Ambulatoriul Spitalului Euroclinic-cabinet alergologie-Bucuresti

Maternitate

...
Pregătirea sarcinii

Fiecare femeie care își propune să conceapă un copil trebuie în primul rând să își programeze o vizită la medicul ginecolog, cel care îi va spune care este lista de analize și investigații ce trebuie făcute, care este regimul de viață pe care să îl urmeze, pentru a avea șanse cât mai mari să aibă o sarcină normală și sănătoasă. De asemenea, în cadrul unei astfel de întâlniri cu medicul trebuie discutate toate aspectele ce țin de istoricul familial al femeii, de problemele de sănătate sau imunitate, de problemele de incompatibilitate cu partenerul.În acest sens, se recomandă consultația preconcepțională, care se poate efectua ambulatoriu în oricare din clinicile din Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA.

Aceasta cuprinde:

 

  • O anamneză detaliată personală, familială, ginecologică, socială, etc.
  • Consiliere în caz de descoperire a eventualilor factori de risc
  • Aprecierea și discutarea factorilor de risc prin boli pre-existente pentru mama și copil
  • Sfatul genetic și eventual diagnostic
  • Examinare ginecologică și sonografie transvaginală pentru depistarea unei eventuale patologii în sfera genitală
  • Investigații: determinare de grup sangvin și RH în caz de necunoaștere, determinare anticorpi rubella, toxoplasma, hepatita (pentru rubella și hepatita, consiliere și vaccinare în caz de anticorpi negativi), frotiu Papanicolaou (daca nu s-a efectuat în ultimul an)
  • Sfaturi pentru o alimentație și mod de viață sănatos și suplimentare cu acid folic
  • Discutarea aspectelor sociale, financiare și psihologice
  • Consiliere despe alegerea timpului potrivit pentru sarcină cât și a intervalului dintre sarcini, respectiv nașteri, inclusiv contracepție
  • Importanța diagnosticului precoce al sarcinii și urmărirea corectă a sarcinii în funcție de factorii de risc

...
Analizele sarcinii

"Numărătoarea" sau "istoria"  sarcinii începe cu prima zi a ultimei menstruații. În ziua 14 a unui ciclu regulat apare ovulația, iar începând cu săptămâna a 4-a a acestei numărători se poate pune un diagnostic ecografic de sarcină. Săptămânile 4-8 sunt importante atât pentru medic cât și pentru viitoarea mămică întrucât în acest interval se efectuează primele examinări.

Recomandăm:

Examinarea medicală

Completarea CARNETULUI GRAVIDEI cu toate datele necesare urmăririi sarcinii în dinamică

Efectuarea analizelor de trimestru I

printre care este important să se regăsească:

  • Determinarea grupei de sânge și a RH-ului, a hemoglobinei
  • Examen urină
  • Determinare și dozare anticorpi (test screening cu prelevare probă de sânge)
  • Rubella
  • Sifilis (cu consiliere la recomandarea medicului)
  • HIV (cu consiliere la recomandarea medicului)
  • Chlamydia
  • Toxoplasma gondii
  • Citomegalovirus
  • Listeria

Confirmarea ecografică a diagnosticului de sarcină

Examinările din perioada 9 - 12 săptămâni:

  • Prima ecografie cu morfologie
  • Screeningul pentru boli congenitale (ex. sindrom Down - ecografie cu determinarea translucenței nucale, examen sânge: PAPP-A, fracțiunea liberă a β-HCG după Nicolaides), calculul de risc (un calcul statistic efectuat pe baza determinărilor anterior precizate)

Examinările din perioada 14 - 16 săptămâni:

  • Examen medical de rutină
  • Examen urină
  • Determinare hemoglobină (hemoleucograma)
  • Ecografie cu biometrie (facultativ)
  • Triplu test (morfologie fetală) cu calculul de risc pentru boli congenitale
  • Determinare anticorpi antitoxoplasma gondii IgG sau IgM (în cazul în care la precedentul test valorile impun repetarea acestuia)

Examinările din perioada 18 - 22 săptămâni:

  • Examen clinic de rutină
  • Examen urină
  • Examen ecografic
  • Tocograma
  • Determinare hemoglobina (hemoleucograma)

Examinările din perioada 22 - 24 săptămâni:

  • Examen de rutină
  • Test screening anticorpi de grupa sanguină și RH
  • Tocogramă
  • Hemoglobina (hemoleucograma)
  • Ecografie (facultativ)
  • Examen Doppler pentru a depista la timp o potențială afecțiune - preeclampsie
  • Anticorpi anti toxoplasmă gondii tip IgM dacă IGG a ieșit negativ la examenul precedent
  • Screeningul de diabet în săptămâna 24 (glicemia a jeun)

Examinările din perioada 26 - 28 săptămâni:

  • Examen clinic
  • Examen urină
  • Cardiotocogramă
  • Repetare hemoleucogramei, la indicația medicului, în funcție de valorile anterioare ale acesteia
  • Ecografie (facultativ)
  • Test de toleranță la glucoză (pe cale orală) - TTGO

Examinările din perioada 30 - 32 săptămâni:

  • Examen clinic
  • Examen urină
  • Ecografie
  • Cardiotocogramă
  • Repetare hemoleucogramei, la indicația medicului, în funcție de valorile anterioare ale acesteia

Examinările din perioada 32 - 35 săptămâni:

  • Examen clinic
  • Examen urină
  • Repetare examen hemoleucogramă, la indicația medicului, în funcție de valorile anterioare ale acesteia
  • Examen hepatita B - AG - HBs
  • Cardiotocogramă
  • Ecografie la cerere
  • Test toxoplasmoză (în cazul în care la precedentul test valorile impun repetarea acestuia) – Ig G sau Ig M la recomandarea medicului
  • Streptococ β-hemolitic în colul uterin

Examinările din perioada 34 - 37 săptămâni:

  • Examen clinic
  • Examen urină
  • Repetare examen hemoleucograma, la indicația medicului, în funcție de valorile anterioare ale acesteia
  • Cardiotocograma
  • Ecografie la cerere
  • Test toxoplasmoza (în cazul în care la precedentul test valorile impun repetarea acestuia) IgG sau IgM la recomandarea medicului

Începând cu săptămâna 36 femeia trebuie să vină în vizită la medic săptămânal pentru:

  • Examen clinic
  • Cardiotocograma

...
Tipuri de investigatii

Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA are deja o tradiție în domeniul sănătății femeii, iar prin deschiderea spitalului de obstetrică-gincologie "Regina Maria", reușim să închidem ciclul diagnostic-terapie-recuperare, oferind pacientelor noastre metode chirurgicale sau nechirurgicale din cele mai actuale.Specialiștii nostri, oferă pe lângă intervențiile de rutină specifice (pe cale vaginală sau abdominală), intervenţii histeroscopice sau laparoscopice, intervenţii nemutilante pe sân în caz de cancer, abordarea modernă interdisciplinară cu specialiști din țară și din străinătate a cazurilor de cancer genital, rezolvarea modernă a prolapsului genital și a incontinenței de urină (cu implanturi tolerate biologic).

Oferta noastră cuprinde:

Obstetrică

  • Naștere naturală
  • Naștere instrumentală (forceps, vacuum)
  • Naștere prin operație cezariană
  • Naștere în apă
  • Spitalizare în timpul sarcinii pentru diagnostic sau/și terapie în cazuri de patologie asociată sarcinii

 

Ginecologie

  • Operații specifice în sfera genitală, clasice, pe cale vaginală sau abdominală (histerectomii, tumori pelvine, fibroame, chiuretaje biopsice, conizatii, etc)
  • Operații minimal invazive histeroscopice sau/și laparoscopice (miomectomie, chisturi ovariene, patologia trompei uterine, histerectomie subtotală, etc)
  • Diagnosticul și tratamentul chirurgical al infertilității
  • Uroginecologia (incontinența de urină - TVT, TOT, Burch; prolaps genital - mese perete vaginal anterior, perete vaginal posterior, colposuspensii pe cale vaginală, abdominală și laparoscopice)
  • Oncologie (cancer ovarian, cancer de col uterin, cancer de corp uterin)
  • Chirurgia sânului (operații de conservare a sânului, eventual de reconstrucție în cazuri de cancer de sân, operații limitate - tumorectomii în cazul tumorilor benigne, puncții biopsice pentru clarificarea histologica preoperatorie a diagnosticului).

...
Gimnastica prenatala

Condiția fizică ar trebui să fie o preocupare a tuturor, iar în cazul femeilor gravide aceasta ar trebui să urmeze un traseu bine stabilit și aflat sub controlul medicului ginecolog și al unui specialist în gimnastică prenatală. Există o preconcepție potrivit căreia doar femeile care intenționează să nască pe cale naturală ar trebui să urmeze cursuri de gimnastică prenatală. Deoarece exercițiile fizice și controlul asupra corpului sunt esențiale în dobândirea stării de bine și au incontestabile beneficii asupra fătului.

 

Starea de sarcină este un efort suplimentar atât emoțional cât și fizic. Odată cu creșterea și dezvoltarea fătului, coloana vertebrală (osatura și musculatura) și implicit șoldul sunt supuse dilatării și tulburărilor de echilibru, respirația se modifică, devine mai frecventă și dificilă.

 

În timpul sarcinii trăiți momente nemaintâlnite, se petrec multe modificări în organismul vostru, deveniți mai vulnerabile, aveți mai multă grijă de voi și mai ales dezvoltați o grijă exagerată asupra fătului.

 

Pentru a trece cu succes prin această perioadă frumoasă, dar în același timp dificilă, maternitatea Regina Maria vine în întâmpinarea nevoilor voastre cu ședințe personalizate de kinetoterapie.

 

Cui i se adreseaza acest tip de gimnastică?

 

Kinetoterapia se adreseaza gravidelor sănătoase, cu acord medical favorabil din săptămâna 12 de sarcină. Este important să începi în această perioadă exercițiile pentru a putea ține sub observație fiecare modificare ce apare în corpul vostru și a putea preveni anumite disconforturi fizice dar și pentru pregătirea fizică necesară eforturilor ce implică sarcina.

 

Prin gimnastica prenatală vă pregătim să faceți față tuturor solicitărilor ce implică starea de graviditate care este poate una din cele mai frumoase experiențe trăite de fiecare femeie. Kinetoterapeuții noștri vă pregătesc din prima clipă până în momentul nașterii, întreg organismul pentru fiecare trimestru în parte, coordonându-vă și alcătuindu-vă un set de exerciții specifice fiecărei perioade de dezvoltare a sarcinii, prin exerciții preventive facilitatorii în ceea ce privește modificările hormonale și adaptabilitatea la modificările sistemice prin care trece întreg organismul dumneavoastră. Totodată vă ajutăm să vă păstrați tonicitatea, energia și mai ales armonia dintre trup și suflet.

 

Înaintea începerii ședințelor de gimnastică, medicii noștri vor efectua o evaluare detaliată a stării tale de sănătate.

 

Programele de antrenament (yoga, streching, personal training, fisioball, relaxare autogena-meditație) vor fi adecvate ritmului și stilului tău de viață, iar durata și intensitatea acestora vor fi stabilite în funcție de rezultatele evaluărilor.

 

Alături de exerciții veți primi în permanență informații despre nutriție, lifestyle, despre cum să faceți față micilor probleme ce pot apărea în perioada sarcinii, în același timp îți vei antrena sfera psihică și vei socializa cu alte viitoare mămici.

 

Contact:

 

  • Telefon: 021 304 04 04
  • Adresa: Str. Brodina nr. 3, sector 1, Bucuresti
  • maternitate@reginamaria.ro

...
Despre nastere si travaliu

Nașterea este o experiență naturală incredibilă, o bucurie extraordinară care vă împlinește existența. Așadar vă așteaptă emoții puternice cu care trebuie să vă obișnuiți, pentru că nașterea este o experiență unică, care se învață, așa cum maternitatea este o artă.

Suntem cu toții diferiți, de aceea vă invităm să aflăm cum să facem față transformărilor și problemelor specifice care înseamnă travaliul și nașterea.

SEMNE CARE ANUNȚĂ DEMARAREA TRAVALIULUI

  • durerea de spate, asemănătoare cu durerea de menstruație
  • pierderea dopului gelatinos (sânge în cantitate redusă amestecat cu mucus)
  • diaree sau constipație
  • senzație sau stare de vomă
  • presiune pelvină
  • fisurarea sau ruperea membranelor
  • contracții uterine, care apar inițial ca o senzatie de discomfort, sunt rare și neregulate, care pot să devină în timp dese, regulate și mai puternice

    CE FACEM DACĂ OBSERVĂM ACESTE SEMNE?

  • dacă s-au rupt membranele, imediat plecăm spre spital
  • dacă apar contracții dureroase, așteptăm până când devin regulate, la 15 min, având timp suficient să ne facem bagajul de internare
  • în caz de sângerare, chiar moderată, imediat plecăm spre spital
  • dacă nu mai simțim mișcările fetale foarte active, ne pregătim de internare

    ACTELE ȘI CELE NECESARE PENTRU INTERNARE

  • buletin de identitate și asigurarea medicală
  • cartea gravidei cu toate analizele efectuate în timpul sarcinii
  • lucruri personale: obiecte pentru toaletă (lucruri intime)
  • orice obiect personal care v-ar face confortabilă șederea în spital (walkman, căști, fotografii de familie, amulete, etc)

    PROCESUL NAȘTERII cuprindeStadiul I - Travaliul Activ

  • contracții (dureri) minore care alternează cu dureri puternice de spate și care se succed la intervale mai mult sau mai puțin regulate
  • senzația de îngreunare a uterului, dureri în partea de jos a abdomenului (regiunea pelvină), sau în partea de jos a spatelui (regiunea sacrată)
  • punga apelor se poate fisura sau chiar rupe (10-15% din nașteri debutează cu ruperea spontană a membranelor) urmată de contracții. În mod normal, lichidul amniotic este clar, opalescent, cu miros specific, în cantitate apreciabilă, 500-700 ml; dacă lichidul este maro sau verde, acesta este semn de suferință fetală, și este bine să mergeți imediat la spital. Dacă sunteți deja în spital, imediat anunțați moașa sau doctorul care vă supraveghează.

    Stadiul II - Expulzia Fătului

  • Este mai scurtă la multipare 10-15 min, decât la primipare 30-45 min, contracțiile uterine în această perioadă sunt la 1-2 min. și durează 60 sec., ele se numesc contracții expulzive. Perioada a doua a nașterii începe în momentul în care dilatația este completă și apare senzația de screamăt.

    Stadiul III - Expulzia Placentei

  • Durează între 15-30 min, imediat după naștere, pulsațiile cordonului ombilical încetează după câteva minute, el se pensează, se secționează și se pune clamă sterilă. Uterul se contractă pe conținut (placenta), care începe să se dezlipească de peretele uterului, alunecând în vagin. Din cateva contracții cu susținerea cordonului ombilical, placenta se expulzează, împreună cu sacul membranos în care a stat fătul.

    Metode și procedeele de analgezie fiziologică:

  • înlăturarea fricii și înlocuirea ei cu încredere prin explicația mecanismului fiziologic al nașterii, senzațiile ce se parcurg în travaliu, mijloacele de analgezie și de prevenire a complicațiilor
  • regularizarea respirației - implică mărirea cantității de oxigen, care are un efect analgezic
  • masajul regiunii dureroase - excitația tactilă a pielii inhibă impulsurile dureroase plecate din zone profunde alternarea perioadelor de contracție cu perioadele de relaxare

    ÎNGRIJIREA  POSTNATALĂ  A  LEHUZEILehuzia - este perioada de după naștere, când organele genitale revin la normal, ea durează 6 săptămâni.

    În această perioadă următoarelor aspecte le vom acorda o atenție specială:

  • Lohiile
  • Durerile după naștere
  • Revenirea menstrelor
  • Angorjarea sânilor
  • Vezica urinară și intestinele
  • Hemoroizii
  • Alimentația
  • Controlul postnatal 
  • Reluarea activității sexuale
  • Psihoza postnatală