţii.
Mărirea sânilor, folosind implanturile cu silicon este o modificare majoră de aspect pe care multe femei o aleg. Protezele siliconice contribuie atât la mărirea sânilor cât şi la reconturarea acestora. Care sunt avantajele şi dezavantajele implanturilor mamare? Află din următorul articol!
Implanturile cu silicon – ce sunt?
Implanturile cu silicon sunt formate din gel siliconic sau soluţii saline, învelinte într-un material cu suprafaţă dură. Lichidul care formează proteza siliconică este unul coeziv care nu curge, în situaţia în care învelişul este distrus. Implanturile cu silicon sunt cele mai utilizate proteze pentru mărirea sânilor.
Implanturile mamare – cum sunt introduse
Mărirea sânilor prin implanturi siliconice presupune o diversitate de procedee chirurgicale. Tipul de metodă utilizată va fi stabilită de chirurgul plastician, în funcţie de trăsăturile anatomice ale pacientei. Intervenţia se face efectuând una din cele trei incizii tradiţionale, poziţionate fie sub sân, pe marginea mamelonului sau la subraţ. Prin acestă incizie, se va crea un spaţiu între structurile sânului, numit de unii medici „buzunar”, în care se va introduce implantul mamar. Implanturile mamare pot fi poziţionate subglandular sau submuscular, în funcţie de particularităţile zonei mamare ale pacientei dar şi de preferinţele medicului chirurg. Pacientele care prezintă ptoză a sânilor (căderea sânilor) vor avea nevoie şi de mastopexie, o intervenţie de ridicare a ţesuturilor mamare. Operaţia se efectuează sub efectul anesteziei generale.
Marirea sânilor prin implanturi cu silicon: avantaje
Implantul cu silicon oferă un aspect mult mai natural sânului, comparativ cu protezele mamare din ser fiziologic. Totodată, un alt avantaj este faptul că implanturile cu silicon au un conţinut coeziv care nu curge. Astfel de proteze nu pun în pericol sănătatea pacientei şi nici nu împiedică în vreun fel desfăşurarea unor activităţi precum alăptatul sau depunerea de efort fizic.
Marirea sânilor prin implanturi cu silicon: dezavantaje
Implanturile cu silicon nu modifică desfăşurarea normală a vieţii, însă pacienta va trebui să ia calcul unele inconvenienţe care pot apărea. În primul rând, operaţia de mărire de sâni cu implanturi mamare, nu este întotdeuna singulară. Operaţia pote necesita, ulterior, intervenţii suplimentare, de corectare sau retuşare. Totodată, implanturile cu silicon nu au o durată nelimitată. Odată cu trecerea timpului, poate fi necesară scoaterea sau înlocuirea protezei mamare. Implanturile cu silicon, atunci când sunt eliminate, pot produce modificări la nivelul sânului: pliere, cute, schimbarea formei sau pierderea elasticităţii.
Marirea sânilor prin implanturi cu silicon: complicaţii
Posibile complicaţii ale implanturilor cu silicon ar putea fi apariţia hematomului sau seromului postoperator şi a infecţiei la nivelul plăgii saturate . Un risc îl poate constitui şi contractura capsulară. Capsula formată în jurul protezei se poate contracta, producând disconfort şi durere. Toate aceste riscuri pot fi evitate, însă, dacă sunt respectate cu precizie indicaţiile medicului chirurg.