Vavvor Trad - Birou Traduceri Galati

Apostile

Apostila este un certificat eliberat de autoritatile competente ale unui stat semnatar al Conventiei de la Haga (5 octombrie 1961), pentru actele oficiale intocmite in tara respectiva, care urmeaza sa fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Conventiei.

Apostilarea documentului are drept scop autentificarea originii actului oficial, pentru prevenirea falsificarii acestuia.

Conventia de la Haga a simplificat procedura pentru recunoasterea internationala a documentelor oficiale prin aplicarea apostilei recunoscute in toate tarile participante la acest acord.

Conform Conventiei de la Haga, autoritatile romane competente pentru aplicarea apostilei sunt: tribunalele, prefecturile si camera notarilor.

In cazul documentele care vor fi folosite in tarile ne-membre Haga, se va folosi procedura normala de supralegalizare.

Principalele acte pe care se aplica Apostila

 

Apostilele se aplica pe actele oficiale sau pe traducerile legalizate ale acestora. Documentele oficiale pot fi emise atat de autoritatile romane cat si de autoritatile straine, dar apostilarea se efectueaza pe teritoiul tarii in care a fost emis documentul respectiv.

Pentru tarile cu care Romania are tratate bilaterale de recunoastere reciproca a documentelor sau conventii de asistenta juridica nu mai este necesara aplicarea apostilei.

Principalele documente pe care se aplica Apostila sunt: acte de stare civila emise dupa anul 1998 (certificate de casatorie, certificate de nastere, certificate de deces), acte notariale (declaratii notariale, copii legalizate de pe inscrisuri, traduceri legalizate ale unor acte, etc.), hotarari judecatoresti, acte emise de Registrul Comertului (facturi comerciale), alte tipuri de documente (certificate de cazier judiciar, diplome, acte de studii, adeverinte medicale, certificatele de traducator, brevete de turism, etc.)

Galerie foto
  • ...